Chat Noir

Am fost aseară la concertul propus de Alex Moldovan și Jazz Factory la Form Space cu qvartetul italian Chat Noir.

O chestie draguță cu evenimentele muzicale de nișă e că ele nu încep niciodată la ora anunțată. Nu este asta neapărat o problemă. Grupul fanilor de jazz  e o lume în sine și socializarea are și ea rolul ei. Spre exemplu, aseară am aflat că aș putea curatoria o colecție de jazz în memoria unui simbol al jazz-ului clujean. Great idea!

Să mă întorc la concert.

Cu tot respectul pentru proprietarii de cluburi și baruri, nu toate se pretează pentru orice band live. Mă bucur că cei de la Form Space au inițiativă și sunt foarte deschiși la evenimente, însă acolo deocamdată e mult prea mult beton. Sunetul se izbește, se intoarce și se creează un zgomot deranjant. Poate am eu urechi sensibile dar, mi-e tare greu să aud instrumentele într-o gălăgie prea mare. Sunt convins că au în plan o antifonare pentru că e păcat ca locul să nu fie perfect fiind un loc deja consacrat pe harta culturală a Clujului.

Chat Noir e o formație italiană, pornită ca un trio. Numele e preluat de la celebrul cabaret din Montmarte, cartierul Boem al Parisului. Sound-ul însă nu are nici o legătură cu anul 1881…

Trupa este formată din Daniel Calvi-chitară, Luca Fagagnolo-bas, Michele Cavallari-clape și efecte, Marco Fox-tobe. Aveți aici link-ul spre pagina oficială a trupei: chatnoir.squarespace.com

Prima întrebare pe care mi-am adresat-o a fost ce cântă băieții aceștia? L-am întrebat și pe maestrul Virgil Mihaiu, care mi-a răspuns zâmbind: habar n-am… 

I-am întrebat și pe ei la finalul concertului. Luca Fagagnolo:

Bateristul Marco Fox a încercat și el un răspuns:

Mie nu mi-a sunat a jazz. Mai degrabă a post rock,  nu a postmodern jazz. O combinație între Pink Floyd (prima piesă jur că părea  luată de pe Umagumma), Jethro Tull și Jan Garbarek. Până la urmă muzica e percepută individual și apreciată de circumvoluțiunile fiecărui ascultător. Pentru mine a fost  trecere ciudată între niște tablouri acustice transcedentale, meditative și unele violente și agresive. Am remarcat sunetul special al efectelor lui Michelle Cavallari și m-am bucurat de background-ul meu în clasic rock și psihedelic. Mi-a plăcut? Așa și așa…Poate dacă îi auzeam într-un alt spațiu nu aveam un sentiment de disconfort acustic. Ei și-au făcut treaba, ideile lor muzicale sunt originale și bine închegate. M-am simțit ca la concertul lui Joe Satriani din Sala Polivalentă când am plecat spre final din cauza sunetului întors de pereții de beton  care mi-au făcut urechile praf. Adică la un moment dat am auzit doar un țiuit constant iar instrumentele nu…

 

Share

Paul Bley, Lucian Ban și ReWine

Aseară am fost la un concert al prietenului Lucian Ban.

Un concert solo pian cu piese de Paul Bley. Pentru cine nu știe, Paul Bley a fost un pianist de jazz care a mizat puternic pe pauză în jazz și a deschis practic o nouă linie de evoluție a pianiștilor de jazz. Multe nume mari active încă pe scena mondială au fost influențate de el. Keith Jarreth? Cu siguranță.

Încercam să deslușesc liniile melodice, contrapunctele și izbucnirile uneori furioase ale pieselor lui Bley în timp ce îl priveam de aprope pe Lucian. Gândul îmi zbura spre tot felul de lucruri până când am reușit cumva să aterizez pe aceleași lungimi de undă cu ceea ce urechile mele receptau și creierul interpreta.

În ultimele săptămâni cred că am adunat foarte multe…Da știu se cheamă stres.

Nu există o rețetă general valabilă să scapi de stres, să le lași toate departe. Așa-i?

În ceea ce mă privește mi-am dat seama că am nevoie de foarte puțin ca să mă adun. Suntem făcuți din pământ și praf de stele. Uneori pământul ne acoperă și parcă steaua din noi nu mai strălucește. Eu unul nu am nevoie de multe pentru a da pământul deoparte. Puțin jazz, prieteni ca Lucian care te sună din New York să îți spună că vin  să cânte la Cluj și, da, poate un pahar de vin.

Nu îmi încalc principiul care nu mă lasă să beau un pahar când conduc, așa că aseară după ce am parcat mașina am deschis o minunată sticlă de Toro de Piedra de la ReWine. Fantastic! Un fel de Paul Bley închis în arome puternice și  mângâiat de soarele din Chile. Toro

Și cum jazz-ul nu e tot la fel, mi-am propus ca următoarea dată să încerc ceva din Moldova. Nu sunt mare cunoscător, recunosc, dar umblă vorba că frații de peste Prut se pricep la vinuri. Deja mă uit aici pentru o comandă de Crăciun…ReWine

Share

Peter Sarik trio live la Cluj

Miercuri seara, pe 21 septembrie 2016, ora 19.00 unul dintre cei mai buni pianiști maghiari ai momentului, Peter Sarik, vine cu trio-ul său la Sala Radio.Invitatie jazz Peter Sarik

Sunt foarte bucuros de această întâmplare pentru că ea marchează o simpatie pe care i-o port acestui artist și care, cu această ocazie, se transformă în prietenie.

L-am văzut pe Peter prima dată în urmă cu ceva ani într-un bar din Centrul Clujului unde a cântat cu un chitarist mai multe coveruri ale unor hituri pop. Din start am remarcat ceea ce pentru mine este definitoriu când privesc live un muzician: o imensă plăcere de a cânta. Transmitea prin toată ființa sa că se bucură să fie acolo. Să cânte la pian și să interacționeze cu publicul. În acea seară am făcut cunoștință și i-am vorbit despre calitatea acustică a Sălii Radio. Ne mândrim cu o sală perfectă din acest punct de vedere.

Apoi, în primăvara acestui an l-am reîntâlnit pe holul studioului. Era invitat într-o emisiune a redacției maghiare,. Am profitat să îi arăt sala și pianul. A fost cucerit! Ne-am despărțit cu promisiunea că va veni să cânte la Radio.

Acum două săptămâni am primit un mail de la el. Vine în România cu trio-ul său pentru un turneu în care prezintă teme de Beethoven în manieră jazz-istică. Totul s-a întâmplat ad-hoc, așa că miercuri seara pe scena Sălii Radio veți putea asculta așa ceva:

Vă așteptăm cu plăcere. Intrarea este liberă!

Share

Despre muzică, pasiune și mult praf

Niște unii  lipsiți probabil  de discernământ critică demersul colegului meu Tudor Runcanu de a realiza un set de emisiuni dedicate muzicienilor care și-au legat destinul de Radio Cluj. O primă ediție a fost difuzată pe 15 martie când studioul din Cluj împlinea 62 de ani. Am ascultat-o cu atenție și am constatat că dacă rebelii clujeni ai anilor 60 trăiau la Londra atunci Hendrix, Clapton și mulți alții, ar fi avut o concurență serioasă.

Revenind, haterii care  ani de zile au avut acces la această fonotecă nu știau să citească etichetele benzilor. Ba mai mult, efortul de a săpa în praf și de a asculta ce  e acolo era sub demnitatea personulităților lor. Acum,  brusc și-au amintit de existența ei și nu știu cum ar face să și-o însușească. De parcă patrimoniul unei instituții poate fi cărat cu roaba în biblioteca personală…

idiots

Te felicit Tudor si abia aștept următoarele ediții. Noi credem că vor fi încă două dar totul depinde de rezultatele muncii de arheolog. Acest gen de program nu se poate face fără pasiune! La fel și concertele despre care am vorbit. Primul e pe 15 aprilie! 🙂

Las aici un link către prima emisiune ce poate fi ascultată on-demand.

 

Share

Castigatorii Buena Vista Social Club

Le multumesc tuturor celor care au participat la concursul prin care am oferit doua invitatii a cate doua persoane la concertul Buena Vista Social Club, din aceasta seara de la Cluj.
Raspunsurile tuturor au fost corecte, dar primii care au reactionat sunt Paul Pandrea si Claudiu Cotoara. Felicitari!
Au primit din partea mea cate un e-mail cu detalii privind modul in care pot intra in posesia invitatilor.
Sa aveti o zi faina!

Share

Vreți o invitație? La un concert?

Chiar mă gândesc să trec acest blog pe nișa muzicală. Asta pentru că în ultima vreme se lipesc de mine evenimente muzicale care de care mai interesante.

Așa se face că vom avea posiblitatea la Cluj să ascultăm în formulă completă orchestra Buena Vista Social Club.  E genul de muzică ce te face să treci printr-o grămadă de sentimente. Să fi vesel, trist, melancolic, îndrăgostit, nostalgic…sunt toate la un loc. Buena Vista Social Club e numele unui club din Havana anilor 40 unde se organizau serate muzicale și dansante. Muzicienii locali performau aici reușind să rafineze foarte multe stiluri sud-americane clasice. E o muzică de inimă, e clar. E extraodinar e sensibilă și poetică.

La 50 de ani de la apogeul clubului este inventată formula modernă a orchestrei cu același nume de către muzicianul cubanez Juan de Marcos Gonzales și chitaristul american Ry Corder care au reușit să reunească o parte din veteranii clubului. După câteva concerte internaționale, printre care și la Carnegie Hall în New York, regizorul Wim Wenders semnează un documentar despre trupă. Filmul este nominalizat pentru un premiu al Academiei Americane de Film și câștigă alte premii internaționale.

Cam asta e povestea.

Pentru cei mai puțini familiarizați, iată si un mic videoclip (sursa youtube)

Orquesta Buena Vista Social Club cu Omara Portuondo & Eliades Ochoa vor cânta pentru prima dată în formulă completă la Cluj-Napoca în 26 iunie, la Sala Sporturilor Horia Demian. Biletele sunt disponibile la birourile Diesel Club (P-ţa Unirii 10), Polus Center (Diesel Cafe), Iulius Mall (Cărtureşti), în reţeaua Eventim şi on-line pe dieselclub.ro,  pagina de Facebook a Diesel Events  sau site-urile specializate  eventim.ro, bilete.ro, myticket.ro.

Surpriza vine abia acum: Vă ofer 2 invitații de câte doua persoane pentru concertul de la Cluj.

Întrebarea e simplă: Numiți cel puțin doi instrumentiști ai acestei orchestre. Primul venit, primul servit. Data limită-25 iunie. Unde? Pe mail: bogdan@bogdanrosca.ro.

 

Share

Musical TIFF

Se apropie TIFF-ul. Treaba asta în Cluj  o ştie toată lumea pentru că oraşul nostru mănâncă filme pe pâine. Şi asta numai din cauza studenţilor. Că dacă ar fi să analizăm comportamentul minţitorilor din Cluj rămânem cu multe bule de săpun în braţe. Unde-i domle Centrul Cultural Transilvania? Numa zic…

Deci vine TIFF-ul cu un buget subţiat pentru că nu-i aşa, numai la Cluj ţi se se spune că da facem şi dregem, dar când e de pus mâna uităm . Trec printr-o fază de negare lămurit profund de incompetenţa, corupţia şi indolenţa locală. Dar se mai întâmplă să avem şi-un TIFF pe an şi atunci toţi se tiffuiesc pe la terase, în piaţa publică şi evident la cinema. De n-ar fi studenţii am pierde şi acest festival de film unic în partea asta de Europă.

Interesul meu este unul muzical. Dacă anul trecut l-am văzut şi l-am intervievat pe Molvaer, un muzician plin de ciudăţenii dar cu mare succes la public, anul acesta aştept să aflu lista finală a trupelor ce vor cânta aici. Am săpat şi am găsit pe pagina de facebook cîte ceva. Uite şi link-ul.

Vor cânta la Cluj şi  Ţapinarii-o trupă de folk alternativ pe care tocmai îi ascult acum. Îmi place stilul ăsta liber al lor. Sunt curios cum sună asocierea sub numele de hotel tomnatic 🙂 a lui  Nick Făgădar(voce, chitară Luna amară) cu Domi(tobe Urma), Andras (keyboards Kumm), Oigăn(chitară Kumm), Sorin (bas Luna amară). Ce tare, trei trupe într-una!

O mai ştiţi pe Marina Voica? Mno bun pentru că ea va susţine party-ul de final în formula Discoteca DJ şi Marina Voica.

Dar, azi am aflat că vine la Cluj şi trio-ul lui Gilad Abro. Este vorba de un contrabasist nascut in Africa de Sud si stabilit in Israel cu o gramada de premii in palmares. Daca va place E.S.T. sau Yaron Herman sigur veţi fi prezenţi la Casa TIFF pe 4 iunie. Mai multe despre Gilad Abro aici.

Îmi permit sa vă ofer o mostră cu ajutorul youtube:

 

Un alt must al calendarului din acest an sunt este Sofa Surfers. O trupa de graniţă între muzica electronică şi rock alternativ cu o tentă fresh şi, evident foarte fain! Concertul va avea loc pe 5 iunie. Aici aveţi pagina lor de pe myspace dacă aveţi curiozităţi suplimentare.

Data viitoare am să vă scriu câteva cuvinte despre The Tiger Lillies.

Share

Danke Herr Peter!

Ei bine, nu mă pot sătura.

Jazz-ul este forma muzicală în care mă regăsesc în ultima perioadă.

Astăzi am să vă povestesc despre cele două discuri pe care le-am cumpărat din colecția lui herr Peter din Germania. Nu îl cunosc personal. Dar, întreprinzătorii clujeni care fac ordine și curățenie prin garajele, pivnițele și podurile nemților, au adus o parte din colecția lui herr Peter pe Oserul din Cluj.

Așa se face că eu am avut șansa să cumpăr cu numai 5 lei bucata, aceste două discuri:

Sunt două viniluri dintr-o serie de șase apărute la EMI/ELECTROLA sub licență CAPITOL RECORDS. Seria se numește Masters of Dixieland. Eu am volumele trei-Phil Napoleon and his Memphis Five, și cinci-Red Nichols and the Five Pennies.Danke herr Peter pentru starea foarte bună în care au fost păstrate aceste două fonograme datate 1960. De unde știu că sunt ale lui herr Peter? Ei bine fiecare disc are pe copertă o etichetă de colecționar pe care scrie în germană Peters LP Liste Lfd Nr: 134, respectiv 137.

Aceste două viniluri fac și mai atractivă hobby-ul de căutător. De ce? Pentru că le-am cumpărat tocmai pentru starea foarte bună în care au fost păstrate. Nu mă dau în vânt după Dixieland sau după ragg-time-ul anilor 1920-1930. Asta și pentru că majoritatea imprimărilor care există sună foarte prost. Ei, da știu că puriștii jazz-ului se vor uita chiorâș la mine dar, prefer experimentele mai actuale și mai elaborate.

Le-am pus totuși pe platan și… surpriză! Un sunet cald și reconfortant s-a auzit în cameră. Sună atât de bine cele două discuri încât mai că m-am frecat la ochi și peste urechi. 🙂 Le-am ascultat cumare  atenție. Aveam impresia că sunt la bordul Titanicului și că în câteva clipe urma să înceapă balul.

Piesa Battle Hymm of the Republic de pe discul cu Red Nichols mi-a dezvăluit pasaje de o virtuozitate extraordinară. Summertime, compoziția G. Gershwin /Du Bose Heyward, cu același band ,este una dintre cele mai frumoase piese pe care am auzit-o în interpretarea  unui astfel de trupe. Tradiționalul When the Saints Go Marchin In, m-a convins că am făcut o achizițe bună.

La fel și Limehouse Blues, Satanic Blues sau St Louis Blues de pe discul cu Phil Napoleon au trezit admirația mea penru acești muzicieni-Harry di Vito -trombon, Ken Davern-clarinet, Johnny Varo-pian, Pete Rogers-bass, Sonny Igoe-tobe și Phil Napoleon-trompeta.

Așadar, Danke Herr Peter fur diese LPs!

 

Share

Nils P Molvaer, am visat cu Chuck Norris!

Concertul lui Nils Petter Molvaer de la Casa TIFF de marți seara a fost mai mult decât… ciudat.

În primul rând aș vrea să ne lămurim asupra unei chestiuni. Nu e jazz! Orice altceva a fost, dar nu jazz! Dealtfel, l-am întrebat chiar pe el cum ar descrie muzica sa în cuvinte și a spus simplu I don t know. Maybe interferences? Să-i spui jazz, doar pentru că nu îl poți încadra într-un sistem clasic al genurilor muzicale sau pentru că omul a venit pe scenă cu o trompetă, nu mi se pare corect.

Aseară, după concert, în mașină am pus repede pe Rock FM pentru că nu mai puteam îngurgita alte ciudățenii cum erau și cele de pe CD-ul cu Jan Garbarek pe care îl ascutam la volan. Îmi trebuia ceva simplu, ritmat, patru note într-o măsură. 1,2,3,4 și iar 1,2,3,4 era tot ce-mi trebuia. Și-o bere…Phoenix-ul cu Mica Țiganiadă părea OK la fel ca și Staropramen-ul de la non-stop.

M-am gândit serios la ce a însemnat concertul lui Molvaer pentru mine. Atâta m-am frământat, încât pe la trei noaptea m-am trezit speriat dintr-un vis cu….Chuck Norris :). Se făcea că eram la un concurs de dans, Chuck Norris era în juriu și aștepta să vedem cum dansăm pe muzica lui …Nils Petter Molvaer.

Dimineața mi-am zis că sigur e muzică experimentală. Un mix între toate stilurile posibile, poate chiar și cu puțin jazz. Muzică experimentală electro-acustică. Un soi de muzică de avangardă. Și până la urmă pot zice că au fost momente când mi-a plăcut și când nu mi-a plăcut. Dacă l-ar fi auzit Mozart, spre exemplu, cred că ar fi luat-o la goană, avertizându-l și pe Beethoven să nu se apropie. Dacă l-ar fi văzut Miles Davis cum scoate efecte suflând invers în trompetă s-ar fi luat cu mâinile de cap. Dacă i-ar fi auzit Slayer ar fi sărit pe scenă să cânte împreună pasajele mai dure. Mike Oldfield s-ar cruci să vadă cum se scot efecte din trompetă, chitară sau chiar dintr-o lamă de fierăstrău. Roger Waters cu siguranță ar fi vrut să pună în paralel aparatura trupei Pink Floyd de pe Atom Heart Mother sau Pompei cu sculele pentru efecte  ale lui Nils și pedalele pentru ecouri ale chitaristului Stian Westerhus.

Aș spune că au fost patru muzicieni pe scenă-chitaristul Stian Westerhus, generator de efecte pe chitară preluate apoi în loop de efectele ce-i stăteau la picioare și, totodată, un tip cu porniri de metalist înfocat.

Bateristul Erland Dahlen a folosit din plin toate clopotele,cinelele și tuburile disponibile, fiind un instrumentist de o inventivitate ieșită din comun. A fost  singurul de la care am putut să prind tempo-ul pieselor, ținut lejer cu piciorul stâng pe fus. Practic, el stabilea tempo-ul, un cadru în care toți trei cântau aproape ce le trecea prin cap, asigurându-se că se sincronizează pe pasajele agresive și pe cele psihedelice, de mare efect.

Nils Petter Molvaer scotea efecte interesante și inedite din trompeta sa, predându-le  celui de-al patrulea instrumentist-un Mac Book Pro. Invenția lui Steve Jobs controla practic cutiile și firele la care era legată trompeta lui Nils generând sunete nemaiauzite.

Dacă cineva vă spune că a fost extraordinar, să-l credeți. Dacă vă spune că a fost frumos, să nu-l credeți. E un ipocrit dacă spune că i-a plăcut de la început pînă la sfârșit tot ce  s-a întîmplat pe scenă. Îți trebuie foarte mulți neuroni muzicali ca să înghiți tot show-ul așa, fără să știi ce te așteaptă. Și nu cred că cineva care a fost aseară la Casa TIFF era pregătit pentru un astfel de show.

Galeria foto de la concert, e aici:

Concert Nils Petter Molvaer la Cluj
Share