Caut furnizor de internet și televiziune
Știți cum e momentul acela în care ai o revelație în fața facturilor de utilități?
Mno cam așa am pățit și eu când am constatat ce sume le virez lunar grecilor de la Romtelecom. Adică, aud în jurul meu colegi și prieteni care plătesc sume cu muuult mai mici pentru televiziune, internet și telefonie. Și eu plătesc dublu…
Așa că am sunat la Romtelecom, număr de patru cifre cu convorbirea inregistrată, ca să aflu când îmi expiră contractele. Și doar la internet mai am două luni de contract. Prin urmare caut un alt furnizor. Însă pe cine să aleg? Mi-ar prinde bine un sfat bazat pe experiențe personale. UPC, RDS, cine? Care nu-ți fac surprize? Majore, adică…
Am fost printre primii care mi-am pus DTH de la Romtelecom pe casă (oală adică) și chiar am fost mulțumit până când s-au apucat să refacă grila, au scos din pachetul meu o parte din canalele Discovery și mi-au dat în plus Bolywood TV și nu-ș ce canale pe care nu mă uit niciodată. Când am discutat cu duduia de la Romtelecom n-a putut să-mi ofere pentru refacerea contractului decât un upgrade la Voce 4000 adică să am țâșpe mii de minute pe linia de telefon, deși fixul se umple de praf de când și bunica are mobil. Reducerea de preț era de vreo 20 de lei.
So, mă ajutați cu un sfat? Pe cine să aleg?
Notorietate vs. Imagine
Clujul a revenit iar pe prima pagina a agendei publice românești dupa ce Mr.Gog a câștigat marele trofeu la Românii au Talent. Se scrie de bine, dar mai mult de rău la adresa sa. Adică acum toți știu cum se fac acele trucuri. Sad 
Și dacă stau să mă uit la evenimentele din ultima vreme, am apărut pe prima pagină a ziarelor destul de des. Înainte de Gog am rupt malul cu meciul U-CFR. N-am sărit să scriu aici despre acest meci, pentru că vă reamintesc nu sunt microbist. Și dată fiind evoluția meciurilor din Liga I, cred că nu pierd nimic.
În politică stăm pe prima pagină de la reținerea fostului primar. Apoi am revenit cu schimbarea primului-ministru când un alt fost primar a ieșit din scenă. Am rămas acolo atunci când alte personalități locale au preluat conducerea unor ministere importante în noul Guvern.
Cred că în general ajungem pe prima pagină cu chestiile care nu ne fac onoare, dar care ne cresc notorietatea. Veți spune că acesta e rolul presei și că good news is no news. Corect! Dar, mă întreb dacă nu am putea puțin să ne schimbăm imaginea promovând pe agenda națională și subiectele care insistă mai mult pe partea faină a Clujului.
Simt că TIFF 2012 va fi un astfel de moment 
Felicitări Cristian Gog!
Tin să îl felicit pe Cristian Gog pentru câștigarea celei de-a doua ediții a show-ului televizat Românii au Talent.
Mă bucur că acest concurs a fost câștigat de el. L-am cunoscut pe Mr Gog la o întâlnire din On în Off. Din păcate preocupările mele din off-line nu mi-au permis să fiu o prezență continuă în off-line-ul onlineri-lor clujeni, dar îi cam cunosc pe majoritatea. El este unul dintre ei.
Sigur, m-a bucurat faptul că a trecut cu bine de preselecții și de semifinale. Dar aveam rețineri că ar putea câștiga dat fiind faptul că în general show-urile proteviste se finalizau cu acordarea marelui premiu unui caz social sau unuia care nu avea prima șansă de câștig. Mă temeam că deși era favorit, socotelile de show-bussines ale celor din trustul Pro să nu-l scoată favorit pe unul ca ….Frone. Omul e o figură, dar e o caricatură. Să mă scuzați, dar n-are nici o legătură cu cântatul (vezi sau auzi frații din trio Zamfirescu). Și când am auzit-o pe Andra spunându-i lui Frone că toată lumea îl iubește, m-a luat cu amețeli. Dar, ea e din Turda și atâta poate. I-am dat rapid un mesaj pe twitter cu aluzii la pielea de găină. Eu nu-i iubesc pe Pepe , Oana Zăvoranu, Frone, Salam și alte mezeluri. Sunt niște vedete de carton umflate de Pro și de sudiștii care cred că pentru a te afirma pe lumea asta trebuie să-ți cânte la nunta o gașcă de mezeluri cu două clase și ceafa lata. Bleahh!
Dar iată că de această dată clujeanul Gog a câștigat! O fi fost campania lui Dan Ciulea, o fi fost orice altceva, dar Cristi a câștigat. PE MERIT! E absolut ireal ce a făcut în acest show și pe undeva încep să mă tem de mentaliști Așa ceva! Să-ți oprești inima și să pui in servietă în avans ceea ce au crezut cei trei membri ai juriului, e de neînchipuit.
Așadar nu-mi rămâne decât să îl felicit pentru acest premiu, câștigat pe bune. BRAVO MAESTRE !! (Aici vin aplauzele)
P.S. Ținând cont că nu am scris de ceva vreme pe blog, deși am trăit multe chestii ce puteau fi exploatate aici, recunosc că pentru acest post am fost influențat și covins telepatic să scriu de însuși Cristian Gog. Putem noi ca oameni să ne împotrivim?
INCOMPETENȚĂ la CACIB Satu-Mare
Duminică am participat la expoziția CACIB la Satu Mare cu Nero.
Am vrut neapărat să particip la acest concurs după ce la Clubul de Retrieveri de la Mediaș am fost puțin dezamăgit de felul în care ne-am mișcat, chiar dacă Nero a obținut cel mai bun calificativ-Excelent. După acel concurs au apărut tot felul de speculații și comentarii pe Facebook și am zis că n-ar fi rău să mai încercăm o dată. Am optat pentru Satu-Mare pentru că am gândit totul ca pe o deplasare de o zi. Am plecat devreme la șase din Cluj pentru a ajunge la secretariat înainte de ora zece când începeau arbitrajele la ring. Dar, surpriza nu a venit din partea califiativelor și a titlurilor obținute de Nero-Excelent, CACJ, Best Junior, ci a INCOMPETENȚEI cu care m-am întâlnit acolo.
1. La intrarea în Expoziție nu s-a făcut triaj epidemiologic. Am intrat cu mașina, câinele era vizibil în mașină, am declarat că sunt participant și doar doamna care mi-a luat 30 de lei pentru parcare și-a făcut datoria. Nu am avut cui să arăt carnetul de sănătate.
2.La Secretariat nu a verificat nimeni dacă sunt cu adevărat Bogdan Roșca și dacă eram într-adevăr cu Nero. Nu tu Pedigree în original, dovadă de plată, act de identitate. Dacă veneam cu un alt câine? Citirea cipurilor implantate, nimic.
3.Carnetul de Performanță la ringul doi era opțional. Cei care m-au aruncat în mrejele competițiilor canine mi-au spus ca în momentul în care intru în ring să predau carnetul de performanță pe masa secretarului și a comisarului de ring. Zis și făcut. M-a uimit puțin reacția doamnei care îmi spune cu o atitudine deranjată: la sfârșit! N-am înțeles cum la sfârșit dar eu l-am lăsat pe masă. Constat însă că alți concurenți nu depun carnetul, dar sunt arbitrați. Obținem Excelent, CACJ și Best Junior. La finalul arbitrajului la rasă ne înghesuim , eu să recuperez carnetul, unii cu carnetele în mână să le treacă informațiile din foaia de arbitaj în carnet. Îmi puteți spune sigur că toată lumea a fost cu carnetul acolo? Sau, că au coincis carnetele de performanță cu câinii arbitrați în ring? Puteți spune că speculez dar aceste practici incorecte, neregulamentare și relaxate îmi dau ocazia asta. Dar nu acestea sunt cele mai mari greșeli:
4. Fiind câștigător Best Junior, ar fi trebuit să intru în ring la BOB-în traducere Best Of Breed, cel mai bun câine al rasei. Când se cheamă concurenții pentru BOB, eu nu sunt chemat alături de Best Female și Best Male. Îi arăt comisarului de ring numărul meu și îi spun că trebuie să intru. Îmi răspunde că nu, doar cei doi concurenți chemați deja în ring trebuie să participe. Arbitrul începe să evalueze câinii, eu insist, doamna și domnișoara se uită printre foi și zic nu. Sunt nedumerit și întreb puținii oameni pe care îi cunosc mai experți în lumea asta, dacă nu trebuia să intru? Ba DA! Se încheie arbitrajul , se dă titlul unei femele negre. Un exemplar frumos.
M-am dus la secretariatul concursului să reclam situația, domnul de acolo mă îndrumă spre un vicepreședinte pe care nu îl cunoșteam și nu-l găseam, dar dau nas în nas cu domnul Ștefănescu președintele Asociației Chinologice Române. Mă prezint și îi descriu situația. Mă însoțește la ring și îi explică arbitrului că trebuia să fiu arbitrat pentru BOB. Îi spune acestuia că trebuie să refacă arbitrajul la finalul Grupei Opt, din care fac parte retrieverii.
La finalul arbitrajului sunt invitat în ring, unde arbitrul îmi comunică faptul că pentru el acel exemplar rămâne BOB și-mi cere foaia de arbitraj, de pe care lipsea, supriză, titlul de …BEST JUNIOR, deși îl câștigasem. Nu se mai reface arbitrajul.
Greșeala aparține exlusiv domnișoarei și doamnei care îl asistau pe arbitrul din ring. După ce arbitrul a acordat calificativul și titlurile acestea NU le-au trecut nicăieri. Evident că în momentul în care au tras linie cu rezultatele eu nu apăream, motiv pentru care nu am fost chemat, mi s-a refuzat intrarea în ring.
Respect deciziile arbitrului și nu le contest. Era evident că și dacă se refăcea arbitrajul nu și-ar fi retras decizia inițială. Mai ales după ce mi-am utilizat tupeul temperat de jurnalist pentru și l-am implicat și pe domnul Președinte al ACHR. Recunosc sportiv că exemplarul din Ucraina care a câștigat merita titlul de BOB.
Dar, nu mă așteptam la atâta INCOMPETENTA din partea celor două persoane care asistau arbitrul din ringul nostru. Am fost rugat să le scuz petru că sunt…începătoare. Sper să nu ajungă asistente la Euro Dog Show la București în toamnă, pentru că dacă faci un astfel de pocinog unuia din Olanda sau Germania, Federația Internațională nu va tăcea.
Surpriza nu s-a încheiat aici. Pe foaia de arbitraj observ bifat titlul CACL-Campion cum Laude. Ei bine, acest titlu se acordă doar dacă participi la clasa Campioni! Eu nu am dreptul să particip la această clasă, Nero fiind junior și, evident, fără să aibă în palmares vreun titlu de Campion! Când revin la Cluj am să pun aici o copie a documntului.
Azi sunt la Sighet, de unde scriu aceste rânduri, după ce m-am enervat de minune ieri și azi noapte. Am scris despre asta în loc să vă povestesc despre succesul cu trupa The Hruba la prima sa apariție în public. Nu am dispoziția, dar revin și cu această experiență mult mai reușită decât cea pe care v-am povestit-o aici.
Post restant
Am ramas dator cu câteva impresii de la Expoziţia Retriever Club Romania.
Organizată la Mediaş întâlnirea a reunit mai mulţi proprietari şi crescători de Golden Retrieveri şi Labrador Retrieveri. Din păcate nu ştiu ca în club să existe şi alte varietăţi de retriver (Flat Coated, spre exemplu).
Marea bătălie a fost la Goldeni unde am constatat că există mult mai mulţi proprietari şi crescători. Fac această diferenţă între proprietarii simpli, cum sunt eu, şi crescători pentru că miza acestor concursuri este diferită de la unii la alţii. Dacă pentru mine un Excelent înseamnă că Nero e atât de reuşit pe cât credeam, pentru un crescător titlurile şi cupele aduc valoare canisei.
Articol complet aici
Sighet
Săptămâna trecută am stat mai multe zile la Sighet.
Avem un studio local acolo şi am fost delegat să fac puţină consultanţă pentru un nou matinal. Procedură creativă, interesantă şi care ,sper, într-un final le va plăcea ascultătorilor.
Nu e prima mea vizită în Sighet, dar în timp ce savuram un gulaş extraordinar la Marmaţia mă gândeam la soarta acestor localităţi mici, umbrite de capitalele de judeţ. Eu am copilărit în Baia Mare, dar Baia Sprie îmi spunea mai multe decât Sighetul.
În ultima lună Sighetul a intrat în atenţia presei prin tragedia în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni. Pînă atunci informaţiile de acolo atingeau mai mult zona transfrontalieră. De la acţiuni culturale pentru românii de peste Tisa pâna la reţinerea unor mici traficanţi, cam totul se referea la vecinătatea cu Ucraina. Aaa, şi la Memorialul Durerii.
Dar, săptămâna trecută m-am uitat cu alţi ochi la orăşelul ăsta. Clădirile din centrul Sighetului spun o poveste pe care poate nu am avut răbdare să o ascult. Trecutul marcat de comunitatea evreiască nu poate fi ignorat. Din păcate, oraşul în sine mi-a lăsat impresia că fuge de acest trecut pe care nu-l poate schimba. De ce spun asta? Nu pentru că n-ar exista monumente sau activităţi culturale dedicate memoriei locului. Fotografia oraşului este una tristă în contradicţie cu aşteptările oamenilor. Clădirile din centrul oraşului, care spun povestea locului, sunt multe în paragină. Prima şcoală evreiască de meserii din lume este pradă pentru vânzătorii de cărămizi, într-o încurcătură funciară demnă de România post-decembristă.
Totul se zbate pentru emancipare. Un efort inutil pentru a ţine pasul cu termopanele şi maşinile localnicilor cu numere de Spania şi Franţa. Între timp clădirile din centru strigă o altă poveste.
Mai sunt şi oamenii. Observ şi aici o dorinţă încrâncenată de emancipare. Forţată, evident. Bazată pe conflictul dintre traiul pe salariul minim şi sumele în euro câştigate cu sudoare peste mări şi ţări. Nu mă interesează soarta celor care se ocupă cu găinării în Franţa. Dar mă interesează soarta femeilor de vârsta mamei mele care vin din Ucraina să vândă zahăr şi hârtie igienică în piaţa locală. Mă interesează pentru că şi oamenii din Sighet trec în Ucraina să îşi facă micile cumpărături pe care nu le pot suporta financiar aici, în ţară. Mă interesează pentru că trecerea frontierei e un act de umilinţă permanentă pentru ei, români sau ucrainieni.
Mă voi întoarce la Sighet cu un scenariu de anchetă jurnalistică în minte, numai bun de pus în aplicare. Asta, ca să descoperim împreună adevărata poveste a acestui oraş.
Nero a luat Excelent.
Sâmbătă şi duminică am fost la Mediaş pentru primele expoziţii din acest an ale lui Nero.
A fost o experienţă interesantă care contează. Sâmbătă la C.A.C Nero a luat Excelent III.
Duminică a fost mai strâns şi am plecat doar cu Excelent la clasa Juniori şi locul doi la grup de creştere.
Câteva fotografii de la clubul de retrieveri:
 |
| Retriever Club Medias 01.04.2012 |
Revin admiterile. Foarte bine!
Am aflat cu mare interes de decizia Ministrului Educaţiei de a reintroduce examenul de admitere în Facultăţi.
Adevărul e că pe vremea mea, nu că aş fi foarte bătrân admiterea la Facultate era un coşmar. Personal am ratat două admiteri la medicină prima de loază, a doua la câteva zecimi.
Mi-am valorificat pasiunea pentru lectură şi am intrat în presă în 1995 urmând o linie de pregătire umanistă. Nu regret alegerea.
Colegii mei de generatie sunt astăzi medici, avocaţi sau ingineri.
De-a lungul timpului liberalizarea admiterii a creat situaţii ce dovedeau clar că standardul studenţilor a scăzut. Şcoli care la începutul anilor 90 nu erau renumite pentru procentul de absolvenţi care intrau la Facultate au început să-şi îmbunătăţească imaginea prin creşterea mediilor din anii de liceu şi prin note exorbitante la BAC. Recunosc că abia de m-am apropiat de nota opt la BAC-ul susţinut la Liceul Emil Racoviţă.
Rezultatele stimulării cantitative în detrimentul calităţii se văd cu ochiul liber. Sute de şomeri cu diplomă, absolvenţi de învăţământ superior fără deprinderi practice, sute de diplome de licenţă, masterat şi doctorat fără acoperire în cercetare sau valoare din punct de vedere academic. 
Universităţile s-au adaptat rapid şi au devenit societăţi comerciale cu cifre de afaceri astronomice şi achiziţii imobiliare de invidiat. Numărul studenţilor a crescut treptat din dorinţa de a avea cât mai mulţi clienţi-plătitori care să justifice existenţa unor specializări inutile şi a unor salarii.
La un moment dat puteam să revin la prima încercare. Pe baza mediilor din anii de Facultate, a rezultatelor la examenul de Licenţă şi a unui examen de admitere uşurel, puteam să studiez medicina. Şi poate că nu mi-ar fost atât de greu dacă ţinem cont că tatăl meu e cadru universitar în domeniu. Dar, eu sunt de modă veche. Acest mod facil de a accesa un domeniu de pregătire atât de complex nu m-a atras.
Prietenul meu din copilărie şi coleg de clasă timp de zece ani, acum chirurg maxilo-facial, are şi o normă la Universitate. Pe lângă faptul că nu câştigă enorm de pe urma pedagogiei, tot el îmi semnala dezinteresul studenţilor pentru meserie. Singurul lor ţel este de a obţine cât mai repede diploma, să deschidă părinţii un cabinet din care să se umple de bani. Într-a XII-a noi vorbeam despre profesorul Papilian şi modul său inedit de a face disecţii şi planşe de anatomie…
Problema noastră e că generaţiile care au fost lăsate să treacă prin şcoala ca gâsca prin apă (citat din doamna Moga profesoara noastră de limba română de la Liceul Bălcescu) sunt cei ale căror servicii le vom solicita când vom avea nevoie de un medic, un avocat, un inginer ş.a.m.d. . Şi atunci, totul se va tranşa cu mâna pe portofele şi nu pe tratatele de medicină buchisite şase ani la rând şi încă pe atâţia într-o specializare.
Mă ce dragi mi-s taxiştii…
Să mă iertaţi dar astăzi mi-am reamintit de ce urăsc taximetriştii. Nu pe toţi. Doar pe cei care:
-vor să vireze la dreapta de pe banda a doua sau a treia peste rând;
-întorc în mijlocul bulevardului peste linia dublă continuă;
-parchează după bunul plac, în general la dublaj, blocând o bandă de circulaţie;
-fumează şi aruncă mucurile pe geam;
-claxonează la două milisecunde după ce semaforul trece pe culoarea verde;
-blochează intersecţiile forţând pe culoarea galbenă a semaforului.
Şi lista ar putea continua.
Dacă aş lucra la Poliţia Rutieră într-o lună numărul taximetriştilor care ar rămâne în trafic s-ar înjumătăţi. Sunt unii cărora le-aş rupe în faţă carnetul de şofer şi autorizaţia de taxi. Problema e că încă nu s-a găsit persoana care să facă ordine. Mă ofer voluntar! Am să aplic modelul parizian: autorizaţiile de taxi se achiziţionează pe zone şi încălcarea codului de conduită şi a regulilor de circulaţie duce automat la pierderea dreptului de a mai practica această meserie. Pentru totdeauna. Motivul e simplu: sunt sute de cereri pentru astfel de autorizaţii dar ele se acordă doar când numărul practicanţilor este incomplet. Şi şmecherii nu au ce căuta în ecuaţie pentru că ele nu sunt transmisibile. La noi parcă nu-i vede nimeni. Mai mult, nu fac decât ca această lume să fie un loc mai urât, după modelul nesimţiţilor care se bagă în faţă la rând.
Îmi plac însă taximetriştii veterani, care conduc normal, răspund la salut, se îmbracă civilizat şi nu le este lene să deschidă portbagajul sau o uşă când clientul lor are o vârstă respectabilă. Din păcate, aceştia sunt pe cale de dispariţie.
Fă-te! Fă-te avocat Săndele!
Termopane, Termopane…. titlul e un vers din Cântecul Avocatului de Florin Chilian, la modă undeva prin 2006.
Domle’ trăim vremuri enteresante…
Am un deosebit respect pentru cei care lucrează în sistemul juridic românesc. Pentru o bună parte dintre ei. Nu cred că e foarte uşor, lejer, confortabil să ai procese peste procese, cauze peste cauze, să faci faţă presiunilor de tot felul.
Am un fost coleg de clasă care acum deţine o funcţie importantă în sistem. Am copilărit împreună, am stat în aceeaşi sală de clasă 10 ani de zile şi pot să spun că e un băiat foarte deştept. A intrat printre primii la Drept şi când nişte jurnalişti cu interese au început să arunce cu bale spre el, am zâmbit în faţa acestei încercări. Nu şi-au găsit clientul.
Cu toate acestea constat că cele mai mari prejudicii de imagine şi încredere în justiţie le aduc unii politicieni care provin chiar din interiorul sistemului juridic.
Cazul deputatului Mihail Boldea terfelit în presă şi împiedicat în proceduri până când individul a plecat din ţară, mai dă o palmă consistentă sistemului juridic românesc. Realizaţi că personajul s-a pitit confortabil la umbra Camerei Deputaţilor şi şi-a folosit toate cunoştinţele procedurale pentru a truca documente de proprietate. E o situaţie inedită. Lupul paznic la oi. Cel care cunoaşte toate defectele şi portiţele dintr-un corp de Lege, ajunge într-o poziţie din care poate controla arhitectura acestor evadări legislative. Dublaţi această poziţie de imunitatea parlamentară, de pornirile inevitabile privind cultul personalităţii, and you’ve got the picture!
-
-
-
Sutin Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca
