De ce nu sunt microbist

Pe fondul meciurilor Universitatea Cluj vs. CFR Cluj şi a plecării finanţatorului de la Universitatea Cluj sunt întrebat mai mereu ce cred. Discuţii, la care sunt invitat să particip aşa, la o ţigară, de colegi sau  persoane care fac din fotbalul din Liga lui Mitică un subiect de discuţie.

Aşa că acesta este primul şi ultimul text despre fotbal pe care îl scriu pentru a vă explică de ce nu sunt microbist şi de ce nu fac o pasiune furibundă pentru vreo echipă. Aşadar, nu sunt microbist pentru că:

-nu vreau să fac parte din varianta modernă a expresiei pâine şi circ. Fotbalul nostru a împins în faţă, pe baza creierelor spălate ale unor suporteri, tot felul de personaje care, culmea, au ajuns până în Parlamentul European.

-nu vrea să fac parte dintre cei care ştiu că acest sport e o lume construită pentru spălarea banilor, dar se fac că nu ştiu. Un loc perfect în care se refugiază patronii de cluburi pentru a scăpa sub semnul popularităţii, notorietăţii şi al relaţiilor de braţul (din păcate prea scurt) al Legii. Sau nu ştiaţi nimic despre asta? 🙂

-nu cred că e normal ca destinele acestui sport să fie conduse pentru vecie de Mitică de la Ligă şi Nea Sandu de la Federaţie.

-nu cred că acest sport în România mai are ceva de-a face cu fair play-ul. Prefer rugby-ul unde băieţii se trântesc la pământ dar îşi strâng mâinile cu onoare la final.

-seriozitatea şi performanţa sportivă e înlocuită de manele, bling bling, maşini scumpe şi chefuri prelungite  înainte de meciuri. Poate ar trebui să-şi amintească vedetele de carton cu crampoane care era atitudinea medicului Ladislau Boloni pe vremea când era jucător.

-rezultatele pe scena mondială sunt inexistente de mult prea mult timp.

-fanii nu iubesc acest sport pentru spectacol, ci doar pentru satisfacerea unei nevoi psihologice de apartenenţă la un grup în care îşi pot elibera instinctele primare.

-tot fanii, s-au transformat din cunoscători şi susţinători în golani,asa ca ne temem să mergem cu familiile pe stadion.

-şi nu în ultimul rând,   spectacolul lipseşte cu desăvîrşire din campionatul nostru. Am constatat asta în puţinele momente, când luat de valul comentariilor amicilor, încercam să văd şi eu un meci.

Aşa că rămân la raliuri  unde mai ai ceva şanse să  întâlneşti pasiune pură, dedicaţie, sacrificiu, ambiţie şi onoare.

Prin urmare, vă rog nu mă mai întrebaţi ce cred despre fotbal pentru că e un subiect care pur şi simplu mă lasă rece.

 

Share

Laszlo Matyas la TVR3

Azi nu am ieşit la alergare. Am făcut-o din motive de gestiune a oboselii pesntru că azi am imprimat deja o oră pentru Magazinul Regional de pe TVR3 care se difuzează  de la ora  17.00, timp în care eu voi fi într-o discuţie electorală 🙁

Dar mâine dimineaţă devreme am să ies iar la alergare. Nu o las.

Vă invit dacă sunteţi pasionaţi de chinologie să-l cunoaşteţi astăzi pe Laszlo Matyas, un dresor clujean  foarte bun care a participat recent la Campionatul Mondial pentru Ciobăneşti Belgieni de la Roma unde s-a clasat pe locul 5. Tot el vorbeşte în emisiune şi despre Expoziţia din Austria de la care tocmai s-a întors luni.  Câinele său, malinois-ul pe nume Dani a fost invitat special şi  a stat cu noi la masa în timpul discuţiei, nemişcat, urcat pe o măsuţă ca să fie la aceeaşi înălţime cu noi.. Cred că e foarte fain cadrul.

Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre Laszlo Matyas, aveţi aici link-ul către pagina sa de facebook.

Apropo de chinologie,  29 mai este ultima zi pentru înscrierile la cele trei competiţii canine de la Cluj de luna viitoare. Detalii aici.

Mai sunt ceva noutăţi pe blog în secţiunea 4media. Raliuri, evident 🙂

 

 

Share

Imaculata presă privată

Day 3: Ploaia nu m-a oprit să ies şi astăzi. Asta pentru scepticii care se gândeau că am să mă las. Trece şi febra musculară. Doar somnul m-a încurcat puţin astăzi…am ieşit cu 15 minute mai târziu dar, m-am încadrat în timp…

M-am cam săturat de Thin Lizzy aşa că am trecut pe Linkin Park…

De câteva zile mă tot gândesc la un domn  care citeşte seara pe B1 tot felul de texte de pe prompter, cu un aer de comentator versat şi, normal, atotştiutor.  În urmă cu câteva zile cometând (in)competent pe tema datoriilor televiziunii române îi numea pe toţi cei care lucrează în televiziunea publică nesimţiţi, pentru că au mâncat bugetul şi acum au datorii.

Fraţilor, eu unul nu mă simt în categoria pe care a numit-o acest domn. E adevărat că există această datorie dar  nu sunt în măsură să comentez pe subiect. Dar, trebuie spus că TOATE televiziunile din ţărişoara asta au datorii istorice. Diferenţa e că în cazul TVR ele sunt publice, pe când în cazul privaţilor ele sunt motiv de troc electoral. Ani la rând problema s-a pus de maniera eşti cu mine nu te execut, eşti împotriva mea te execut. Înţelegeţi, nu?

Nu vreau să mă lansez într-un discurs comparativ public versus privat.  Spun doar atât. Jurnaliştii din sistemul public ţin încă cu dinţii de deontologie. Jurnaliştii din sistemul public au reacţionat muuult mai dur atunci când presiunile politice riscau să le compromită mesajul. Cei din privat joacă după cum le cere patronul şi nu pun întrebări. Dar, nici în cazul lor nu poţi să generalizezi într-o manieră atât de grosolană cum o face acest domn. Au şi privaţii producţii extrem de valoroase din punct de vedere jurnalistic. România te iubesc al celor de la PRO e un bun exemplu. Şi nu e singurul.

Da, e adevărat că există uscături şi in sistemul public aşa cum   există şi în privat. Dar  să vi să spui că TOŢI sunt nesimţiţi e prea mult. E o dovadă clară a unei minţi înguste şi, clar, a incompetenţei. Dar îl iertăm pentru că vine din sistemul privat şi imaculat…

Asta ar fi o reacţie potrivită:   

Share

Day 2

Ziua a doua.

Incep să mă resimt după turele de alergare de ieri şi de astăzi. Mă dor picioarele şi şoldurile 🙁

Prima concluzie: E muuult mai bine să alergi dimineaţa când încă maşinile nu au ieşit pufăind din garaje. E răcoare şi străzile sunt aproape pustii.

A doua concluzie: trotuarele din Cluj nu sunt bune pentru alergat. În cartierul meu, deşi majoritatea drumurilor şi a trotuarelor au fost refăcute,  partea dedicată pietonilor are mai multe  dezavantaje când alergi: sunt prea înguste, vegetaţia te obliga ca în unele zone să te apleci mult (foarte aiurea când alergi) şi, cel mai periculos, au tot felul de dâmburi, scări şi pante pe care nu le-ai putea observa. Aşa se explică şi forţarea de ieri dimineaţă când nu am observat o denivelare si am lovit prea tare cu piciorul stâng. Urmarea o puteţi vedea mai jos şi se ascunde sub un bandaj elastic 🙂 Aşa că am ieşit pe carosabil. Cu faţa la maşini evident…

Şi dacă stau şi mă gândesc la trotuare, pot spune că sunt fericit de ceea ce mi se oferă în cartier, alte străzi fiind într-o situaţie mult mai gravă. Ar fi un subiect perfect pentru campania electorală în desfăşurare : )  Apropo de electorale, foarte buni candidaţii pe care i-am avut ieri în emisiunea de profil de la televiziune.  Am să revin cu comentarii despre oamenii pe care îi întâlnesc în campanie abia după 10 iunie. Asta să nu fiu acuzat că ţin cu unii sau cu alţii.

Share

A personal statement

OK. E vremea unui personal statement.

Asta, pentru că vine o vreme când simţi că trebuie să schimbi ceva. Şi asta nu pentru că vrei să fi în trend sau să-ţi demonstrezi apartenenţa la un grup.

Vrei să schimbi ceva pentru că simţi că lucrurile merg într-o direcţie greşită. Ca în politică şi în sondajele CURS:)

Nu săriţi cu semnul mirării şi al întrebării (!!!!!??????)  pentru că nu sunt schimbări atât de radicale încât să vă surprind chiar aşa.

Deci:

De o vreme încoace simt că mă lasă balamalele. Mici chestiuni legate de lipsa de mişcare. Şi de fumat:(   Oboseală, gâfâială, rezistenţă scăzută la efort, cîte un cuţit în glezne…

Cu ţigara în mână am făcut în week-end proiectul acestei declaraţii personale. Am stins ţigara…Şi mi-am dat seama că fumez de la 15 ani. Şi acum am 38….So, am fumat mai mult de jumătate din viaţă. Sad 🙁 Dar, nu e numai asta.

Am făcut mult sport în copilărie. Cu cantonamente, meciuri, fain. Am făcut baschet la CSS Viitorul. Aşa că am o structură ceva mai robustă dar care cere puţină întreţinere.

Prin urmare sâmbătă am alergat seara  jumătate de oră cu Nero.  N-a fost  foarte plăcut. Duminică am urcat pantele din cartier pe bicicleta plină de praf. M-am întors cu o durere de cap. Azi la 6.45 am ieşit pe poartă la alergare. M-am întors stors la 7.15. Mai bine…poate pentru că era un aer superb de dimineaţă în cartierul meu.

Aşa că, dacă se întâmplă să vedeţi prin cartierul  Andrei Mureşanu din Cluj un tip scuipându-şi plămânii şi cu o grimasă pe faţă în timp ce aleargă, vă rog să nu-l claxonaţi. Sunt destul de irascibil din cauza performanţelor fizice scăzute la care am ajuns:).  Mă şi agită puţin, sau mai bine zis mă ţine-n priză, albumul Fighting al celor de la Thin Lizzy.

Share

Caut furnizor de internet și televiziune

Știți cum e momentul acela în care ai o revelație în fața facturilor de utilități?

Mno cam așa am pățit și eu când am constatat ce sume le virez lunar grecilor de la Romtelecom. Adică, aud în jurul meu colegi și prieteni care plătesc sume cu muuult mai mici pentru televiziune, internet și telefonie. Și eu plătesc dublu…

Așa că am sunat la Romtelecom, număr de patru cifre cu convorbirea inregistrată, ca să aflu când îmi expiră contractele. Și doar la internet mai am două luni de contract. Prin urmare caut un alt furnizor. Însă pe cine să aleg? Mi-ar prinde bine un sfat bazat pe experiențe personale. UPC, RDS, cine? Care nu-ți fac surprize? Majore, adică…

Am fost printre primii care mi-am pus DTH de la Romtelecom pe casă (oală adică) și chiar am fost mulțumit până când s-au apucat să refacă grila, au scos din pachetul meu o parte din canalele Discovery și mi-au dat în plus Bolywood TV și nu-ș ce canale pe care nu mă uit niciodată. Când am discutat cu duduia de la Romtelecom n-a putut să-mi ofere pentru refacerea contractului decât un upgrade la Voce 4000 adică să am țâșpe mii de minute pe linia de telefon, deși fixul se umple de praf de când și bunica are mobil. Reducerea de preț era de vreo 20 de lei.

So, mă ajutați cu un sfat? Pe cine să aleg?

Share

Notorietate vs. Imagine

Clujul a revenit iar pe prima pagina a agendei publice românești dupa ce Mr.Gog a câștigat marele trofeu la Românii au Talent. Se scrie de bine, dar mai mult de rău la adresa sa. Adică acum toți știu cum se fac acele trucuri. Sad 🙁

Și dacă stau să mă uit la evenimentele din ultima vreme, am apărut pe prima pagină a ziarelor destul de des. Înainte de Gog am rupt malul cu meciul U-CFR. N-am sărit să scriu aici despre acest meci, pentru că vă reamintesc nu sunt microbist. Și dată fiind evoluția meciurilor din Liga I, cred că nu pierd nimic.

În politică stăm pe prima pagină de la reținerea fostului primar. Apoi am revenit cu schimbarea primului-ministru când un alt fost primar a ieșit din scenă. Am rămas acolo atunci când alte personalități locale au preluat conducerea unor ministere importante în noul Guvern.

Cred că în general ajungem pe prima pagină cu chestiile care nu ne fac onoare, dar care ne cresc notorietatea. Veți spune că acesta e rolul presei și  că good news is no news. Corect! Dar, mă întreb dacă nu am putea puțin să ne schimbăm imaginea promovând pe agenda națională și subiectele care insistă mai mult pe partea faină a Clujului.

Simt că TIFF 2012 va fi un astfel de moment 🙂

 

Share

Felicitări Cristian Gog!

Tin să îl felicit pe Cristian Gog pentru câștigarea celei de-a doua ediții a  show-ului televizat Românii au Talent.

Mă bucur că acest concurs a fost câștigat de el. L-am cunoscut pe Mr Gog la o întâlnire din On în Off. Din păcate preocupările mele din off-line nu mi-au permis să fiu o prezență continuă în off-line-ul onlineri-lor clujeni, dar îi cam cunosc pe majoritatea. El este unul dintre ei.

Sigur, m-a bucurat faptul că a trecut cu bine de preselecții și de semifinale. Dar aveam rețineri că ar putea câștiga dat fiind faptul că în general show-urile proteviste se finalizau cu acordarea marelui premiu unui caz social sau unuia care nu avea prima șansă de câștig. Mă temeam că deși era favorit, socotelile de show-bussines ale celor din trustul Pro să nu-l scoată favorit pe unul ca ….Frone. Omul e o figură, dar e o caricatură. Să mă scuzați, dar n-are nici o legătură cu cântatul (vezi sau auzi frații din trio Zamfirescu). Și când am auzit-o pe Andra spunându-i lui Frone că toată lumea îl iubește, m-a luat cu amețeli. Dar, ea e din Turda și atâta poate. I-am dat rapid un mesaj pe twitter cu aluzii la pielea de găină. Eu nu-i iubesc pe Pepe , Oana Zăvoranu, Frone, Salam și alte mezeluri. Sunt niște  vedete de carton umflate de Pro și de sudiștii care cred că pentru a te afirma pe lumea asta trebuie să-ți cânte la nunta o gașcă de mezeluri cu două clase și ceafa lata. Bleahh!

Dar iată că de această dată clujeanul Gog a câștigat! O fi fost campania lui Dan Ciulea, o fi fost orice altceva, dar Cristi a câștigat. PE MERIT! E absolut ireal ce a făcut în acest show și pe undeva încep să mă tem de mentaliști 🙂  Așa ceva! Să-ți oprești inima și să pui in servietă în avans ceea ce au crezut cei trei membri ai juriului, e de neînchipuit.

Așadar nu-mi rămâne decât să îl felicit pentru acest premiu, câștigat pe bune. BRAVO MAESTRE !! (Aici vin aplauzele)

P.S. Ținând cont că nu am scris de ceva vreme pe blog, deși am trăit multe chestii ce puteau fi exploatate aici, recunosc că pentru acest post am fost influențat și covins telepatic să scriu de însuși  Cristian Gog. Putem noi ca oameni să ne împotrivim?

 

 

Share