…care mor inainte să iasă

Va multumesc celor care aţi avut bunăvoinţa să citiţi cele două poezii din postul anterior: sunt plin de cuvinte nespuse care iată, mor înainte să iasă…

Am fost întrebat dacă le-am scris eu… sau cine le-a scris. Ei bine, nu vreau să păstrez acest secret sau să-mi însuşesc vreun merit,  pentru că îmi doresc tocmai  contrariul.

Cele două poezii fac parte dintr-un lot de 64 de poeme scrise de tatăl meu. Eu le-am găsit printre hârtiile sale acum când a venit momentul să pun în sertarele sufletului amintirile legate de el. Textele au fost dactilografiate atent la vechea maşină de scris a familiei între 1984 şi 1986. Eram un puşti şi mi-l amintesc pe tata scriind versuri cu un pix  pe coli albe de hârtie în camera mare… După 1987 nu am mai văzut poeziile sau alte texte.

Tata a avut obsesia scrisului şi a cititului. A semnat în calitate de medic mai multe lucrări ştiinţifice dar nici o carte de literatură sau de versuri. În ultimele luni de viaţă îmi spunea că ar putea scrie două cărţi la câte gânduri are…

Acum, eu am găsit aceste poezii care vin dintr-o perioada în care îl citea pe Nichita Stănescu şi era bun prieten cu regretatul poet clujean Alexandru Căprariu. Bănuiesc că ar fi vrut să le publice, altfel nu-mi explic de ce sunt atât de atent bătute la maşină înainte de 1989.  Azi, fiind mult mai facil accesul la o editură, m-am hotărât să i le public postum pentru ca aceste cuvinte să nu moară iar, înainte să iasă.

 

Share

Sunt plin de cuvinte nespuse…

Am găsit niște versuri. Știam că ele există dar nu le-am citit niciodată așa cum le citesc acum… Mă gândesc să le pun într-o carte. Vreau să știu cum vi se par.

DE FEMEIE

Femeia mea, ai fost întotdeauna tu!

Te-am visat, te-am căutat

Te-am iubit, te-am urât

Dar întotdeauna

M-am întors la tine

Glie roditoare a viselor mele

Izvor ce-mi stâmperi setea

Iubirea mea, blestemul meu

Femeia mea.

 

DE  MURIT

Ce-ai spune tu, ce mă citești pe mine

Dacă atuncea când se lasă seara

Zefirul ți-ar șopti că mâine

Tu trebuie să mori?

Ai alerga să îți săruți copilul?

Sau să numeri arginții

Pe car îi vei lăsa tu moștenire

Unei mâini care îi va risipi prin aer

Ca pe niște fulgi?

Sau poate ai alerga

Să îți mai săruți o dată

Iubitul cel ascuns în suflet?

Eu mi-aș căuta o stâncă

Albă și nevinovată

Pe care aș săpa cu unghiile

Și aș scrie cu sângele meu

Un singur vers:

Am fost!

Share