Revin admiterile. Foarte bine!

Am aflat cu mare interes de decizia Ministrului Educaţiei de a reintroduce examenul de admitere în Facultăţi.
Adevărul e că pe vremea mea, nu că aş fi foarte bătrân 🙂 admiterea la Facultate era un coşmar. Personal am ratat două admiteri la medicină prima de loază, a doua la câteva zecimi.
Mi-am valorificat pasiunea pentru lectură şi am intrat în presă în 1995 urmând o linie de pregătire umanistă. Nu regret alegerea.
Colegii mei de generatie sunt astăzi medici, avocaţi sau ingineri.
De-a lungul timpului liberalizarea admiterii a creat situaţii ce dovedeau clar că standardul studenţilor a scăzut. Şcoli care la începutul anilor 90 nu erau renumite pentru procentul de absolvenţi care intrau la Facultate au început să-şi îmbunătăţească imaginea prin creşterea mediilor din anii de liceu şi prin note exorbitante la BAC. Recunosc că abia de m-am apropiat de nota opt la BAC-ul susţinut la Liceul Emil Racoviţă.
Rezultatele stimulării cantitative în detrimentul calităţii se văd cu ochiul liber. Sute de şomeri cu diplomă, absolvenţi de învăţământ superior fără deprinderi practice, sute de diplome de licenţă, masterat şi doctorat fără acoperire în cercetare sau valoare din punct de vedere academic.
Universităţile s-au adaptat rapid şi au devenit societăţi comerciale cu cifre de afaceri astronomice şi achiziţii imobiliare de invidiat. Numărul studenţilor a crescut treptat din dorinţa de a avea cât mai mulţi clienţi-plătitori care să justifice existenţa unor specializări inutile şi a unor salarii.
La un moment dat puteam să revin la prima încercare. Pe baza mediilor din anii de Facultate, a rezultatelor la examenul de Licenţă şi a unui examen de admitere uşurel, puteam să studiez medicina. Şi poate că nu mi-ar fost atât de greu dacă ţinem cont că tatăl meu e cadru universitar în domeniu. Dar, eu sunt de modă veche. Acest mod facil de a accesa un domeniu de pregătire atât de complex nu m-a atras.
Prietenul meu din copilărie şi coleg de clasă timp de zece ani, acum chirurg maxilo-facial, are şi o normă la Universitate. Pe lângă faptul că nu câştigă enorm de pe urma pedagogiei, tot el îmi semnala dezinteresul studenţilor pentru meserie. Singurul lor ţel este de a obţine cât mai repede diploma, să deschidă părinţii un cabinet din care să se umple de bani. Într-a XII-a noi vorbeam despre profesorul Papilian şi modul său inedit de a face disecţii şi planşe de anatomie…

Problema noastră e că generaţiile care au fost lăsate să treacă prin şcoala ca gâsca prin apă (citat din doamna Moga profesoara noastră de limba română de la Liceul Bălcescu) sunt cei ale căror servicii le vom solicita  când vom avea nevoie de un medic, un avocat, un inginer ş.a.m.d. . Şi atunci, totul se va tranşa cu mâna pe portofele şi nu pe tratatele de medicină buchisite şase ani la rând şi încă pe atâţia într-o specializare.

Share

Mă ce dragi mi-s taxiştii…

Să mă iertaţi dar astăzi mi-am reamintit de ce urăsc taximetriştii. Nu pe toţi. Doar pe cei care:
-vor să vireze la dreapta de pe banda a doua sau a treia peste rând;
-întorc în mijlocul bulevardului peste linia dublă continuă;
-parchează după bunul plac, în general la dublaj, blocând o bandă de circulaţie;
-fumează şi aruncă mucurile pe geam;
-claxonează la două milisecunde după ce semaforul trece pe culoarea verde;
-blochează intersecţiile forţând pe culoarea galbenă a semaforului.

Şi lista ar putea continua.

Dacă aş lucra la Poliţia Rutieră într-o lună numărul taximetriştilor care ar rămâne în trafic s-ar înjumătăţi. Sunt unii cărora le-aş rupe în faţă carnetul de şofer şi autorizaţia de taxi. Problema e că încă nu s-a găsit persoana care să facă ordine. Mă ofer voluntar! Am să aplic modelul parizian: autorizaţiile de taxi se achiziţionează pe zone şi încălcarea codului de conduită şi a regulilor de circulaţie duce automat la pierderea dreptului de a mai practica această meserie. Pentru totdeauna. Motivul e simplu: sunt sute de cereri pentru astfel de autorizaţii dar ele se acordă doar când numărul practicanţilor este incomplet. Şi şmecherii nu au ce căuta în ecuaţie pentru că ele nu sunt transmisibile. La noi parcă nu-i vede nimeni. Mai mult, nu fac decât ca această  lume  să fie un loc mai urât, după modelul nesimţiţilor care se bagă în faţă la rând.

Îmi plac însă taximetriştii veterani, care conduc normal, răspund la salut, se îmbracă civilizat şi nu le este lene să deschidă portbagajul sau o uşă când clientul lor are o vârstă respectabilă. Din păcate, aceştia sunt pe cale de dispariţie.

Share

Fă-te! Fă-te avocat Săndele!

Termopane, Termopane…. titlul e un vers din Cântecul Avocatului de Florin Chilian, la modă undeva prin 2006.

Domle’ trăim vremuri enteresante…

Am un deosebit respect pentru cei care lucrează în sistemul juridic românesc. Pentru o bună parte dintre ei. Nu cred că e foarte uşor, lejer, confortabil să ai procese peste procese, cauze peste cauze, să faci faţă presiunilor de tot felul.

Am un fost coleg de clasă care acum deţine o funcţie importantă în sistem. Am copilărit împreună, am stat în aceeaşi sală de clasă 10 ani de zile şi pot să spun că e un băiat foarte deştept.  A intrat printre primii la Drept şi când nişte  jurnalişti cu interese au început să arunce cu bale spre el, am zâmbit în faţa acestei încercări. Nu şi-au găsit clientul.

Cu toate acestea constat că cele  mai mari prejudicii de imagine şi încredere în justiţie le aduc unii politicieni care provin chiar din interiorul sistemului juridic.

Cazul deputatului Mihail Boldea terfelit în presă şi împiedicat în proceduri până când individul a plecat din ţară, mai dă o palmă consistentă sistemului juridic românesc. Realizaţi că personajul s-a pitit confortabil la umbra Camerei Deputaţilor şi şi-a folosit toate cunoştinţele procedurale  pentru a truca documente de proprietate. E o situaţie inedită. Lupul paznic la oi. Cel care cunoaşte toate defectele şi portiţele dintr-un corp de Lege, ajunge într-o poziţie din  care poate controla arhitectura acestor evadări legislative. Dublaţi această poziţie de imunitatea parlamentară, de pornirile inevitabile privind  cultul personalităţii, and you’ve got the picture!

 

Share

Vreau o ţară ca afară

Trăim într-o ţară în care locuitorii iubesc muzica clasică, sunt pasionaţi de ornitologie, citesc în parcuri şi pe terase, respectă natura şi preferă drumeţiile în locul shopingului…

Acesta este textul pe care mi-l rostesc în fiecare dimineaţă când îmi beau cafeaua şi mă plesnesc în figură ştirile televiziunilor.

Asta e reacţia mea în faţa ştirilor cu păduri incendiate, violuri şi crime odioase. M-am săturat să constat că asta e ţara în care trăim. M-am săturat de invitaţii televiziunilor care  vin şi explică magistral cum trebuie făcut şi când, fără să ne spună care e interesul lor personal şi meschin în subiect. M-am săturat să văd prezentatori care latră la unii şi ling pe alţii doar pentru că aşa le dictează şeful şi interesul personal. Sunt  exemple destule de jurnalişti pentru care şantajul este acelaşi lucru cu reportajul. Şi continuă să mă mintă. Pe mine, pe voi, pe cei care mai cred că un partid trebuie să se desăvârşească în direct la televizor fără vreo legătură cu cu realităţile economice şi sociale.

Aflu de existenţa Gărzii de Media. Fraţilor e foarte frumos că scoateţi la suprafaţă greşelile gramaticale şi absenţa unor ş-uri şi i-uri. Dar poate că ar fi mai interesant să ne  spuneţi care sunt interesele unora din presă faţă de anumite probleme sau topic-uri. Şi poate începeţi de aici.

Share

Ne-am înscris

Azi am stat două ore la rând să îl înscriem pe Luca în clasa pregătitoare. Pregătitoare şi nu clasa zero pentru că s-a constatat că denumirea cu zero este una peiorativă şi nu se regăseşte în noua Lege a Educaţiei. Asta ca să ne lămurim de la bun început 🙂

Suntem printre cei care aleag în această perioadă  altă şcoală decât cea de proximitate, aşa că la ora 11.30 ne-am prezentat cu actele la şcoala unde vrem să-l înscriem pe junior (ce repede trece timpul…).

Nu aveam foarte multe persoane în faţă dar aplicaţia inventată de softiştii Ministerului nu le permitea celor care introduceau datele în sistem, să coboare sub 12-15 minute de copil înscris. Aşa că am stat cuminţi şi am aşteptat. Am dat mâna cu Domnul Director (care mi-a fost şi mie profesor), i-am văzut pe colegii din presă înregistrând declaraţii ale părinţilor şi am chibiţat puţin pe marginea birocraţiei electronice care în mod neaşteptat ne aduce timpi crescuţi de aşteptare. Era parcă mai simplu înainte când dădeai dosarul semnai şi pa!

Până la urmă am depus actele şi aşteptăm afişarea rezultatelor la începutul lunii aprilie. Ţinând cont că îndeplinim toate cele trei criterii de departajare ale şcolii pe care o dorim, sper să nu avem parte de surprize.

Tot astăzi m-au trezit colegii de la Realitatea FM Cluj să le spun ce cred eu că ar trebui să facă românii ca reacţie la scumpirea masivă a carburanţilor. Discuţia a plecat de la postul anterior (vezi mai jos). Am pledat, fără excese, pentru creşterea vizibilităţii societăţii civile şi a intereselor consumatorilor.

Azi de la ora 17.00 ne vedem pe TVR Cluj la Transilvania la Zi. Voi discuta cu economistul Emil Culda şi sociologul Ioan Hosu despre efectele economice şi sociale ale recesiunii. Apoi, vine în platou şi Raluca Ghervan pentru a vorbi despre Festivalul Filmului Francofon. Încheiem înainte de jurnalul serii  cu reprezentanţii Asociaţiei Grupul de Iniţiativă Basarabeană cu care vorbim despre Festivalul Basarabia de la Cluj.

 

Share

5,91!?

Masina mea din cind in cind scoate un sunet asurzitor care anunta ca vrea motorina. Un simbol cu o pompa de alimentare galbena se aprinde in bord si cu siguranta trebuie sa ma opresc sa alimentez.

Aseara iar i s-a facut sete, asa ca nu am mai putut sa evit oprirea in pompa. Si acolo, ce sa vezi?

5.91 de lei litrul de motorina! Cel mai mare pret din Uniunea Europeana. Multumim frumos!

Am scos suta, am pus cit s-a putut si am plecat mai departe. Pot sa inteleg ca exista ratiuni economice complexe pentru care aceste preturi sa creasca pina unde vor ei. Dar ce nu inteleg este lipsa de reactie fata de acest gest care, asa cum stim cu totii, se va reflecta in pretul serviciilor, alimentelor, in costul general al vietii. Nu mai departe de Ungaria o astfel de decizie ar fi dus la blocarea instantanee a drumurilor cu utilaje agricole si birocratii din Autoritatile Nationale obscure care controleaza aceste preturi, ar fi fortati sa faca pasul inapoi. Oamenii ar fi protestat impotriva unei astfel de decizii.

La noi, nimic. Asta pentru ca ne-am obisnuit sa tacem si sa inghitim. Celebra reclama Dormi linistitit FNI lucreaza pentru tine este cel mai potrivit mesaj pentru o Romanie care  aproape niciodata nu reactioneaza. Asa ca Dormiti linistiti pretul la combustibili urca spre luna.

 

[facebook_ilike]

Share

Mindset

Cât de important este să ai  mindset-ul potrivit?

Cred  că pentru a avea succes trebuie să faci trei tipuri de angajamente-unul pentru tine, unul pentru cei din jur şi unul pentru succes.  Primul se referă la obiectivele şi ţintele personale care trebuie să plece de la ideea că uneori poţi greşi şi asta nu e o catastrofă. Tot aici intră şi respectul de sine văzut ca  o relaţie cu nevoile tale-să şti când trebuie să te odihneşti, să te relaxezi, să faci sport, să nu te laşi cucerit de stres.

Al doilea se referă la empatie. Să te preocupe problemele celor de lângă tine. Evident, într-o manieră constructivă care nu are legătură cu capra vecinului. Să accepţi că cei din echipa ta pot avea defecte, dar să le identifici  şi să le valorifici punctele forte.

Ei bine, al treilea angajament  se referă la acea atitudine care îţi permite să vezi mereu partea plină a paharului. Să-ţi creşti rezistenţa la frustrare şi să fi dispus să faci sacrificii pentru a-ţi atinge scopul.

Asta e în teorie. Cea mai  mare provocare este să pui în practică aceste lucruri într-o societate axată fundamental pe contra-performanţă, bârfă, invidie, prostie  şi…pile.

[facebook_ilike]

Share

O să fie bine, o să vezi.

Am fost aseară la lansarea ediţiei a doua a cărţii Versez semnată de Iv cel Naiv. Citeam de ceva vreme blogul său(www. ivclenaiv.ro) , dar nu am apucat prima ediţie a volumului.

Sunt printre norocoşii care au prins o carte cu autograf. Pe a mea scrie simplu: O să fie bine, o să vezi. Cu drag, Iv

Şi cred că nu mi se potrivea mai bine un alt text. Atâtea îndoieli şi semne de întrebare am strâns în ultimele două luni şi jumătate, încât uneori nu sunt sigur cum va fi. Lucrez împreună cu câţiva colegi din Radio pe un proiect strategic curajos şi inovator. Am avut multe semne de exclamaţie care de griji suspiciuni şi întrebări s-au transformat în semne de-ntrebare (Iv cel  Naiv sms47). Şi uite cum un tip naiv pe care nu îl cunosc personal  (şi Doamne ce naiv sunt şi eu!) îmi scrie un rând care mi se potriveşte perfect.

Asta e, cred, puterea poeziei. Cuvintele rezonează în interiorul tău şi îţi trezesc, într-o manieră tandră, încrederea că până la urmă O să fie bine.

Mulţumesc, Iv!

[facebook_ilike]

Share