Nu ne mai trebuie eroi

In timp ce Luca se uita pe Cartoon Network la Secretele Familiei Sambata iar eu incerc sa ma familiarizez cu cel  mai tare browser pe care l-am vazut pina acum, RockMelt, mi-am amintit o chestie care se leaga de un post ceva mai vechi de pe acest blog.

Sunt interesat de istoria comunismului si de ororile acestui regim politic in Romania. Am citit tot raportul de condamnare a comunismului semnat de echipa condusa de profesorul Tismaneanu si alte citeva carti mi-au oferit detalii bibliografice extraordinare. Dar, de fiecare data intilnirile cu supravietuitorii inchisorilor comuniste au fost tulburatoare.

Saptamina trecuta l-am avut invitat in studioul TVR Cluj pe doctorul Traian Neamtu. Figura cunoscuta a lumii medicale clujene prin Laboratorul de Sanatate Mintala din Cluj, pe care l-a condus multi ani, el este si presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici Cluj. Discutia a scos la lumina greutatile cu care se confrunta cei aproximativ 4500 de supravietuitori ai inchisorilor comuniste care mai traiesc si astazi.

Doctorul Neamtu mi-a confirmat inca o data ca in varianta actuala statul n-are nici o treaba  cu acesti supravietuitori la fel cum n-are nici o treaba cu revolutionarii din 89 (acestia parca au ceva mai multe drepturi respectate) sau cu eroii de razboi care au ajuns cu greu in 2010.

Legile care ofera o serie de compensatii fostilor detinuti politici sunt fie blocate prin procese deschise la Curtea Constitutionala fie nu au norme de aplicare. In aceste conditii fostii detinuti nu pot beneficia de medicamente gratuite sau de transport gratuit asa cum prevede vechea lege s.a.m.d.

M-am tot mirat in emisiunea Transilvania la Zi  din acea dupa-amiaza de situatia incilcita in care se afla inca acesti oameni desi stirea era importanta undeva prin 2008. Dar nu acest lucru m-a uimit cel mai mult, obisnuit fiind cu incurcaturile legislative in care statul lasa rind pe rind diverse categorii sociale, pentru ca mai apoi sa amine la nesfirsit rezolvarea situatiei.

L-am intrebat pe doctorul Neamtu despre Gavrila Ogoranu, luptatorul comunist  a carui viata a stat la baza filmului despre care am scris pe acest blog. Traian Neamtu, mi-a zis o chestie care ilustreaza inca o data ca doar naivii  sunt in stare in zilele noastre sa creada in idealuri in micuta noastra patrie. Daca Ioan Gavrila Ogoranu ar fi trait in Ungaria acolo ar fi fost facut erou national. La noi, in ultimii ani de viata (Ogoanu a murit in 2006) sotia luptatorului s-a  razboit cu statul pentru niste drepturi marunte, care nu i-au fost acordate niciodata.

Colac peste pupaza azi a intrat in studio un batrinel, care cred ca avea peste 80 de ani. Cu lacrimi in ochi mi-a explicat cum a ramas fara casa in urma unui proces ciudat si ca umbla din oficial in oficial sa-si caute dreptatea pe care nu crede ca o mai prinde pe lumea asta.

Se mai inghesuie cineva sa lupte pentru un ideal ? Altul decit un opulent Audi Q7 , pantofi Gucci si conturi umflate? Nu azi. Si nu aici.

Share

Un week-end de vis

Week-end-ul care a trecut a fost unul memorabil! Nu pentru ca am asistat la odele inchinate Elenei (ce coincidenta de nume cu fosta tovarasa doctor inginer!), nu pentru tentativa(?) de mitutire a unui oficial de la Ministerul de Interne, ci prin prisma faptului ca mi-a fost sparta locuinta.

Sa va povestesc: Sambata am plecat cu Luca in vizita la tata. Am lipsit de acasa intre orele 12 si 17.00. Ultima persoana care a iesit din casa a fost mama, care a plecat in jurul orei 14.30.

La ora 17.00 cind m-am intors, geamul de la sufragerie, situata la parter, era cazut intr-o parte, plasa de tantari pusa cu grija jos iar ghivecele pentru flori de pe pervaz stivuite linga plasa. Am realizat imediat ce s-a intimplat, dar am fost ingrozit de tupeul de care a dat dovada nenorocitul in conditiile in care in casa, e drept, inchisa in bucatarie se afla Cora. Un dobermann, batrin,  dar totusi un dobermann.

Eram doat eu cu Luca si nu stiam daca baietii se mai aflau in casa sau nu. Intrind pe geamul de la sufragerie nenorocitii aveau acces si la cele doua camere de la etaj, fara a “deranja” animalul inchis in bucatarie.

De aici incolo povestea e simpla: am sunat la 112, au venit patru politisti care au verificat casa, ca nu cumva sa se mai afle cineva acolo, apoi au venit trei tineri simpatici de la Criminalistica ce au cautat amprente. Nimeni n-a auzit si nimeni n-a vazut nimic.

Pagubele sunt minore. Exact chestia asta ma ingrijoreaza cel mai mult. Politistii spun ca erau axati pe bani (care nu-i am si nu i-as tine in casa) si pe bijuterii. Dar, au intrat in intimitatea familiei mele si au vazut tot ce avem in casa. Ma terorizeaza gandul ca ar putea reveni pentru a-si face plinul. Nu sunt un fricos , recunosc ca am intrat in casa cu o bata in mina, inaintea politistilor “stricand putin” scena crimei, dar intr-o astfel de situatie ma confruntat cu un sentiment urias de nesiguranta. Cum poti sa-ti pazesti casa? Ce poti face pentru protectia familiei tale, a copilului tau? Da-le-n masa de bunuri!  Nu poti aresta pe cineva in casa, in permanenta pentru paza si protectie. In prima noapte m-am trezit de vreo trei ori sa (re)verific daca usa dinspre gradina, poarta si usa principala sunt inchise. Ciinele a fost exilat afara.

Am comandat un sistem de alarma de ultima generatie, legat la o centrala de interventie. Butoane de panica, senzori, etc. Factura trece putin peste 2600 de lei. Dar, mai conteaza? Poate asa scap, macar in parte, de acest sentiment de nesiguranta.

Si ca sa incheiem rotund, plecind de la Sorici trecind prin Fatuloi si lovind in mijlocul ograzii pastorite in buna masura de inegalabila Nuti, vreau sa va spun ca politistii aia tineri cu care mi-am petrecut seara de simbata si-au facut treaba exceptional. I-am intrebat (normal, cu asta ma ocup) cum se descurca cu 25 la suta minus. Raspunsurile au fost doua: Deocamdata suntem pasionati de ceea ce facem, si ce altceva am putea face? si Nu mai comentam ca dumneavoastra lucrati la televiziune…Deci, chiar daca le-ati  taiat un sfert din salariile de rahat  celor care inca ne mai pazesc, unii dintre ei nu au nevoie de doua BMW-uri X6 si inca niste bani pina se face milionul, ca sa-si faca treaba.Cei tineri deocamdata sunt incoruptibili. Deocamdata.

Share

Filmul Portretul Luptatorului la Tinerete, lansat azi

Regimurile se schimbă, profitorii rămân aceiaşi

Portretul luptătorului la tinereţe este defapt portretul grupului tânăr luptător pentru libertate. Contrar credin’ei populare, nu doar un alt film despre comunism, este o ecranizare a rezistenţei anticomuniste.

Aici Securitatea face mai mult decât să cenzureze scriitori care acum se simt nejustificat partizani.

Subiectul este aproape absent în palmaresul regizorilor noştrii care fie nu au cunoscut amănuntele groaznice, fie au preferat să-l ignore pentru că riscau să pună în scenă cadrele dure pe care securitatea le-a consemnat cu lux de amănunte în anii ’50.

De asta echipa îl consideră un proiect abmiţios care a văzut pânza cinematografului după dublele trase la orice temperatură şi altitudine prin munţi.

Portretul luptătorului la tinereţe este defapt prima parte dintr-o trilogie care se numeşte Aproape linişte şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu. Regizorul Cosntantin Popescu a menţionat, după vizionare, că la sfârşitul celor 2 ani şi jumătate de documentare asiduă şi implicit de creionare a scenariului, a realizat că nu încape totul într-un singur film.

Pelicula nu a avut costuri extraordinar de mari. 800.000 de euro nu ar fi fost suficeinţi pentru salariul unui actor de la Hollywood, dar au fost de ajuns ca mesajul să prindă contur. Distribuţia e mai mult decât neaşteptată. Nu cuprinde monştrii sacrii. O să vedeţi în schimb oameni determinaţi, care s-au dedicat, spun ei, unei poveşti care trebuia spusă. Inevitabil, o parte dintre ei o să-i asociaţi cu Acasă TV, Europa FM, Maximia şi chiar În Puii Mei.

Da! Bendeac e securist pentru câteva minute! Şi-o face foarte bine. Dan Bordeianu nu mai e copilul ăla cuminte care se pupa cu Adela Popescu. E un partizan de maxim 65 de kg (!!) care luptă pentru o idee, prin munţi cu puşca în mână. Mihai Constantin e securistul care a înţeles, după ce partidul l-a învăţat, că aşa cum dulgherul are rindea, tagma lui are drept unealtă informatorul. Paul Ipate, combinatorul din reclama Vodafone, îţi face palmele să-ţi transpire când i se smulg toate cele 20 de unghii şi doi dinţi.

Constantin Diţă e nucleul poveştii. Întruchipează un Ion Gavrilă Ogoranu care nu a mai apucat să-şi vadă povestea vieţii filmată, decedând din păcate în 2006. Dată fiind situaţia tensionată în care străbate munţii Făgăraşului, personajul principal te enervează prin calmul care îl afişează. Constantin Diţă a spus că rezistenţa anticomunistă a fost pentru el o necunoscută până când a fost solicitat pentru rol. Cu toate astea a reuşit să se transpună în starea luptătorului Ogoranu, care de altfel a şi dat numele grupării vânate de Securitate. Omul care avea frică doare de Dumnezeu şi a făcut ca o parte mică a ţării sufocate de comunism, să ridice fruntea sus şi să lupte pentru libertatea confiscată.

În altă ordnie de idei, ecranizarea poate fi catalogată drept una dură. Metodele de tortură sunt de-a dreptul marcante. Dacă nu te dădeai prins, soră-ta care nu ciripea o informaţie preţioasă, devenea barbeque în 5 minute. Mama îţi asista moartea din mijlocul gloanţelor care zburau peste ea. Fratele de armă devenea trofeu.

Această primă parte se adresează tinerilor, care de altfel sunt majoritari în era globalizării. Dar deopotrivă poate face să dispară cheful de seceră şi ciocan unui nostalgic trecut de 50 de ani. Trădarea, prostia, ipocrizia, frica, obedienţa, curajul şi onoarea sunt bine dozate şi imposibil de trecut cu vederea. Aşteptatea americanilor te face să te întrebi cât o să mai salivăm când ne gândim la ei.

Ar mai fi multe de spus, dar mai bine mergeţi şi vedeţi filmul. Chiar dacă totul s-a petrecut în urmă cu peste 50 de ani, o să întelegeţi că “regimurile se schimbă, profitorii rămân aceiaşi.”

by @MarianHurducas for  pr4media

Share

Portretul luptatorului la tinerete

Un nou film se va lansa in 19 noiembrie in cinematografe.

La Cluj,proiectia pentru presa si  conferinta de presa vor fi vineri, 19 noiembrie de la 10.00, la Cinema Victoria, iar proiectia de gala va fi de la 19.30.

Un interviu cu regizorul acestui film il pregatesc pentru zilele urmatoare.

Detalii pe www.portretulluptatorului.ro

Unul dintre cele mai ambiţioase filme realizate în ultimii ani în România, în termeni de subiect şi de producţie,Portretul luptătorului la tinereţe este primul episod dintr-o trilogie care se numeşte Aproape linişte şi care va continua cu povestea Elisabetei Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.

Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.

Una dintre cele mai longevive grupări de a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat pentru o idee sunt subiectul acestui film. Coutesy of http://filmreporter.ro

Mai multe detalii gasiti aici http://filmreporter.ro/portretul-rezistentei-anticomuniste-se-lanseaza-in-cinematografele-din-romania

Share

Sebastian.Cel mai tare nume in motorsport

Ma intorc astazi asupra pasiunilor mele odata cu incheierea Campionatului Mondial de Formula 1 si a Campionatului Mondial de Raliuri. Constat cu surprindere ca in acest an campionii poarta numele de Sebastian. Un neamt in F1 si un francez in WRC! Ba mai mult, cred ca mai stiu unul care, cel putin in WRC, vine cu serioase pretentii pentru sezoanele urmatoare (Ogier).

Sebastian Vettel este Campionul sezonului 2010 in F1, devenind cel mai tinar pilot care  cistiga acest titlu. Sezonul a aratat ca poti fi o echipa dominanta daca tehnica te ajuta serios si ai parte de piloti care atunci cind nu se lovesc (la propriu ) intre ei isi vad de treaba. Cele doua masini RedBull au mers tun intregul sezon si au dominat categoric  echipele cu pretentii la titlu.Revelatia sezonului trecut, Brawn GP trecuta sub umbrela constructorului german Mercedes cu reactivatul Schumacher, s-a vazut pusa in genunchi in fata unui echipe de tauri rosii ale caror masini proveneau parca din alt film. Sebastian Vettel imi aduce aminte oarecum de Michaela Schumacher. Neamt, exact, concentrat, determinat, motivat. Sunt foart curios daca el va reusi sa-si mentina laurii cistigati in acest an, in conditiile in care eu ii vad mai plini de har pe Lewis si Fernando. Cu alte cuvinte, masinile lui Vettel si Webber au mers atit de bine in calificari si in curse, incit  e normal sa te intrebi cine ar fi cistigat titlul suprem daca cei doi bolizi  ar fi fost pe mina altor piloti. Situatia pare oarecum similara cu cea din sezonul anterior, cind o echipa nou venita, e drept cu multe nume experimentate in spate, a construit un monopost de la zero si a batut tot-Brawn GP. Pilotul lor, Jenson Button, care venea oarecum din esalonul secund, a cistigat titlul desi debutul de an 2009 nu-l credita cu sanse reale. Evident, in ceea ce-l priveste pe tinarul Campion Mondial Sebastian Vettel, acesta va trebui ca in 2011 sa-si reconfirme valoarea daca nu vrea sa fie un meteorit al acestui sport si sa intre in rindul pilotilor care au cistigat doar o data coroana pentru ca mai apoi sa dispara intr-un cvasi-anonimat.

Celalalt Sebastian, e drept cu ortografie franceza, Sebastien, a cistigat un nou titlu mondial in WRC si a incheiat sezonul cu o noua victorie in raliul Marii Britanii. A 62-a din cariera. Cu 7 (sapte!) titluri supreme in buzunar, extraterestrul francez nu mai are , cred, nimic de demonstrat. Poate doar sa-l tina in friu pe un alt Sebastien (Ogier) care vine din urma cu acceleratia la podea.

Si pentru ca sezonul competitional s-a incheiat, am gasit de cuviinta ca in intersezon sa-mi hranesc pasiunea cu ajutorul prietenilor de la Libraria Carturesti. Iata si ultimele achizitii, de doua ori must have pentru fanii automobilismului:

Share

Cum imi mor mie neuronii degeaba

Uau ce m-am enervat ieri. Si astazi resimt nervii de ieri. Si pentru ca blogul a aparut initial ca un fel de jurnal on-line, ma descarc aici.

Ce faci atunci cind aplici o masura de recompensa corect calibrata in functie de performantele celui caruia i se adreseaza si un superior vine si mareste recompensa pe nedrept? Te enervezi si-ti vine sa o iei la vale.

Adica am un coleg care e un foarte bun jurnalist dar care fiindca parintii lui i-au spus de cind era mic “că ca el nu se există” crede ca a inventat lumea si ca un fraier ca Barak Obama ramine fraier daca n-a auzit de el. In fine. Omul vine si face presiuni sa-si injumatateasca programul de lucru (de putoare ce e) si are pretentia ca recompensa sa ii ramina la acelasi nivel. Frate nu se poate! Nicaieri! Dar la mine s-a intimplat ca dupa ce eu am explicat situatia si am luat o hotarire de bun simt in acest caz, individul in cauza sa vina sa-mi spuna ca a obtinut maximum de reconpensa de la un superior de-al meu. No, fain! Si atunci m-am enervat asa de tare ca n-am fost bun de nimic. Dar, o sa-mi treaca pentru ca dupa fiecare experienta de genul acesta m-am obisnuit sa ma ridic mai sus si sa dau mai cu indirjire picioare-n dos celor care le merita.

Pe ei pe mama lor!

Share

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând…

Interviu – Adrian Paunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi, Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Citeva versuri din celebra Ruga pentru Parinti

Moartea lui Adrian Paunescu este acum subiect de breaking news. Comentariile sunt de prisos. Vor aparea multi oameni care vor vorbi frumos despre el. Eu imi permit sa va redau ultimul interviu acordat colegului meu Alin Pop de la RADIO CLUJ in 20 iulie, chiar de ziua de nastere a poetului

Share

Desene pe asfalt in #florestiulnostru

Prietenul @MarianHurducas locuieste in #florestiulnostru (in Floresti). Loc de rezidenta pentru foarte multi tineri care in anii dinaintea crizei au cumparat apartamente in blocurile ridicate de zelosii investitori imobiliari veniti de te miri unde.

Cert este ca astazi dupa-amiaza trecind prin fata avicolei care inca mai domneste in mijlocul cartierului de la Cetatea Fetei, @MarianHurducas a gasit aceste doua desene pe asfalt:

Fotografiile au fost facute cu telefonul mobile si daca nu intelegeti textul, ei bine pe trotuarul din fata avicolei scrie: Boc Hitler FMI si este desenata o svastica.

Acum suntem curiosi daca vreun oficial din primaria Floresti vede cele doua desene pe asfalt si dispune curatarea trotuarelor. Asta pentru ca din cite stim noi svastica, simbol arian stravechi, nu poate fi tolerata intr-un spatiu public.

Se pare ca cel care a scris chestia asta pe asflat e fie foarte nemultumit de actualul premier si de politica “impusa” 🙂 de Fondul Monetar International fie idiot.

@MarianHurducas mi-a zis doar atit: nu cred ca sunt scrise cu singe de gaina 🙂 🙂 🙂

credit foto: @MarianHurducas Orange HTC Touch 2

Share

Azi despre pasiuni: Top 3 most wanted cars

Mi s-a spus ca as putea scrie macar un post pe luna despre pasiunile mele. Notez, doua: masinile si jazz-ul. De cele mai multe ori gasesc ocazia sa vorbesc despre masini. Asta pentru ca foarte multi dintre prietenii si apropiatii mei se pricep la masini si mai putin la jazz. Recunosc ca nici eu nu sunt un maestru al jazz-ului, dar in ultimi ani  colectionez tot mai multe discuri si doar asta ascult.

Fiecare pasionat din domeniul auto are un top personal al masinilor de vis. Adica, daca intrebati un barbat caruia ii plac masinile ce ar cumpara daca ar avea la dispozitie citi bani ar vrea, v-ar face imediat o lista de vreo trei-patru masini la care atunci cind are timp viseaza in taina. Si va spun eu ca-si face timp pentru asta. N-ati vazut revistele auto din baie si pliante despre noile modele lansate?

In ceea ce ma priveste topul meu personal este foarte modest. Asta pentru ca nu-mi pot pune in wish list-ul personal masini  pe care sa nu le pot cumpara vreodata. Cui nu-i place Ferari, Lamborghini sau cine stie ce alta nava spatiala? Tuturor! Dar, sunt foarte putini cei care au privilegiul sa-si cumpere una. Noi admiram bestiile si mergem mai departe sa ne uitam la niste  masinarii mai usor tangibile.

Pe locul trei in topul meu personal se afla aproape la egalitate cele doua masini care se confunda cu suratele lor de pe probele speciale ale raliurilor: Mitsubishi Lancer EVO (toate) si Subaru Impreza WRX STI (toate). Parca Subaru imi place cu 3 centimetri mai mult.

Pe locul doi a stat pina nu de mult Alfa 159.  Pentru mine aceasta masina are cel mai dramatic design pe care l-am vazut de cind ma uit dupa masini. Privita din fata, masina se incrunta la tine si daca o vezi in oglinda retrovizoare nu prea iti vine sa te iei la harta cu ea. Cind trece pe linga tine poti admira silueta plonjata inspre inainte  gata, gata sa muste asflatul. Nici stopurile din spate nu dezmint designul   italiencei. De cind a aparut aceasta masina pe piata a stat in topul meu pe locul intii.  De ce nu mi-am cumparat una? Pentru  ca, sincer, ma tem de fiabilitatea indoielnica a acestei marci, mai ales ca eu nu ma pot gandi sa cumpar una noua ci trebuie neaparat sa fie second hand. Eu cred ca daca vrei sa-ti cumperi o masina frumoasa, care sa-i dea pe spate pe cei care trec pe linga tine trebuie sa-ti iei o italianca. Daca vrei o masina comoda, iei o frantuzoiaca. Daca vrei o unealta tehnica perfecta iei o nemtoaica. Si daca vrei una care sa le imbine pe toate trei: si frumoasa, si comoda si tehnica, iti iei o nemtoaica scumpa.

Si…locul intii este ocupat deja de jumatate de an de BMW seria 3  coupe. Asta mi se pare cea mai reusita masina pe care o vad acum pe strada. Designul exterior, interior si…cum merge nu pot fi, deocamdata comparate. Am condus un 335i si am ramas mut. Multumesc Radu pentru prilejul oferit!  La aproape trei saptamini de cind am condus aceasta masina pot sa va spun ca pe undeva imi pare rau ca am facut-o. Acum am un sentiment de gol, cind conduc altceva si practic, pentru mine, toate masinile din segmentul cuprins intre un Logan la mina a doua de maxim 3000 de euro si acest BMW nu mai conteaza. Oricare  ar fi ele. Deocamdata am banii pentru roti si bancheta din spate. Daca vind Audi-ul A4 pe care il am in prezent aproape fac bani de caroserie . Mai imi lipsesc vreo trei Logane ca sa ma pot atinge de una la mina a doua. Dar cum speranta moare ultima, socotesc cit string daca ma las de fumat…

Share

Greu de lucrat în gura . Guest post by @MarianHurducas

Toată viața mea am fugit de medicii dentiști. Un psiholog ar motiva că am avut o traumă în copilăria-mi nefericită, dar eu știu că nu-i adevărat. Mai mult, până acum ceva vreme am crezut că-s invincibil și că singura chestie care mă poate doborâ e kriptonita alias matematica.

Toate astea până mi-a dat divintatea o cruce de purtat, simbolizată de o carie. Și încă una. Le-a poziționat strategic, în oglindă: premolar stânga sus – premolar dreapta sus. Eram în clasa a 9 a când am crezut că-mi crapă venele globului ocular de durere, după ce ele, cariile pe care le-am găzduit și hrănit instinctiv, au uneltit într-o noapte împotriva mea. Ca orice mamă care vrea să-și vadă puiul plângând de bucurie și nu de necaz, a mea m-a convins că zeama de ceapă e poțiunea magică care-mi aduce liniștea, că doar a citit ea asta în nu știu ce „almanahe”. Și-am luat două cepe, și le-am “dădut” pe răzătoare, după care am aplicat rodul muncii mele pe măsele. ȘI-A TRECUT INSTANT! De parcă Houdini era reincarnat în cepele alea, zău. Singura problemă era că dinții mei erau (sunt încă) sus, iar gravitația făcea ca tampoanele cu 100% pulpă de ceapă să cada, no, și cum îndepărtam magia, cum mă pticuram pe mine de emoție.Acum imaginați-vă cum am dormit.

Ei.. în contextul ăsta, evident, am ripostat. Și m-am dus la primul nene doctor de dinți – Zeu al Nedurerii, care mi-a ieșit în cale. Coincidență sau nu, s-a-ntâmplat să fie ăla care avea (și cred că mai are) cabinet la parterul blocului de vis a vis de reședința mea. Proastă alegere.

No. Am intrat în sala de așteptare, acolo unde toți avem ceva în comun: durerea. E de la sine înțeles că am început să transpir când a venit Anihilatorul după mine. M-a întrebat ce am, i-am explicat, m-a poftit pe scaunul ăla ce se vrea a fi masă de operație. M-a somat să-mi deschid guraAAAA, m-am conformat că de.. n-aveam ce puii să fac și pe neanunțate mi-a dat o freză-n gură, fără anestezie, de-mi amintesc momentul secundă cu secundă, deși au trecut 10 ani! Să vă povestesc cum a fost cu moartea nervului fără anestezie? Atât vă zic numa: i-a luat ceva vreme să verifice dacă i-am spart sau rupt ceva de pe tava cu scule.. pe care am făcut-o K.O. în prima rundă.  Apoi, ca să-mi explice cine-i „boss dă boss” a găurit omu și celălalt dinte, s-a distrat și-am plecat acasă. Cu toate astea, eram mai fericit ca Osama bin Laden de 9/11! Nu mă mai durea nimic! Până la urmă mi-a rezolvat Zânul Măseluță un dinte și mi-am promis că dacă pot mânca, nu mă mai întorc și cu celălalt. Și cum eu respect promisiunile pe care le fac, după 10 ani, craterul din premolarul celălalt tăt acolo îi.

Revenind în zilele noastre, săptămâna trecută – joi, opera aia de artă a început să ceară restaurare. Și-o fo’ musai. Vineri, după ce am prezentat 5 buletine de știri, m-o băgat Bogdan Roșca de urgență în audiență la Zâna Măseluță.

Va urma…

P.S. by @BogdanRosca:  Ce ziceti? Eu cred ca Marian are un har deosebit si in momentul in care se va decide sa-si reactiveze blog-ul avem/am un concurent serios 🙂  In ultima saptamina am descoperit trei  chestii noi despre amicul meu care semneaza acest guest post: Scrie bine si altceva decit stiri de radio, se pricepe la shopping si ii place Chivas.

Astept si partea a doua a acestui post

Share