Caractere umane

Despre caracter…br /Sună parcă prea general cînd încerci să deschizi o discuţie despre caracter. Dar, întîmplările din ultima vreme m-au pus în situaţii în care, cred, foarte rar ai ocazia să faci o disecţie a caracterelor din care să şi înveţi ceva.br /În primul rînd cred că cei mai nocivi sînt dualiştii. Stai de vorbă cu ei, ajungi de comun acord la o concluzie după care îşi îndeamnă echipa să facă exact invers. Din aceeaşi specie fac parte şi cei care spun ce vrea partenerul sa audă. De cele mai multe ori chestiunea se manifestă prin a bîrfi, sau mai elegant, a vorbi de rău, pe fiecare cu fiecare.br /Nu ştiu, comparativ, pe ce loc al nocivităţii să-i aşez pe invidioşi. Aceştia sînt cei care cred cu tărie că ei ar trebui să fie în locul tău. De la maşina pe care o conduci, la felul în care te îmbraci şi cel mai adesea la poziţia pe care o ocupi într-o organizaţie. Aici cred că ne întîlnim cu ceea ce româneşte se cheamă să moară şi capra vecinului. Este interesant faptul că în astfel de situaţii invidioşii rămîn pe loc cu privirea şi gîndurile peste gardul vecinului, timp în care acesta îşi mai cumpără două capre şi-şi ridica un staul nou ca ele să nu mai răcească şi să piară.

Share