INCOMPETENȚĂ la CACIB Satu-Mare

Duminică am participat la expoziția CACIB la Satu Mare cu Nero.

Am vrut neapărat să particip la acest concurs după ce la Clubul de Retrieveri de la Mediaș am fost puțin dezamăgit de felul în care ne-am mișcat, chiar dacă Nero a obținut cel mai bun calificativ-Excelent. După acel concurs au apărut tot felul de speculații și comentarii pe Facebook și am zis că n-ar fi rău să mai încercăm o dată. Am optat pentru Satu-Mare pentru că am gândit totul ca pe o deplasare de o zi. Am plecat devreme la șase din Cluj pentru a ajunge la secretariat înainte de ora zece când începeau arbitrajele la ring. Dar, surpriza nu a venit din partea califiativelor și a titlurilor obținute de Nero-Excelent, CACJ, Best Junior, ci a INCOMPETENȚEI cu care m-am întâlnit acolo.

1. La intrarea în Expoziție nu s-a făcut triaj epidemiologic. Am intrat cu mașina, câinele era vizibil în mașină, am declarat că sunt participant și doar doamna care mi-a luat 30 de lei pentru parcare și-a făcut datoria. Nu am avut cui să arăt carnetul de sănătate.

2.La Secretariat nu a verificat nimeni dacă sunt cu adevărat Bogdan Roșca și dacă eram într-adevăr cu Nero. Nu tu Pedigree în original, dovadă de plată, act de identitate. Dacă veneam cu un alt câine? Citirea cipurilor implantate, nimic.

3.Carnetul de Performanță la ringul doi era opțional. Cei care m-au aruncat  în mrejele competițiilor canine mi-au spus ca în momentul în care intru în ring să predau carnetul de performanță pe masa secretarului și a comisarului de ring. Zis și făcut. M-a uimit puțin reacția doamnei care  îmi spune cu o atitudine deranjată: la sfârșit! N-am înțeles cum la sfârșit dar eu l-am lăsat pe masă. Constat însă că alți concurenți nu depun carnetul, dar sunt arbitrați. Obținem Excelent, CACJ și Best Junior. La finalul arbitrajului la rasă ne înghesuim , eu să recuperez carnetul, unii cu carnetele în mână să le treacă informațiile din foaia de arbitaj în carnet. Îmi puteți spune sigur că toată lumea a fost cu carnetul acolo? Sau, că au coincis carnetele de performanță cu câinii arbitrați în ring? Puteți spune că speculez dar aceste practici incorecte, neregulamentare  și relaxate îmi dau ocazia asta. Dar nu acestea sunt cele mai mari greșeli:

4. Fiind câștigător Best Junior, ar fi trebuit să intru în ring la BOB-în traducere Best Of Breed, cel mai bun câine al rasei. Când se cheamă concurenții pentru BOB, eu nu sunt chemat alături de Best Female și Best Male. Îi arăt comisarului de ring  numărul meu și îi spun că trebuie să intru. Îmi răspunde că nu, doar cei doi concurenți chemați deja în ring trebuie să participe. Arbitrul începe să evalueze câinii, eu insist, doamna și domnișoara se uită printre foi și zic nu. Sunt nedumerit și întreb puținii oameni pe care îi cunosc mai experți în lumea asta, dacă nu trebuia să intru? Ba DA! Se încheie arbitrajul , se dă titlul unei femele negre. Un exemplar frumos.

M-am dus la secretariatul concursului să reclam situația, domnul de acolo mă îndrumă spre un vicepreședinte pe care nu îl cunoșteam și nu-l găseam, dar dau nas în nas cu domnul Ștefănescu președintele Asociației Chinologice Române. Mă prezint și îi descriu situația. Mă însoțește la ring și îi explică arbitrului că trebuia să fiu arbitrat pentru BOB. Îi spune acestuia că trebuie să refacă arbitrajul la finalul Grupei Opt, din care fac parte retrieverii.

La finalul arbitrajului sunt invitat în ring, unde arbitrul îmi comunică faptul că pentru el acel exemplar rămâne BOB și-mi cere foaia de arbitraj, de pe care lipsea, supriză, titlul de …BEST JUNIOR, deși îl câștigasem. Nu se mai reface arbitrajul.

Greșeala aparține exlusiv domnișoarei și doamnei care îl asistau pe arbitrul din ring. După ce arbitrul a acordat calificativul și titlurile acestea NU le-au trecut nicăieri. Evident că în momentul în care au tras linie cu rezultatele eu nu apăream, motiv pentru care nu am fost chemat, mi s-a refuzat intrarea în ring.

Respect deciziile arbitrului și nu le contest. Era evident că și dacă se refăcea arbitrajul nu și-ar fi retras decizia inițială. Mai ales după ce mi-am utilizat tupeul temperat de jurnalist pentru și l-am implicat și pe domnul Președinte al ACHR. Recunosc sportiv că exemplarul din Ucraina care a câștigat merita titlul de BOB.

Dar, nu mă așteptam la atâta INCOMPETENTA din partea celor două persoane care asistau arbitrul din ringul nostru. Am fost rugat să le scuz petru că sunt…începătoare. Sper să nu ajungă asistente la Euro Dog Show la București în toamnă, pentru că dacă faci un astfel de pocinog unuia din Olanda sau Germania, Federația Internațională nu va tăcea.

Surpriza nu s-a încheiat aici. Pe foaia de arbitraj observ bifat titlul CACL-Campion cum Laude. Ei bine, acest titlu se acordă doar dacă participi  la clasa Campioni! Eu nu am dreptul să particip la această clasă, Nero fiind junior și, evident, fără să aibă în palmares vreun titlu de Campion! Când revin la Cluj am să pun aici o copie a documntului.

Azi sunt la Sighet, de unde scriu aceste rânduri, după ce m-am enervat de minune ieri și azi noapte. Am scris despre asta în loc să vă povestesc despre succesul cu trupa The Hruba la prima sa apariție în public. Nu am dispoziția, dar revin și cu această experiență mult mai reușită decât cea pe care v-am povestit-o aici.

 

Share

Post restant

Am ramas dator cu câteva impresii de la Expoziţia Retriever Club Romania.

Organizată la Mediaş întâlnirea a reunit mai mulţi proprietari şi crescători de Golden Retrieveri şi Labrador Retrieveri. Din păcate nu ştiu ca în club să existe şi alte varietăţi de retriver (Flat Coated, spre exemplu).

Marea bătălie a fost la Goldeni unde am constatat că există mult mai mulţi proprietari şi crescători. Fac această diferenţă între proprietarii simpli, cum sunt eu, şi crescători pentru că miza acestor concursuri este diferită de la unii la alţii. Dacă pentru mine un Excelent înseamnă că Nero e atât de reuşit pe cât credeam, pentru un crescător titlurile şi cupele aduc valoare canisei.

Articol complet aici

 

Share

Sighet

Săptămâna trecută am stat mai multe   zile la Sighet.

Avem un studio local acolo şi am fost delegat să fac puţină consultanţă pentru un nou matinal. Procedură creativă, interesantă şi care ,sper, într-un final le va plăcea ascultătorilor.

Nu e prima mea vizită în Sighet, dar în timp ce savuram un gulaş extraordinar la Marmaţia mă gândeam la soarta acestor localităţi mici, umbrite de capitalele de judeţ. Eu am copilărit în Baia Mare, dar Baia Sprie îmi spunea mai multe decât Sighetul.

În ultima lună  Sighetul a intrat în atenţia presei prin tragedia în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni. Pînă atunci informaţiile de acolo atingeau mai mult zona transfrontalieră. De la acţiuni culturale pentru românii de peste Tisa pâna la reţinerea unor mici traficanţi, cam totul se referea la vecinătatea cu Ucraina. Aaa, şi la Memorialul Durerii.

Dar, săptămâna trecută m-am uitat cu alţi ochi la orăşelul ăsta. Clădirile din centrul Sighetului spun o poveste pe care poate nu am avut răbdare să o ascult. Trecutul marcat de comunitatea evreiască nu poate fi ignorat. Din păcate, oraşul în sine mi-a lăsat impresia că fuge de acest trecut pe care nu-l poate schimba. De ce spun asta? Nu pentru că n-ar exista monumente sau activităţi culturale dedicate memoriei locului. Fotografia oraşului este una tristă în contradicţie  cu aşteptările oamenilor. Clădirile din centrul oraşului, care spun povestea locului, sunt multe în paragină. Prima şcoală evreiască de meserii din lume este pradă pentru vânzătorii de cărămizi, într-o încurcătură funciară demnă de România post-decembristă.

Totul se zbate pentru  emancipare. Un  efort inutil pentru a ţine pasul cu termopanele şi maşinile localnicilor cu numere de Spania şi Franţa. Între timp clădirile din centru strigă o altă poveste.

Mai sunt şi oamenii. Observ şi aici o dorinţă încrâncenată de emancipare. Forţată, evident. Bazată pe conflictul dintre traiul pe salariul minim şi sumele în euro câştigate cu sudoare peste mări şi ţări. Nu mă interesează soarta celor care se ocupă cu găinării în Franţa. Dar mă interesează soarta femeilor de vârsta mamei mele care vin din Ucraina să vândă zahăr şi hârtie igienică în piaţa locală. Mă interesează pentru că şi oamenii din Sighet trec în Ucraina să îşi facă micile cumpărături pe care nu le pot suporta financiar aici, în ţară. Mă interesează pentru că trecerea frontierei e un act de umilinţă permanentă pentru ei, români sau ucrainieni.

Mă voi întoarce la Sighet cu un scenariu de anchetă jurnalistică în minte, numai bun de pus în aplicare. Asta, ca să descoperim împreună adevărata poveste a acestui oraş.

 

Share

Nero a luat Excelent.

Sâmbătă şi duminică am fost la Mediaş pentru primele expoziţii din acest an ale lui Nero.

A fost o experienţă interesantă care contează. Sâmbătă la C.A.C Nero a luat Excelent III.

Duminică a fost mai strâns şi am plecat doar cu Excelent la clasa Juniori şi locul doi la grup de creştere.

Câteva fotografii de la clubul de retrieveri:

Retriever Club Medias 01.04.2012

 

Share