Paul Bley, Lucian Ban și ReWine

Aseară am fost la un concert al prietenului Lucian Ban.

Un concert solo pian cu piese de Paul Bley. Pentru cine nu știe, Paul Bley a fost un pianist de jazz care a mizat puternic pe pauză în jazz și a deschis practic o nouă linie de evoluție a pianiștilor de jazz. Multe nume mari active încă pe scena mondială au fost influențate de el. Keith Jarreth? Cu siguranță.

Încercam să deslușesc liniile melodice, contrapunctele și izbucnirile uneori furioase ale pieselor lui Bley în timp ce îl priveam de aprope pe Lucian. Gândul îmi zbura spre tot felul de lucruri până când am reușit cumva să aterizez pe aceleași lungimi de undă cu ceea ce urechile mele receptau și creierul interpreta.

În ultimele săptămâni cred că am adunat foarte multe…Da știu se cheamă stres.

Nu există o rețetă general valabilă să scapi de stres, să le lași toate departe. Așa-i?

În ceea ce mă privește mi-am dat seama că am nevoie de foarte puțin ca să mă adun. Suntem făcuți din pământ și praf de stele. Uneori pământul ne acoperă și parcă steaua din noi nu mai strălucește. Eu unul nu am nevoie de multe pentru a da pământul deoparte. Puțin jazz, prieteni ca Lucian care te sună din New York să îți spună că vin  să cânte la Cluj și, da, poate un pahar de vin.

Nu îmi încalc principiul care nu mă lasă să beau un pahar când conduc, așa că aseară după ce am parcat mașina am deschis o minunată sticlă de Toro de Piedra de la ReWine. Fantastic! Un fel de Paul Bley închis în arome puternice și  mângâiat de soarele din Chile. Toro

Și cum jazz-ul nu e tot la fel, mi-am propus ca următoarea dată să încerc ceva din Moldova. Nu sunt mare cunoscător, recunosc, dar umblă vorba că frații de peste Prut se pricep la vinuri. Deja mă uit aici pentru o comandă de Crăciun…ReWine

Share

Tarkovsky Redux

In vreme ce publicul spectator se inghesuia la proiectia filmului Pina in prima seara a Festivalului International de Film Transilvania eu am ales sa vad concertul lui Lucian Ban de la Teatrul Maghiar. Un eveniment total diferit de ceea ce a prezentat Lucian pina acum pe aceeasi scena.

Tarkovsky Redux a fost un spectacol inedit, un soi de omagiu adus celebrului regizor rus. Lucian a lucrat mai bine de un an la acest proiect cu alti trei artisti pe care am avut sansa sa-i vad vineri la Teatrul Maghiar- Mat Maneri la viola, Silent Strike, despre care Lucian spune ca este unul dintre cele mai mari talente ale muzicii electronice pe care le-a dat Romania si artistul video Dan Basu.

Cei care se asteptau la un spectacol gen Tuba Project sau Elevation, proiecte pe care Lucian Ban le-a prezentat deja la Cluj si in Romania, de aceasta data au primit ceva cu totul diferit. Un experiment care merge intre un happening, o evolutie spontana, si un experiment bine regizat. Un show cu o limita sensibila intre jazz (marcata  de evolutia pianului si a violei), muzica de club sau ambientala si o frenezie de imagini din filmele lui Tarkovsky, repetate, reluate, mixate si redifuzate intr-o maniera obsedanta de Dan Basu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa concert i-am trimis un mesaj lui Lucian Ban in care l-am felicitat pentru show si i-am spus ca inca diger ce s-a intimplat pe scena. Asta pentru ca am fost bulversat de cele patru momente  pe care le-au prezentat. Dupa primele minute am reusit sa ma las prins de valul de muzica ce-mi trezea sentimente contrare si mai apoi am fost  efectiv luat pe sus de imaginile de pe ecranul urias. Pe a doua piesa am avut sentimentul crunt al trecerii timpului si a involutiei noastre. Mi-au trecut prin cap, cumva paralel cu ceea ce se intimpla pe scena, secvente din viata mea. M-am gidit la Luca, la familie, la prietenii care au plecat din tara, la lucrurile nerezolvate si care au ramas in urma, am dat cu capul de intrebarile existentiale si am fost aruncat spre viitorul incert spre care ne indreptam si pe care abia daca-l mai putem controla. Tulburator….

Mie unul mi-a placut experimentul si abia astept sa revina Lucian Ban la Cluj. Am realizat vineri seara si un interviu in direct cu el la Transilvania la Zi pe TVR Cluj dupa ce la prinz am imprimat vreo 20 de minute pentru Jazz la Radio Cluj, dialog pe care il voi difuza simbata aceasta pe post (11 iunie 2011)

[facebook_ilike]

Share

Lucian Ban Elevation la Cluj

De citeva zile ma pregatesc sa scriu despre concertul sustinut pe data de 1 decembrie de pianistul Lucian Ban, aici la Cluj la Teatrul Maghiar de Stat.

A fost felul meu de a marca ziua de 1 decembrie, pentru ca asa cum nu le plac nici altora momentele festiviste ale autoritatilor, incremenite intr-un formalism  ruda cu limbajul de lemn, nici mie nu-mi place sa serbez  Ziua Nationala privind cum politrucii trintesc coroane de flori la monumentele din oras.

Sa revenim. Lucian Ban a cintat si anul trecut la Cluj, de ziua mea. Nu special cu aceasta ocazie (desi mie imi place sa cred ca asa a fost! ) ci asa s-a nimerit ca acelasi TMS Cluj sa programeze concertul  trupei grupate de Lucian sub genericul “The Tuba Project” fix de ziua mea. A fost fantastic si atunci!

Anul acesta , clujeanul Lucian Ban, norocos localnic al New York-ului , a adus la Cluj  trei muzicieni, in proiectul Elevation. E vorba de Abraham Burton-tenor sax; Brad Jones-bass si Eric McPherson-tobe. Lucian, evident s-a asezat la pian.

Din punct de vedere muzical, show-ul a fost total si as spune, aproape unic in peisajul jazz-istic local. Pentru ca asta e, trebuie sa recunoastem, orasul nostru rar are parte de evenimente de acest calibru. Am descoperit, ca si anul trecut, trei muzicieni americani fantastici pentru care jazz-ul pare sa nu aiba nici un secret daca asculti lejeritatea cu care ei intra in dialog cu celelalte instrumente de pe scena , cu care se afirma in solo-uri   incendiare sau pline de romantism seducator. Mi-e greu sa spun cine a fost vedeta serii…Abraham Burton scotea cele mai teribile solo-uri care  te urcau si te coborau pe culmile sonore intr-un limbaj extazic, pasional, temperamental si plin de finete. (Contra)Bass-ul lui Brad Jones tinea show-ul in momentele in care Abraham Burton se retragea intr-un colt al scenei. Cu o traire extraordinara Brad Jones dialoga spumos cu Lucian, cu bateristul McPherson sau se lansa in scurte monologuri armonice cu sala. Si pentru ca mie imi place enorm sectia ritmica dintr-un band de jazz, despre Eric McPherson post sa va spun ca e exact, ca metronomul pe care poate il folosea in tinerete atunci cind exersa, inovativ si tumultuos atunci cind nu trebuie sa stea doar in spatele vocilor principale. Fenomenal! Iar Lucian Ban stie sa-si conduca echipa de la clapele pianului de pe scena astfel incit fiecare dintre ei sa fie valorificati individual si toti impreuna.

Revenind la Lucian Ban trebuie sa  recunosc ca este genul de muzician pe care il admir,  ii urmaresc cariera si…il invidiez putin. De ce? Pentru ca a ajuns sa-si traiasca pasiunea pentru jazz in cel mai frumos mod cu putinta. Sa ajungi in New York sa traiesti acolo din jazz, sa intilnesti muzicieni de talia celor cu care colaboreaza el, sa calatoresti peste tot cu show-urile tale sa mai bei o cafea cu prietenul Tompa Gabor in The Smalls si sa nu uiti sa treci pe lista oraselor in care vei cinta si Clujul, mi se pare super!

Share