Chat Noir

Am fost aseară la concertul propus de Alex Moldovan și Jazz Factory la Form Space cu qvartetul italian Chat Noir.

O chestie draguță cu evenimentele muzicale de nișă e că ele nu încep niciodată la ora anunțată. Nu este asta neapărat o problemă. Grupul fanilor de jazz  e o lume în sine și socializarea are și ea rolul ei. Spre exemplu, aseară am aflat că aș putea curatoria o colecție de jazz în memoria unui simbol al jazz-ului clujean. Great idea!

Să mă întorc la concert.

Cu tot respectul pentru proprietarii de cluburi și baruri, nu toate se pretează pentru orice band live. Mă bucur că cei de la Form Space au inițiativă și sunt foarte deschiși la evenimente, însă acolo deocamdată e mult prea mult beton. Sunetul se izbește, se intoarce și se creează un zgomot deranjant. Poate am eu urechi sensibile dar, mi-e tare greu să aud instrumentele într-o gălăgie prea mare. Sunt convins că au în plan o antifonare pentru că e păcat ca locul să nu fie perfect fiind un loc deja consacrat pe harta culturală a Clujului.

Chat Noir e o formație italiană, pornită ca un trio. Numele e preluat de la celebrul cabaret din Montmarte, cartierul Boem al Parisului. Sound-ul însă nu are nici o legătură cu anul 1881…

Trupa este formată din Daniel Calvi-chitară, Luca Fagagnolo-bas, Michele Cavallari-clape și efecte, Marco Fox-tobe. Aveți aici link-ul spre pagina oficială a trupei: chatnoir.squarespace.com

Prima întrebare pe care mi-am adresat-o a fost ce cântă băieții aceștia? L-am întrebat și pe maestrul Virgil Mihaiu, care mi-a răspuns zâmbind: habar n-am… 

I-am întrebat și pe ei la finalul concertului. Luca Fagagnolo:

Bateristul Marco Fox a încercat și el un răspuns:

Mie nu mi-a sunat a jazz. Mai degrabă a post rock,  nu a postmodern jazz. O combinație între Pink Floyd (prima piesă jur că părea  luată de pe Umagumma), Jethro Tull și Jan Garbarek. Până la urmă muzica e percepută individual și apreciată de circumvoluțiunile fiecărui ascultător. Pentru mine a fost  trecere ciudată între niște tablouri acustice transcedentale, meditative și unele violente și agresive. Am remarcat sunetul special al efectelor lui Michelle Cavallari și m-am bucurat de background-ul meu în clasic rock și psihedelic. Mi-a plăcut? Așa și așa…Poate dacă îi auzeam într-un alt spațiu nu aveam un sentiment de disconfort acustic. Ei și-au făcut treaba, ideile lor muzicale sunt originale și bine închegate. M-am simțit ca la concertul lui Joe Satriani din Sala Polivalentă când am plecat spre final din cauza sunetului întors de pereții de beton  care mi-au făcut urechile praf. Adică la un moment dat am auzit doar un țiuit constant iar instrumentele nu…

 

Share