Bate Vântu Frunzele, Se învârtesc moriştile…

Joi a fost o zi foarte amuzantă în redacţie. Am tot anunţat de dimineaţă că se lansează brandu lui Udrea în China. Primele comentarii s-au legat, evident, de locul lansării. Dar, n-au fost prea multe.Tot valul de bancuri, glume şi înjurături s-a transformat în tsunamii pe la prînz când a apărut gluma de logo cu frunza. Am avut zeci de glume făcute ad-hoc pe marginea frunzei. @MarianHurducas a fost în total dumb şi le scotea una după alta. Ba că frunza ne reprezintă fiindcă noi tăiem frunze la câini, ba că ce-i al tău e pus de-o parte şi e acoperit cu frunza din logo sau că aşteptăm să pice frunza. Şi aşa mai departe…Noi am făcut aceste comentarii oarecum dintr-un plus de creativitate. Ba mai mult le-am împărtăşit şi pe twitter cu piticu21 iar una a ajuns să fie citată şi pe Realitatea. Am dat-o în râsu-plânsu când am aflat că şi domeniile de internet cu carpathiangarden au fost înregistrate de alţii.Între timp din îndepărtata Chină, doamna ministru băga pe blog că e o acţiune concentrată a trusturilor Realitatea şi Antena. Nici vorbă, doamnă! Azi când scriu această postare toate ziarele locale, toată presa de fapt comentează negativ la adresa logo-ului. Titlurile ziarelor au fost gândite şugubăţ şi editorii s-au întrecut pe sine. Aseară pe strada mea treceau două doamne care sigur nu fac parte din echipa mogulilor, care comentau cum ţara arde şi ministra se piaptănă de 900.000 de euro plus 75 de milioane de euro…cu o frunză, şi aia, copiată.Aş vrea să mai lămurim o chestie. Se tot vorbeşte de lansarea brand-ului. Contraziceţi-mă dacă greşesc dar aici avem de-a face cu lansarea unei…etichete. E o etichetă ieftină, cumpărată dintr-un shop on-line de etichete (logo-uri). Şi atât. Un brand, are ceva în spate. Un produs, un serviciu, ceva…o chestie de ascuns sub frunze.Noi ce avem? Dacă un turist care va viziona unul din spoturile pentru a cărui difuzare se vor cheltui din potul de 75.000.000 de euro, şi vrea să vină în grădina carpatică, ce găseşte? Drumuri bune, resorturi de 3-5 stele, servicii ireproşabile, programe turistice? Eu cred că nu găseşte nimic. Nişte români ancestrali, uitaţi într-un rural neschimbat de pe vreamea odiosului, şi cu . Un rural frumos, d.p.d.v. al unui director de imagine, dar total neconfortabil pentru turistul occidental obişnuit să primească maximum pentru banii pe care îi dă. Dacă suntem în faza construirii brand-ului cred că ar fi trebuit să o luăm puţin invers. Să bage dna ministru al dezvoltării (da,da, tot ea) banii ăştia în drumuri şi proiecte turistice punctuale pe care abia apoi să le promoveze printr-una din cele mai costisitoare campanii. O campanie pe care, îmi pare rău să o spun, n-o merităm, indiferent de cine dă banii respectivi (UE sau alţii…) Dar, cred că aici nu se pune problema cine-i dă, ci cine-i ia. Ştie cineva cum se poate emigra sigur în Canada?P.S. Una dintre colegele mele, de la care am învăţat multă meserie, mi-a zis ieri o chestie care am ascultat-o cu jumătate de ureche şi care nu îmi mai iese din cap: Să vezi dacă la alegerile următoare nu v-a trebui să alegem între Dan Diaconescu şi Elena Udrea…Oare de ce l-au scos pe DD în faţă acum şi ministreasa e prezentă peste tot?Da în Congo cum se emigrează?

Share

TV-ul între tribun şi brand

Mă întreb până unde poate mergea imaginaţia editorilor din televiziunile româneşti?Acum două seri făcând zapping dau pe un post de televiziune care îl avea ca invitat pe tribunul scos din Parlament cu ocazia ultimelor alegeri. Aşezat impozant în picioare la o măsuţă transparentă pentru foile pe care le flutură ca dovezi de când ştiu eu că apare în presă, el perora pe marginea calităţilor de lider ale fostului dictator român. Am urmărit circul preţ de câteva minute pentru a înţelege dacă nu cumva televiziunea în cauză n-a cotit-o pe divertisment de tip manelistic şi să aflu care e motivul pentru care tribunul furat de toţi, a fost readus în lumina reflectoarelor. Televiziunea n-a cotit-o pe divertisemnt iar motivul era unul care încă mă face să mă întreb ce mai facem noi aici în land of choice?. Cică dacă Ceaşcă ar candida ar lua 40 la sută din voturi! Motiv pentru unul din cei care-i scriau ode să ne reamintească ce lider extraordinar era şi cum a condus el ţara pe calea propăşirii neamului…. E acelaşi care la prezentarea raportului Tismăneanu se comporta ca un personaj scăpat de undeva… Dincolo de hilarul situaţiei şi de afecţiunile de ordin psihiatric ale mesajului mă întreb, cui foloseşte o astfel de emisiune? O aşezăm frumos în raftul cu pâine şi circ de pe care în ultima vreme se dau jos mult prea multe produse media. Întrebările se pot însă lega în continuare. Nu era mai bine să comentăm poziţia pe care se află actualul preşedinte în sondaje? (a treia). Poate că nu e momentul să scoatem asta la lumină pe un post, fost, de informaţie. Aseară în timp ce luam o gustare dau peste ministra noastră cea de toate zilele. Cu un decolteu frumos (oarecum pe marginea decenţei pentru o tanti ce ocupă o astfel de poziţie) ne explică în termeni de new media ce înseamnă brand. Adeca brand-ul de ţară. Aş fi vrut să aflu care sunt secretele prin care poţi ajunge să ai sub mână trei ministere? Sau, care e planul de realizare a unor investiţii (diferite de sălile de sport) care să aducă infrastructura satului românesc în secolul 21? Asta nu ţine de brand? Da contează?

Share

Pentru limba română apăsaţi tasta 1

Înebunesc de fiecare dată când dau peste un robot telefonic!br /Ieri am mers cu Luca la cinema să vedem în 3D şi dublat filmul Toy Story 3. De dimineaţă am încercat să vorbesc la numărul de telefon afişat pe site, pentru a face o rezervare. De fiecare dată mi se comunica de către o voce suavă că linia de rezervări telefonice funcţionează de la 12.30 şi că sunt rugat să aştept până voi fi preluat de un operator.Mesajul se repeta apoi în engleză, urma o melodie polifonică şi…tonul de ocupat. Am încercat chestia asta de vreo cinci ori, la ore diferite inclusiv după ora 12.30. Nu am obţinut nimic în plus.br /Am plecat în blind cu Luca la cinema. Am ajuns la casier şi foarte amical i-am zis că nu le merge treaba cu robotul. Ştiţi ce mi-a zis? Că din păcate e singur pe tură şi dacă are client în faţă nu are voie să răspundă la telefon. Corect! Şi atunci de ce când suni ţi se spune să aştepţi în loc să ţi se zică foarte clar că apelul nu poate fi preluat?! N-a avut răspuns la asta…br /În timp ce scriu mi-am amintit însă că cei mai tari în a te îmbârliga în taste sunt cei de la Vodafone. Nu am nimic cu firma, ba chiar cred că sunt mai buni ca alţii la unele capitole motiv pentru care am două abonamente la ei. Însă atunci când ai vreo problemă dacă vrei să o rezolvi trebuie să ajungi la reprezentanţă ca să o rezolvi. 1 pentru limba română-mesaj publicitar despre un nou produs-2 sau 3 dacă eşti persoana fizică sau juridică-1,2,3,4 dacă vrei info despre voce, fix,date, setări şamd. Am stat o dată 12 minute sărind dintr-un buton în altul fără să rezolv problema.br /Mai am un of, şi cu asta termin. Am primi mesaj de la Iron Maiden. Frate! Niko McBrain, bateristul lor, mi-a auzit rugăciunile din copilărie când ascultam la nesfârşit Run to the hills pentru a putea cânta la tobe piesa, şi mi-a trimis mesaj. Numai mie! Sunt fanul lor şi iată că gecile de blugi pe care mâzgăleam cu carioca logo-ul lor n-au fost în zadar! Şi banii daţi pe vinilurile bulgăreşti originale! Yuhuuu!br /Însă Nico, Adrian, Steve si Bruce au trimis mesaje şi altor colegi. M-au rănit profund şi m-au dezamăgit…atâţia ani de fan aruncaţi la coş…La fel m-au dezamăgit şi organizatorii concertului de la Cluj care îşi permit să folosească numele idolilor mei pentru a trimite mesaje. Mă întreb dacă acest lucru e în regulă şi managementul Fecioarei de Fier are habar despre această metodă nesimţită de factură mioritico-originală de a se promova un concert al trupei.

Share

Unde mi-e busola?

După primele zile din săptămână am ajuns să mă întreb unde e nordul și sudul…Dacă urmărești puțin mai atent circul știrilor din jurul tău riști să pățești la fel ca și mine…Te trezești cu un sentiment ciudat similar cu cel pe care îl ai atunci când ești într-un loc în care nu ai vrea să fi. Parcă aș fi într-o țară cu nume greu de pronunțat și despre care când auzi ceva, imediat te gândești că nu poate fi decât de rău dacă se vorbește despre ea la știri sau pe internet. Adică ce vă vine în minte când auziți despre Kârgistan sau Uzbekistan? Am impresia că am fost distribuit, fără voia mea, într-un serial de mâna a treia, un fel de horror romantic, fără bani pentru efecte speciale și machiaj și în care doar felul în care actorii prost plătiți știu să facă bau e singurul element terifiant.divAseară, din întîmplare am văzut jurnalul unui post de televiziune pe care, recunosc, nu il prea urmăresc. Adică, nu vreau să mă pun nici cu blondele, nici să văd alte subproducții de divertisment făcute doar pentru gustul unor români care cred că televiziunea înseamnă exclusiv circ ieftin de piață./divdivPrima știre era….să văd ghiciți?…despre MM !! Alți artiști urlau în telefoanele interceptate din regie că nimeni n-are voie să vorbească despre asta pentru că nu i-au înțeles sufletul. Bine. OK, n-am înțeles nimic din gestul ei, dar mai lăsați-ne cu chestia asta. Nici o urmă de compasiune pentru familie din partea , mie rușine s-o spun, unor colegi de breaslă. Dar nu asta m-a dezorientat…/divdivLa un moment dat este anunțat raportul dur la adresa justiției din România, dat de Comisia Europeană. Frate, nu mai înțeleg nimic din ce fac editorii de știri de acolo…or fi doar blonde?Raportul nu este prezentat în știre ci doar câteva reacții și declarații făcute de oficialii europeni după prezentare. Bag mâna în foc că reporterul nici n-a văzut documentul respectiv. Apropo: are cineva acest document integral să-l pot parcurge? Foarte dură mi s-a părut afirmația potrivit căreia Comisia constată că România nu-și îndeplinește obligațiile de stat membru./divdivAdică, ne-au prins!! În sfârșit își dau seama că pentru noi intrarea în UE n-a fost decât un obiectiv electoral care odată atins a adus doar beneficii de imagine și câteva financiare și nici o obligație!! Păi nu era clar că aștia suntem?/divdivȘi ca să ajung acolo unde doare mai tare: După această știre, apare președintele care ce credeți că spune? Nu că se vor analiza punctual observațiile din raport și că se vor căuta soluții pentru fiecare așa cum ar face orice peroană de bun simț atunci când primește critici la adresa activității sale…No, nici vorbă de o astfel de atitudine. România, de fapt nu ea, pentru că țara în sine n-are nici o vină, Președintele va cere întocmirea unui contra raport în care să arate că de fapt nu miroase chiar așa de urăt în haznaua respectivă și că apa e caldă dar lipsește cu desăvârșire…Nu-mi vine să cred. Asta e stilul lider-ului român. Las că băgăm noi o Comisie care să scrie ce vrem noi nu ce pot constata niște neica nimeni, de unde?,…a da de la nu-ș ce Comisie Europeană./divdivRenunț la televizor și i-au săptămînalul Kamikaze în mână și citesc despre motivele reale pentru care un senator minoritar s-a luptat să îngroape Legea ANI. Amețesc și caut busola. Se învîrte fără să mai găsească punctele cardinale. Renunț la orice efort de informare și o dau pe citit pînă adorm./divdivDimineață constat însă că valul electromagnetic nu a trecut când citesc pe hotnews.ro că DDD se crede jurnalistul no one din Ruzbekistania. Să sune cineva la 112. Mi-e rău…/divdivSingurul lucru pe care-l mai pot scrie e că mă aștept ca privitorii lor să se trezească odată și să-și dea seama că are cleier cu care poa să gândească, să analizeze și să apese voluntar pe butonul de stand by al televizorului../div

Share