Ne-Schimbarea la Faţă

Mi-am petrecut sâmbăta devorînd cartea lui Zorin Diaconescu, Schimbarea la Faţă, apărută la editura Eikon. Pe Zorin îl cunosc de cînd m-am apucat de gazetărie şi am avut şansa de a-l avea şef o bună bucată de vreme. Nu am veleităţi de critic literar, prin urmare vă rog să nu parcurgeţi aceste rînduri în această notă. Am doar o opinie despre ceea ce scrie el acolo, pe care doresc să o împărtăşesc.br / Am citit cartea fără suflare. Şi asta pentru că Zorin spune lucrurilor pe nume aşa cum mă aşteptam. Ce mi s-a părut interesant este faptul că dispariţia peste noapte a peste 4 milioane de membri PCR şi stilul de lucru provenit din acele vremuri (ştiţi voi-noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc sau lupta pentru şefie fără argumente de performanţă, …) se menţine şi astăzi.br / Haideţi să argumentăm puţin. Mă ajut de cîteva citate din această carte, cu dreptul de copyright deocamdată neonorat, dar în curs de rezolvare (OK Zorin?).Pagina 89: Duplicitarismul cu care ne învăţasem funcţiona în continuare, oamenii criticau, orice, nu erau de acord cu nimic dar nu-şi asumau nimic. Ei bine, fraza aceasta eu aş traduce-o la timpul prezent. Pentru că asta este ceea ce vedem în jurul nostru. Sînt mii de exemple în acest sens. Deschideţi televizorul şi veţi vedea că asta este atitudinea oricui. Indiferent ce s-ar face, bine sau rău, imediat se gaseşte o trupă care să critice în cor cu scopul de a se face auziţi. Teoria atragerii atenţiei de la un eveniment important prin lansarea unui scandal pe orice temă nu funcţionează la noi cum scrie în manualele de comunicare. Noi sîntem făcuţi să iscăm circuri, aşa că un păpuşar nu trebuie decît să-şi facă timing-ul perfect pentru acţiunile sale. Şi aşa funcţionăm din ianuarie 1990 !br / Pe mine mă intristează faptul că personaje ca profesoara de matematică ce i-a urmat la conducerea liceului din Jad domnului profesor Someşan mai există şi astăzi. Uite şi exemplul întreprinderii în care mă aflu. Mă miră faptul că am colegi, de vîrstă apropiată, (aveam 15 ani în 1989) care încă acţionează după aceleaşi metode. Nu au nici o întrebare asupra calităţii lor profesionale însă se pricep la toate şi, mai mult, aşa cum spune Zorin Diaconescu, au acel sindrom mesianic şi se manifestă printr-un sindicalism justiţiar şi evident menţin viu acel virus al confuziei patronat-sindicate. Mai mult acţionează subversiv, alcătuind fişe de cadre pentru angajaţii care le stau în cale, urzesc comploturi, conspiraţii şi ca orice persoană bolnavă îşi alcătuiesc discursuri pe baza unor jumătăţi de adevăr care nu urmăresc bunul mers al companiei în care se află ci realizarea unor deziderate personale, meschine, penibile şi….minore.br / Săptămîna trecută am fost la Bucureşti unde, pe lîngă întîlnirile private pe care mi le-am stabilit, am asistat şi la o discuţie profesională despre management. Discuţia m-a electrocutat pentru că opiniile exprimate acolo veneau din partea unor oameni din occidentul real. Dar nu despre asta vreau să spun aici. La întoarcere am fost nevoit să stau cam două ore în aeroportul Băneasa. Deoarece este vorba de aeroportul pe care operează cursele low-cost am avut ocazia să observ ( una din preocupările mele ca jurnalist) mai mulţi români (cum spune T Băsescu în loc de “noi”). Erau acolo şuţii perfecţionaţi în occident şi care te scanau imediat ce te vedeau în încercarea de a-ţi găsi portofelul şi o metodă să-l ia; curvele cu jeanşi strîmţi şi cizme (majoritatea albe) pînă la genunchi; şi românii pentru care evenimentele din 1989 şi autorităţile emanate în 1990 nu le-au adus decît incertitudine, sărăcie şi un uriaş sentiment de nepregătire pentru democraţia originală în care ne mai aflăm. Am intrat în vorbă cu o doamnă care aştepta cursa de Madrid. Din vorbă în vorbă mi-a spus că e de lîngă Muscel are două fete absolvente de facultate care nu-şi găsesc de lucru şi ea la peste 50 de ani lucrează în Spania la căpşuni. Avea privirea omului care s-a întîlnit prea mult cu greul, mîini puternice dar încă feminine. Am remarcat modestia şi bunul simţ al omului simplu şi greu încercat, ţinuta curată şi sinceritatea cu care vorbea. Aceştia sînt românii despre care scriem că trimit acasă milioanele de euro care îl ajută pe recent decoratul Isărescu să ţină la suprafaţă o barcă se nu are motoare sau vele dar care consumă cît încape, pe credit sau nu… Aşa am ajuns după 20 de ani în care cei care au putut au profitat şi cei care erau cuprinşi de euforie au stat deoparte şi o fac în continuare.br / Închei prin a mă întreba, ce urmează. Cîţi dintre mesianici vor reuşi să-şi realizeze planurile? Vom aluneca pe panta vînătoarei de vrăjitori în care parcă ne aflăm şi vom da de pămînt cu bruma de valori care încet dar sigur se cristalizează. Vom avea curajul să spunem în continuare lucrurilor pe nume şi să tranşăm probleme reale? Vom înţelege ce înseamnă răspundere şi performanţă? Eu încă nu am un răspuns la aceste întrebări.

Share