Când viața nu e ceea ce crezi

Zilele care au trecut au fost un adevărat iureș pentrru mine…Săptămâna trecută cea mai importantă persoană din viața mea, Luca, a împlinit 4 ani. Mi-am luat liber să stau o zi întreagă cu el și să ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Am căzut lat la sfârșitul zilei pentru că meseria de tată, de părinte, e cred printre cele mai grele din lume. Atâta atenție, atâta creativitate și inventivitate trebuie să pui în acest joc încât, uneori, poate fi extenuant. Sunt sigur că nu există un joc al vieții mai plăcut și mai plin de satisfacții chiar dacă uneori uităm acest lucru.Sâmbătă am organizat petrecerea piticilor, unde ne-am bucurat să fim împreună cu prietenii și copiii lor și să mai schimbăm idei despre acest job de părinte.Duminica și zilele care au urmat au produs un moment de tsunamii interior ale cărui urme cred că se vor vedea și pe mai departe . A murit Codruța. Vestea ne-a izbit în moalele capului pe toți. Încă nu nerevenim. Avea 45 de ani. Cu doar nouă ani mai mare decât mine. A făcut infarct… Am scris cu Dan Izvoreanu, colegul de la știri anunțul despre acest tragic moment. Dan, pe care îl consider unul dintre cei mai serioși editori de știri mi-a spus că nu crede că e în stare să citească textul în direct. Suntem încă șocați de ceea ce s-a întâmplat… Andrada a fost și ea cu plânsul în gât luni seara la jurnal. Suntem întorși pe dos.Ar trebui să vă spun cum era Codruța. Era o persoană deschisă și muncitoare. Duminică dimineața a prezentat cu vervă dedicațiile de muzică populară în direct. Era un membru al echipei mele cu care te puteai înțelege din priviri. Era persoana pe care dacă o rugai să facă ceva, făcea fără să-ți fluture sub nas fișa postului așa cum fac unii nimurugi care cred că dețin adevărul suprem. Era colega care își dădea interesul pentru tot ceea ce făcea. Era mereu prezentă la întâlnirile echipei, fără să invoce motive puerile ca să nu participe. Era, cu alte cuvinte, un om de bază și destoinic. Era…A fost , dacă bine îmi amintesc, prima persoană care m-a felicitat atunci când am avansat. Era colega care știa să se bucure sincer de reușita unui membru al echipei. Era colega care putea împărți totul cu tine și dacă era nevoie putea să-ți dea totul fără a ține pentru ea nimic. Era așa cum nu sunt mulți alții al căror interes meschin și mărunt e mai presus de toți…Vestea aceasta m-a adus, din nou, în fața acelui gen de moment când viața îți amintește că nu ești veșnic. Da, știu că nu e nimic nou în ceea ce scriu aici, dar parcă mai mereu uităm lucrul ăsta și ajungem să ne comportăm ca niște câini. Uităm să ne îmbrățișăm, uităm să ne apreciem unii pe alții pentru ceea ce suntem, uităm să spunem cuvinte frumoase. Ne urâm pentru ceea ce nu suntem, ne dăm în judecată, ne înjurăm, ne împroșcăm. Și vine o clipă când viața îți dă una în moalele capului și-ți amintește că mai bine ai trăi frumos așa cum a făcut-o și Codruța.Miercuri e înmormîntarea. Cred că vom închide studioul și vom merge aproape toți să ne luăm rămas bun.Sincere condoleanțe familiei.

Share

Legalitatea costă. Statul nu plăteşte

Cred că am găsit răspunsul la întrebarea emUnde e Statul? Sau Ce rost are statul? Dacă statul nu se mai ocupă de poliţişti, militari, medici şi profesori iată că el reuşeşte foarte bine să se ocupe de câteva sute de oamnei care funcţionează ca persoane fizice autorizate sau care câştigă prin contracte de drepturi de autor. În sfârşit statul a reuşit să dea de urma marilor evazionişti. Bugetul ţării este rezolvat acum când şi aceşti emevazionişti au fost depistaţi si puşi cu botul pe labe. Mai degrabă puşi în genunchi în faţa sediilor AJOFM, CAS şi ale Caselor de Pensii. Noua Ordonanţă 58 are câteva prevederi care se bat cap în cap cu normele de aplicare. Ba că angajatorul trebuie să plătească contribuţiile, ba că angajatul ar trebui să o facă. La ghişeele prin care statul îşi bate joc de cel care îl finanţează funcţionarii sunt dezorientaţii ca iepurii în faţa farurilor aprinse de contribuabilii nervoşi. Am mai spus-o: legalitatea costă foarte mult în România. Dacă vrei să fi în ordine, trebuie să te umileşti să stai la cozi infernale şi până la urmă să ţi se spună că formularul tipem xxsvdc A nu e corect întocmit. O informaţie interesantă: Deşi cei despre care vorbim aici sunt obligaţi să plătească la fondul de şomaj, ei nu vor putea beneficia de această asigurare până nu se modifică Legea Şomajului unde se specifică , negru pe alb, că de şomaj  pot beneficia doar cei care au avut calitatea de angajat cu contract de muncă. Alo, Statule!!! Ce faci? Ieşi la televizor prin domnii Boc şi Şeitan şi spui că tu nu vezi nici o aglomeraţie la ghişee. E ireal ceea ce faci.Există deja sâmburele unor proteste legate de aceste prevederi contrare şi tâmpit aplicate. Există şi alte nemulţumiri pe care eu le simt ca fiind în creştere. Poate, tovarăşe Stat, nu te va vedea nici pe tine mulţimea atunci când va ieşi în drum pentru că nu mai poate îndura ca cei care conduc un astfel de monstru să se îmbogăţească(vezi ştirea Realitatea de la sfîrşitul săptămânii trecute despre averile Parlamentarilor) iar ei să fie tot mai săraci şi lipsiţi de perspective.O bună parte din internauţii pe care îi urmăresc vorbesc deja de mişcări de protest dar şi de un protest personal. Emigrarea sau, mai timid, boicotarea în masă a acestui Stat şi a oamenilor lui. De fapt, dacă stau să mă gândesc Statul n-a fost niciodată foarte ferm în pedepsirea rău platnicilor. Fie că nu vrea, nu poate sau nu ştie cum. Mai mult, cred că orice acţiune juridică împotriva prevederilor de genul celor din Ordonanţa 58 si normele de aplicare ar fi un meci câştigat în avans.

Share

Ziaristul Ideal partea a II-a

Astăzi a avut loc audierea ziaristului ideal pentru cazurile de plagiat despre care vorbeam într-un post anterior. Eu nu am putut face parte din această comisie pentru că eu sunt cel care l-a prins, însă mi se povesteşte că în culmea tupeului care caracterizează personajul în cauză, acesta a contestat totul. Cică s-ar fi pus problema că vocea imprimată nu e neapărat a lui… Şi că plagiatu nu e plagiat dacă nu l-am difuzat pe post. Dar, mă întreb, trebuie să tolerăm o astfel de atitudine a unui individ care îşi spune ziarist? Întreb în continuare: în care redacţie din lume un astfel de comportament n-ar fi sancţionat imediat? Printre altele a fost contestată şi poziţia colegului de la http://www.bihon.ro  care ne-a confirmat în scris faptul că două din articolele preluate au fost scrise de echipa sa. Cică el e un nimeni şi că ar trebui luat în considerare punctul de vedere al proprietarilor site-ului. Vă daţi seama ce n-are în cap omul despre care discutăm. Apoi, nu înţelege ce înseamnă plagiat. Cică eu, fiindcă am dat pe radio fragmente din interviurile de televiziune făcute cu primarii de comune (realizate tot de mine), aş pute fi acuzat de plagiat. Îmi pare rău domnule, din păcate coleg, dar amicul dumneavoastră din studio v-a informat greşit atunci când spiona în cabină la ce lucram eu. Cele două produse nu sunt nici măcar identice.Îmi cer scuze încă o dată de la colegii din presa electronică pentru faptul că sunt victimele unuia care crede că a inventat jurnalismul.Sincer, sper ca toată povestea asta să se tranşeze aşa cum se cuvine într-o întreprindere normală.

Share

Asistentele erau la chef. Nimic anormal

Se pare că am avut dreptate în postul anterior atunci când întrebam unde au fost asistentele de pe secţia ATI de la Maternitatea Giuleşti când a izbucnit incendiul. Azi televiziunile de ştiri titrează: Asistentele au fost la chef. În altă ordine de idei, am cunoscut ieri un cadru militar. Am intrat în vorbă în parc unde copiii noştri se jucau împreună. Un prilej bun pentru mine să-l întreb cum e acum după tăierea a 25 la sută din salariu. Pe scurt, omul a pierdut o sumă bunicică şi se gândeşte să părăsească sistemul pentru găsire unei soluţii mai bune pentru a supravieţui. Dacă statul nu se mai ocupă de profesori ( despre care El Presidente crede că se pot descurca cu 600 de lei fiindcă au timp liber) de medici (în care tot statul a investit educaţie numai bună pentru export) de militari (care spre deosebire de profesori şi medici nu au voie să lucreze în privat) de justiţie ( ştim ce înseamnă un proces când mori cu dreptatea în mână), atunci ce este statul? Este doar o adunătură de aleşi (uninominal sau pe liste că e acelşi lucru) care-şi urmăresc propriile interese? Este doar o ministră care are sub mînă trei ministere şi face ce vrea pentru că oricum nu păţeşte nimic? Care mai e rostul statului dacă nu se poate ocupa de chestiunile vitale ale unei ţări cum sunt educaţia, sănătatea şi apărarea? Da ştiu, aceste domenii nu aduc profit ci din contră consumă mult şi nu e loc pentru comisioane prea mari.Atitudinea angajaţilor de la Giuleşti e copiată după atitudinea statului. În jur totul arde şi românii nu pot scăpa de foc iar cei care pot lua măsuri le iau doar dacă le serveşte interesului propriu. Cred că interesul naţional, care n-are nici o legătură cu naţionalismul de prost gust al unor lideri schizofrenici, este sufocat de interesul comisionului. Suntem în situaţia în care atît de multe comisioane mărunte se plătesc, încît acestea sufocă efectiv acest interes naţional care e tot mai palid şi mai puţin vizibil. Prin urmare, faptul că asistentele şi personalul de serviciu de la Giuleşti petrecea în timp ce copiii ardeau alături, nu ar trebui să ne mire . Ştiu că sună cinic şi dur, dar acesta este modelul de atitudine pe care o întîlnim tot mai des în jurul nostru.

Share

Tragedia de la Giuleşti. Între sistemul găunos şi plictiseala angajaţilor

Am stat până astăzi pentru a scrie pe marginea incidentului tragic de la Maternitatea Giuleşti pentru că am dorit să urmărescdirecţia în care merge circul mediatic, pe de o parte, şi să obţin informaţii din interiorul sistemului, pe de altă parte. Dincolo de momentul de ură, groază, tragedie, disperare pe care pot să-l împărtăşesc ca părinte cu părinţii îngerilor care au plecat, cred că singurele întrebări care trebuie să-şi găsească urgent un răspunsnbsp;sunt următoarele: Cum şi De ce s-a putut întîmpla aşa ceva?br /Starea sistemului sanitar, aşa cum se vede ea din exterior, este una critică din mai multe motive: subfinanţarea generată de un sistem prost de gestionare şi colectare a contribuţilor pentru sănătate; salarizarea proastă a angajaţilor din sistem; emigrarea tinerilor bine pregătiţi în domeniu; nebuloasa legislativă legată de diferenţa dintre practica privată şi cea de la stat şi , cred, lipsa transparenţei actului punitiv în sistemul sanitar.br /Fiecare dintre aceste puncte, analizat independent poate furniza mai multe răspunsuri la cele două întrebări.br /Am lăsat separat una dintre cele mai mari probleme care, cred că ar trebui dezbătută separat. Atitudinea şi responsabilitatea faţă de muncă în sistemul sanitar. Discutând cu personalităţi din sistemul sanitar am ajuns la concluzia că acestea sunt, dacă vreţi, primele greşeli din emlanţul de greşeli/em care au dus la producerea unei asemenea tragedii.br /Plecând de la această atitudinenbsp;concep şi o listă a celor ale căror capete ar trebui să cadă imediat şi ale căror capete ar cădeanbsp; nbsp;într-un spaţiu guvernat de rigoare şi proceduri clare:br /1.Asistenta din secţie care a lipsit suficient de mult pentru ca incendiul mocnit să poată izbucni. Unde era? Ce făcea?br /2.Personalul de serviciu din secţie, în general. De la medicul de gardă până la portar.br /3.Personalul de întreţinere şi administratorul clădirii care a ignorat cu nesimţire starea instalaţiilor electrice care au cauzat incendiulbr /4.Conducerea unităţii sanitarebr /5.Ministrul Sănătăţiibr /La punctulnbsp;cinci s-a pus întrebarea pe posturile de ştiri, emCe putea să facă el?/em Evident nimic în momentulnbsp;tragediei. Dar,nbsp;în ţările civilizate existănbsp; instituţia demisiei de onoare.nbsp;S-a întîmplat aşa ceva în parohia ta domnulenbsp;Ministru? Îţi dai demisia pentru că funcţia pe care o ocupi nu înseamnă numai privilegii ci şi responsabilităţi. Demisia de onoare, arată că îţi recunoşti, într-o manieră demnă (fără legătură cu demnitarii),incapacitatea de reformula,reforma,rescrie,restatua, re etc., acest sistem aflat aproape în comă. Dar, în dulcele spirit românesc (începe să mă agaseze expresia asta)nbsp;nu ne asumăm nimic. E chiar greu să faci un astfel de gest când o tanti ministru dă cu brandu-n fasole şi nu păţeşte nimic şi alţii pun interesul privat al firmelor girate în faţa absentului interes naţional.Într-o notă personală vă mărturisesc că mă gândesc serios să emigrez într-una din nbsp;ţările în care au ajuns colegii mei de şcoală absolvenţi de medicină, pentru că mi-e teamă să-mi cresc copilul într-o astfel de hazna Condoleanţe familiilor ale căror îngeraşi s-au dus în rai înainte să poată spune mama sau tata. Dacă există un Dumnezeu în toată povestea asta, atunci să aibă el grijă de ei…

Share

The Beemer Project

De când aveam vreo 4 ani m-a fascinat maşina asta. Era, cred, prima maşină străină pe care am văzut-o în viaţa mea. Total diferită de Dacia alba a lui tata. Era un BMW seria 3 cu număr de 12 CJ (pentru cei care nu ştiu erau numerele cu care puteau circula studenţii străini în ţară). Maşina era a unui student arab, elevul tatei la Facultatea de Medicină din Cluj. Avea o formă nemaintîlnită…Un bord cu multe butoane, scaune confortabile şi, cred, era unică la vremea aceea pe străzile oraşului. Aşă că era imposibil să nu ţi se pună pata pe ea. Anii au trecut, noi n-am putut să ne luăm una pentru că aşa erau vremurile ;dar am făcut, cred, două drumuri la bunici la Bia Mare cu ea. Apoi am ajuns în momentul în care puteam cumpăra una, dar parcă nu era la fel de atractivă ca modelele mai noi… Acum însăn am avut ocazia să aduc acasă această maşină. Florin Pruteanu, colegul meu, mi-a donat-o poate pentru o cauză mai bună. Adevărul e că i-am povestit că mă bate gândul să restaurez, aşa de fan, o maşină. Şi el tocmai avea această maşină…BMW seria 3,adică 316 din 1977. Cu trei ani mai tânără decât mine Sâmbăta trecută am adus-o acasă pe platformă cu prietenul meun Ioji.Am împins-o de pe platformă în garaj şi acum fac pregătirile. Avem poliruginită acută, probleme de circulaţie, probleme cu inima…. Maşina necesită o masivă operaţie estetică. Dar nu e nici o grabă. Pentru început caut un nume pentru ea. Sigur, dacă acest post va avea ceva cititori aş aprecia orice sugestie.

Share

De ce Maiden mi-a provocat o criză de identitate

Aşa cum v-aţi prins aseară am fost la concertul Iron Maiden de la Cluj. br /Haideţi să începem aşa: În dulcele spirit de Gică Contra românesc am auzit tot felul de comentarii că n-a fost aşa cum trebuia, fără ca cineva să zică de fapt cum trebuia să fie. Că aia nu era bine, că cealaltă nu a fost la locul ei, etc…Nu subscriu la nici una dintre aceste observaţii, nici măcar la cea care spune că Iron Maiden n-au cântat Transylvania live sau alte piese vechi. La acest capitol spun că eram la un concert de promovare a noului album şi că idolii multora dintre noi nu mai sunt la prima tinereţe şi că un astfel de turneu mondial cu concerte din două în două zile nu mai e uşor de dus la vârsta lor.Am fost, cred, în faţa unui prim eveniment de acest gen la Cluj şi fără să laud exagerat organizarea eu zic că s-au descurcat onorabil. Micile incidente cu băieţi care au băut prea multă bere, sau că unul l-a călcat pe altul la ieşire sunt normale la orice eveniment similar. Am ajuns cu bine, am văzut concertulnbsp;sinbsp;ne-am întors cu bine.br /br /Şi acum să continuăm, aşa: Cargo au cântat în deschidere şi cred că s-au descurcat foarte bine. Au cântat frumos, curat, publicul i-a susţinut chiar dacă n-au primit biss. Mi-a plăcut cum s-au descurcat cu un nume aşa de mare în spate.br /br /Şi acum Iron Maiden. Ce pot să zic…Când l-am văzut pe Steve Harris pe scenă şi proiecţia sa pe ecranul din stânga scenei…mi-au dat lacrimile. Chiar şi acum când scriu mă emoţionez. Când l-am văzut pe Nicko McBrain în faţa tobelor, am crezut că rămân fără aer. Ei sunt motivul pentru care prin clasa a şaptea mi-am cumpărat tobe şi am învăţat să cânt la ele, sau când printr-a 10-a umblam în colanţi albaştrii cu bascheţi şi şosete de fotbal cu un tricou larg şi cu plete. Ei sunt motivul pentru care scriam pe bănci şi pe gecile de blugi ale colegilor logo-ul Iron Maiden. De ce făceam asta? Nu ştiu… Eram în perioada comunistă şi poate era acel sentiment al apartenenţei ( eram metalişti!). Era felul nostru de a evada, deşi nu pot spune că eram foarte îngrădiţi ca puştani în 86-87. Împărtăşeam o pasiune inocentă pentru muzică pe care o duc şi astăzi mai departe. Iar aseară, la Cluj, la mine acasă am fost la 20 de metri de idolii mei din vremea accea. Atâta i-am văzut la Televizor, pe net mai nou, i-am ascultat pe viniluri, pe cd-uri şi acum pe IPhone, încât ajunsesem cumva să mă conving că sunt aproape o plăsmuire a minţii mele sau rodul unor efecte speciale. Şi iată-i în faţa mea la câţiva metri. Era o bună parte din viaţa mea pe scena aia! În acel moment mi-am dat seama cât de mult ajungi uneori să te schimbi şi să părăseşti drumuri pe care te regăseai altădată. Conştientizarea acestui moment îmi pune şi acum un nod în gât. Dar lucrez la asta…Lucrez să scap de imbecilii care pun beţe în roată, doar aşa de şmecheri, să scap de obiectivele care nu-mi aparţin şi să mă întorc la cele care mă reprezintă. Da, ştiu, nu e uşor atunci când ai responsabilităţi şi obligaţii. Dar pot măcar să încerc!Si acum continuăm aşa: Săptămînile viitoare comand setul de tobe Tama la care visez de ceva vreme. Văd eu unde-l aşez…Azi: Am venit la muncă în bascheţi, pantaloni pînâ la genunchi şi tricou cu Iron Maiden. Mâine: mă duc după manualul de bass pentru a accelera procesul de învăţare a tablaturii pe bass-ul Ibanez pe care mi l-am luat de drag acum două săptămîni.Şi terminăm aici. În aceste condiţii tot ce ar fi putut ţine de organizare nu a mai contat. Nici că frecvenţele de medii joase şi joase nu au fost acolo…. sau că Bruce mai pierdea puţin şirul. Egal. Pentru o oră şi douazeci de minute au cântat pentru mine şi toţi prietenii din copilăria mea care erau acolo ! P.S. Ceea ce am trăit aseară acolo îmi dovedeşte încă o dată că dacă îţi doreşi într-adevăr ceva, acest lucru se va întîmpla mai devreme sau mai târziu.Rock ON!

Share

Ziaristul ideal

Săptămâna care se încheie astazi a fost una destul de interesantă. Dincolo de comparația făcută de El Presidente între activitatea sa și cea a unui profesor,care a stîrnit un nou val de indignare, săptămâna a fost aparent liniștită.Cu multă treabă pentru că am fost nevoiți să suplinim lipsa multor colegi plecați în vacanță dar am supraviețuit.Mulțumesc Liliana și Marian pentru sprijin.Vreau ca în acest post să le cer scuze colegilor de la a  http://bihon.ro . Situația stă cam așa: am un coleg care citește cuvânt cu cuvânt articole de pe acest site. L-am prins și i-am cerut o notă explicativă. Cu mult tupeu ne spune că e o practică uzitată aceea de a te inspira din ce face presa scrisă. Nimeni nu contestă asta, dar e o diferență între a găsi un subiect atunci când poate ești în pană de idei (deși în cazul individului în cauza nu se pune problema abundenței creative) și a citi unu la unu articolul fără ca măcar să spui potrivit sursei. Motivul pentru care îmi cer scuze este că în ciuda anchetei administrative demarate, magnificul ziarist recidivează. Îmi trimite din nou relatări citite din presa electronică. A! Nu vă faceți griji pentru că nu le-am difuzat pe post. Dar cât de stupid poți fi ca să faci asta?! Mai ciudat mi se pare faptul că prins cu plagiatul și dintr-un ziar local, ne sună doamna care a semnat articolul să ne spună că ea i l-a dat să-l citească și că n-ar trebui să ne supărăm pe el. Cred că acest concept nou al link-uiri informative e înțeles greșit nbsp;de o parte din colegii de breaslă. Ai un subiect bun, în exclusivitate? Foarte bine! Îl preaiu și eu parțial pe site, chiar dacă nu te sun să te întreb, dar public sursa poate și sigla, evidențiez ceeace e scris de tine și mulțumesc frumos.Ideea e că dacă cititorii găsesc la mine știrea ta, ei vor ajunge de pe site-ul meu pe-al tău. Dar treaba asta nu funcționează cînd citesc din presa scrisă pe radio sau pe TV!Pot doar să zic că portalul x a descoperit ceva și eu să încerc să adaug un plus de valoare la informația respectivă. Ce să vă mai zic? Că geniul în cauză are peste 40 de ani de experiență? Că e cel mai petiționist și contestatar individ din câți pot fi găsiți într-o redacție? Că atmosfera pe care o face cu alți doi sau trei de teapa lui e cea mai nelucrativă și plină de bune intenții…și că habar n-are să scrie o frază corect gramatical? OK, putem să trecem cu vederea uneori o situație de acest gen. Dar, se întîmplă ca noi să plătim o persoană care ne citește din ziar pe post. Nasol, nu? Săptămâna se încheie astăzi cu concertul Iron Maiden de la Cluj.Abia aștept să-i văd și să-i AUD! Până acum singura nemulțumire se leagă de mesajele spam trimise de organizator direct din partea fecioarei de fier. Sunt curios cum iese concertul, pentru că dacă iese totul ok, cele șapte mesaje de până acum pot fi trecute cu vederea.

Share