CRD=good work

OK, am facut-o. Vineri pe 26 iulie am anuntat aceasta adresa de blog la finalul emisiunii noastre. (VINeri de TVR Cluj pe TVR Cluj, normal, de la ora 16,30). Prin urmare, am sa scriu impresii dupa fiecare emisiune. Am noroc ca aceste emisiuni sint vineri si am putin timp peste week-end sa-mi amintesc, sa analizez si sa imi fac o opinie despre ceea ce se intimpla in platou.br /Vinerea aceasta (26 iulie 2008) am avut foarte multi invitati. Discutia a plecat de la un program al Centrului Ratiu pentru Democratie (CRD) activ la Cluj-Napoca dar si mai activ la…Turda. Stiam foarte multe despre personalitatea domnului Indrei Ratiu care a devenit cunoscut prin actiunile fundatiilor si organizatiilor pe care le patroneaza. Daca nu stiati, domnia sa este fiul regretatului Ion Ratiu ( va amintiti imaginea integra a acestui politician?).br / Ei bine, la Turda (orasul de origine al familiei Ratiu) functioneaza poate mai bine decit in alte locuri aceasta fundatie CRD. Karen, producatorul emisiunii, e un timp foarte misto. Am discutat cu el acum citeva luni ca ar trebui sa dam putin dinamism emisiunii si a luat lucrurile in serios. Am filmat in locatii inedite ( cum ar fi live dintr-un bar, cu pianist, jucatori de sah, versuri…) sau am incercat sa aducem cit mai multi oameni in platou pentru a vorbi despre subiectul nostru. Vinerea aceasta s-a intrecut in multiculturalism si multilingvism . Am avut asa: romani, egipteni si un libanez si poate si un britanica daca ne gindim la Mr. Ratiu. O discutie absolut totala.br /Mai intii a fost un intro cu domnul Ratiu in care am vorbit despre activitatea fundatiei. Am ramas cu un sentiment placut cind l-am auzit si pe acest domn vorbind de viziunea tatalui sau, de dorinta sa de a incerca sa infiinteze la Turda o organizatie in care sa se invete democratia. De la democratia originala pina la aceasta viziune, mi-au trecut toate prin cap si pina la urma am deschis cutia “puterii exemplului personal” de mai jos. Cita simplitate, cita eleganta si , de ce nu, modestie. Cred ca toate aceste atribute nu pot fi gasite decit la oamenii care strongCR/strongestrongD/strong in ceea ce fac si fac totul din suflet. Altfel, un proiect ca “intilnirile democratice turdene” nu ar fi putut sa se intimple si totul ar fi ramas intr-un limbaj al intentiilor si al stereotipiilor specifice celor care vorbesc dar nu fac nimic…br /Pe scurt, tinerii care au venit in platou au fost invitati la Turda sa invete cum e cu democratia. Tineri din tari arabe in special, dar si din tari mai tinere in exercitiul libertatii (Croatia) invata la Turda limbajul comunicarii si al actiunii democratice. I-am intrebat pe invitatii din platou (doi egipteni si un libanez) cum e in tara lor. Daca lucrurile pe care le invata aici se pot aplica si daca se tem pentru libertatea lor atunci cind se intoarc acasa si incearca sa puna in aplicare ceea ce au invatat. Raspunsurile lor nu m-au surprins dar au putut fi un exemplu al vointei si puterii interioare de a schimba ceva. Nu vor sa emigreze ( asa cum s-a intimplat la noi la inceputul anilor 90), nu vor sa faca nimic impotriva libertatii individuale si a democratiei, ci pur si simplu vor sa fie mai bine pregatiti atunci cind democratia va deveni o realitate concreta in tara lor. Si invata acest lucru la Turda la CRD. Foarte Tare!br /Recunosc ca nu sint jurnalistul de scandal. Nu-mi place sa ma cert in direct cu un mahar care nu vrea sa spuna cum a facut primul milion. Prefer sa intilnesc oameni frumosi care fac lucruri frumoase. Si asta pentru ca sint convins ca presa inseamna si abilitatea de a scoate in evidenta lucrurile care se fac bine ca niste exemple pentru cei care ar vrea sa faca dar ramin fara vlaga cind vad atita singe in buletinele de stiri.br /PS-Am pomenit de o carte in emisiune cind am discutat despre diferentele culturale intre occidentul crestin si lumea musulmana. Mea Culpa pentru ca am uitat numele autoarei. Pentru cei interesati: Giovanna Baradorri-Filosofie intr-un timp al terori (editura Paralela 45)

Share

Puterea exemplului personal.

strong/strongPe 18 iulie 2008 l-am avut invitat la Vineri de TVR Cluj pe Alteţa Sa Regala Principele Radu al României.br /Întîlnirea cu A.S.R. Radu a fost programată cu două săptămîni înainte de producătorii emisiunii, respectînd normele elementare de etichetă impuse în relaţia cu Casa Regală. Am primit pe lîngă două cărţi apărute la Polirom ( emBiblioteca în Flăcări/em şi albumul aniversar emNunta de Diamant/em ) şi cîteva indicaţii referitoare la formulele de adresare potrivite poziţiei Alteţei Sale. Am început documentarea cu cîteva imagini în minte legate de scandalul pornit de un fost primar la adresa sumelor atribuite ASR Radu în anii în care a fost Reprezentant Special al Guvernului României pe probleme de Integrare. Am găsit foarte multe referiri pe internet, în special articole de presă legate de acest subiect. Sînt însă obişnuit cu limbajul josnic folosit de cei care au atacat poziţia Alteţei Sale, dar parcă nu eram convins de acele rînduri spuse pe un ton patriotard şi fals justiţiar. Cunosc prea bine lupul…aşa că aşteptam întîlnirea din platou.br /Am dat peste viziunea pe 30 de ani a Casei Regale a României. Un document public de cîteva pagini în care se vorbeşte despre ceea ce ar dori Casa Regală să se intimple în următorii 30 de ani. N-am gasit nici o promisiune. Nici o expresie de genul noi vom face atit de des îmbrăţişată de politicienii noştri. Doar cîteva idei despre cum văd membri Casei Regale ţara peste trei decenii. Am gasit în schimb foarte multe referiri la strongVALORILE /strongumane. Cine mai vorbeşte astăzi despre valori? Am înţeles că insistenţa cu care autorii textului ( A.S.R. Margareta şi A.S.R. Radu) se refera la valori este o armă în sine. O armă care trebuie să dezmeticească tot ceea ce inseamnă conştiinţă de sine, identitate de neam şi mîndrie naţională.br /În primul rînd mi-a rămas în minte ideea puterii exemplului personal. La început nu am prea înţeles despre ce era vorba. Exemplul personal al cui? A.S.R. Radu a explicat în platou că e vorba de puterea exemplului personal al unor oameni care au trecut dincolo de ceea ce înseamnă politică zilnică, trocuri, scandaluri şi afirmarea propriei persoane. A venit cu exemple cum sînt Lech Walessa sau Nelson Mandela. Oameni care au crezut şi cred în idei pentru care nu renunţă în ciuda oricăror ameninţări. S-a ferit oarecum să lege această idee de Casa Regală. Am intuit însă că în istoria noastră tot ce s-a întîmplat în Monarhie poate fi înţeles şi folosind această cheie de interpretare.br /Să mă explic puţin. Nu pot găsi oameni ai scenei politice post-revoluţionare despre care să vorbim în termenii emputerii exemplului personal/em. S-a întîmplat ca uneori aceştia să vină pe un val al puterii exemplului personal, mimat ca un sacrificiu personal pentru cei mulţi, identificat de presă ca emval de simpatie./em Odată ce s-a spart acest val iar ei au eşuat sau au ajuns pe limanul vizat în alegeri au apărut schimbările. Valori călcate în picioare, acţiuni nedemne pentru poziţiile ocupate, asocieri cu personaje dubioase, lipsa de bărbăţie, atitudini mojiceşti, averi crescute peste noapte şi lista ar putea continua. Nu mă feresc să dau nume. Lista ar fi prea lungă şi nu acest lucru vreau să-l scot în evidenţă. Încercaţi să vă ridicaţi puţin deasupra mlaştinii!br /emPuterea exemplului personal! Puterea exemplului personal!/em imi reveneau obsesiv in minte aceste cuvinte. Nu era vorba de ceea ce au făcut alţii ci de ceea ce poate face fiecare!!!!!! Cum ar suna aceste cuvinte aplicate în viaţa fiecăruia? Ce exemplu dai tu celor din jur? De fapt la asta se rezumă tot. E un exerciţiu simplu şi cred revelator. Adresează şi adresează-ţi această întrebare cu sinceritate şi vei vedea ce nu îţi place la cei care cred că pot supravieţui la nesfîrşit în ticăloşie. Va fi dur însă cînd vei citi răspunsurile tale.br /Întîlnirea cu A.S.R. Radu a fost extrem de plăcută. Mi-am dat seama cît de uşor poţi cădea în capcana informaţiilor propagate intens în mentalul colectiv. Mulţi dintre cei care spun că fac presă habar nu au ce a făcut Casa Regală în România. Nu cunosc pur şi simplu istoria. Nu e un lucru de neînţeles daţi fiind ultimii 50 de ani. Dar cred ca o minimă curiozitate profesională nu dăuneză nimănui. Dacă ceea ce vor descoperi va fi pe placul lor sau nu, sînt liberi să judece. Dar înainte de a se lansa într-un discurs emfotbalistic/em pe aceasta tema, ar fi bine să ştie despre ce vorbesc.br /În final îmi permit să reproduc un fragment din această viziune pe 30 de ani. Poate pentru un nou exerciţiu de reflecţie interioară: emCorupţia în spaţiul economic şi administrativ este un element nociv, încurajat de sărăcie şi trecutul recent. Credem, însă, că globalizarea şi răspîndirea galopantă a democraţiei vor avea drept consecinţă dezvoltarea altor forme ale flagelului: corupţia psihologică, corupţia mentală şi corupţia afectivă./em ( România. O viziune pe 30 de ani. pag 16-17, document disponibil pe paginile de internet a href=”http://www.familiaregala.ro/”http://www.familiaregala.ro//a, a href=”http://www.princeradublog.ro/”http://www.princeradublog.ro//a)

Share