Paul Bley, Lucian Ban și ReWine

Aseară am fost la un concert al prietenului Lucian Ban.

Un concert solo pian cu piese de Paul Bley. Pentru cine nu știe, Paul Bley a fost un pianist de jazz care a mizat puternic pe pauză în jazz și a deschis practic o nouă linie de evoluție a pianiștilor de jazz. Multe nume mari active încă pe scena mondială au fost influențate de el. Keith Jarreth? Cu siguranță.

Încercam să deslușesc liniile melodice, contrapunctele și izbucnirile uneori furioase ale pieselor lui Bley în timp ce îl priveam de aprope pe Lucian. Gândul îmi zbura spre tot felul de lucruri până când am reușit cumva să aterizez pe aceleași lungimi de undă cu ceea ce urechile mele receptau și creierul interpreta.

În ultimele săptămâni cred că am adunat foarte multe…Da știu se cheamă stres.

Nu există o rețetă general valabilă să scapi de stres, să le lași toate departe. Așa-i?

În ceea ce mă privește mi-am dat seama că am nevoie de foarte puțin ca să mă adun. Suntem făcuți din pământ și praf de stele. Uneori pământul ne acoperă și parcă steaua din noi nu mai strălucește. Eu unul nu am nevoie de multe pentru a da pământul deoparte. Puțin jazz, prieteni ca Lucian care te sună din New York să îți spună că vin  să cânte la Cluj și, da, poate un pahar de vin.

Nu îmi încalc principiul care nu mă lasă să beau un pahar când conduc, așa că aseară după ce am parcat mașina am deschis o minunată sticlă de Toro de Piedra de la ReWine. Fantastic! Un fel de Paul Bley închis în arome puternice și  mângâiat de soarele din Chile. Toro

Și cum jazz-ul nu e tot la fel, mi-am propus ca următoarea dată să încerc ceva din Moldova. Nu sunt mare cunoscător, recunosc, dar umblă vorba că frații de peste Prut se pricep la vinuri. Deja mă uit aici pentru o comandă de Crăciun…ReWine

Share

Iyeoka la Cluj

Iyeoka, artista care a făcut senzație cu piesa „SimplyFalling”, va cânta în premieră în România piese de pe albumul „Say Yes”, la București, în Silver Church, 5 noiembrie, și Cluj, la Teatrul Național și Diesel Club (7 noiembrie).

Originară din Boston, Statele Unite, Iyeoka are rădăcini nigeriene pe care le exprimă printr-un stil unic, care cuprinde elemente ale muzicii soul, R&B, rock, hip hop și jazz.Premiată pentru activitatea sa ca poet și artist cu concerte în întreaga lume, Iyeoka este un om  pentru care poezia și muzica sunt două moduri de a transmite povești pline de speranță, care degajă forță interioară, și cântece care renasc ca daruri emoționale complexe către publicul cu care comunică, pe teme diverse: iubire, feminitate, cultură, luptă sau relații.

Iyeoka-afisspectacolIyeoka_show

Iyeoka a câștigat numeroase premii pentru poeziile sale și a fost invitată ca performing artist la faimoasa conferința TED Global, la care se întâlnesc cele mai inspiraționale personalități ale lumii.

Ea vine în România cu piese de pe ultimul său album, „Say Yes”, care a adus în premieră mondială conceptul de „album care evoluează”. Spre deosebire de albumele tradiționale, care odată lansatenu se mai modifică, „Say Yes” este o colecție care, odată cumpărată, se îmbogățește permanent și oferă acces la noi piese și conținut exclusiv Iyeoka pe tot parcursul anului.

Iyeoka și-a început cariera muzicală creând grupul The Rock by Funk Tribe, un colectiv de artiști care au întrețesut poezia ei cu note de jazz, blues, funk și muzică gospel. În 2004, a lansat un album de poezii-cântece, numit Black and Blues și a început propriile turnee.

Cel mai recent album al ei, „Say Yes”, a fost lansat în noiembrie 2010 și include hituri precum „The Yellow Brick Road Song” (cunoscut ulterior și de pe genericul serialului „How to make it in America”), „Simply Falling”sau „Say Yes”.

La Cluj-Napoca, Iyeoka va susține două concerte în seara de 7 noiembrie: primul la Teatrul Național din Cluj, incepând cu ora 19:00, iar al doilea în Diesel Club, de la ora 22:00.

Share

Musical TIFF

Se apropie TIFF-ul. Treaba asta în Cluj  o ştie toată lumea pentru că oraşul nostru mănâncă filme pe pâine. Şi asta numai din cauza studenţilor. Că dacă ar fi să analizăm comportamentul minţitorilor din Cluj rămânem cu multe bule de săpun în braţe. Unde-i domle Centrul Cultural Transilvania? Numa zic…

Deci vine TIFF-ul cu un buget subţiat pentru că nu-i aşa, numai la Cluj ţi se se spune că da facem şi dregem, dar când e de pus mâna uităm . Trec printr-o fază de negare lămurit profund de incompetenţa, corupţia şi indolenţa locală. Dar se mai întâmplă să avem şi-un TIFF pe an şi atunci toţi se tiffuiesc pe la terase, în piaţa publică şi evident la cinema. De n-ar fi studenţii am pierde şi acest festival de film unic în partea asta de Europă.

Interesul meu este unul muzical. Dacă anul trecut l-am văzut şi l-am intervievat pe Molvaer, un muzician plin de ciudăţenii dar cu mare succes la public, anul acesta aştept să aflu lista finală a trupelor ce vor cânta aici. Am săpat şi am găsit pe pagina de facebook cîte ceva. Uite şi link-ul.

Vor cânta la Cluj şi  Ţapinarii-o trupă de folk alternativ pe care tocmai îi ascult acum. Îmi place stilul ăsta liber al lor. Sunt curios cum sună asocierea sub numele de hotel tomnatic 🙂 a lui  Nick Făgădar(voce, chitară Luna amară) cu Domi(tobe Urma), Andras (keyboards Kumm), Oigăn(chitară Kumm), Sorin (bas Luna amară). Ce tare, trei trupe într-una!

O mai ştiţi pe Marina Voica? Mno bun pentru că ea va susţine party-ul de final în formula Discoteca DJ şi Marina Voica.

Dar, azi am aflat că vine la Cluj şi trio-ul lui Gilad Abro. Este vorba de un contrabasist nascut in Africa de Sud si stabilit in Israel cu o gramada de premii in palmares. Daca va place E.S.T. sau Yaron Herman sigur veţi fi prezenţi la Casa TIFF pe 4 iunie. Mai multe despre Gilad Abro aici.

Îmi permit sa vă ofer o mostră cu ajutorul youtube:

 

Un alt must al calendarului din acest an sunt este Sofa Surfers. O trupa de graniţă între muzica electronică şi rock alternativ cu o tentă fresh şi, evident foarte fain! Concertul va avea loc pe 5 iunie. Aici aveţi pagina lor de pe myspace dacă aveţi curiozităţi suplimentare.

Data viitoare am să vă scriu câteva cuvinte despre The Tiger Lillies.

Share

Danke Herr Peter!

Ei bine, nu mă pot sătura.

Jazz-ul este forma muzicală în care mă regăsesc în ultima perioadă.

Astăzi am să vă povestesc despre cele două discuri pe care le-am cumpărat din colecția lui herr Peter din Germania. Nu îl cunosc personal. Dar, întreprinzătorii clujeni care fac ordine și curățenie prin garajele, pivnițele și podurile nemților, au adus o parte din colecția lui herr Peter pe Oserul din Cluj.

Așa se face că eu am avut șansa să cumpăr cu numai 5 lei bucata, aceste două discuri:

Sunt două viniluri dintr-o serie de șase apărute la EMI/ELECTROLA sub licență CAPITOL RECORDS. Seria se numește Masters of Dixieland. Eu am volumele trei-Phil Napoleon and his Memphis Five, și cinci-Red Nichols and the Five Pennies.Danke herr Peter pentru starea foarte bună în care au fost păstrate aceste două fonograme datate 1960. De unde știu că sunt ale lui herr Peter? Ei bine fiecare disc are pe copertă o etichetă de colecționar pe care scrie în germană Peters LP Liste Lfd Nr: 134, respectiv 137.

Aceste două viniluri fac și mai atractivă hobby-ul de căutător. De ce? Pentru că le-am cumpărat tocmai pentru starea foarte bună în care au fost păstrate. Nu mă dau în vânt după Dixieland sau după ragg-time-ul anilor 1920-1930. Asta și pentru că majoritatea imprimărilor care există sună foarte prost. Ei, da știu că puriștii jazz-ului se vor uita chiorâș la mine dar, prefer experimentele mai actuale și mai elaborate.

Le-am pus totuși pe platan și… surpriză! Un sunet cald și reconfortant s-a auzit în cameră. Sună atât de bine cele două discuri încât mai că m-am frecat la ochi și peste urechi. 🙂 Le-am ascultat cumare  atenție. Aveam impresia că sunt la bordul Titanicului și că în câteva clipe urma să înceapă balul.

Piesa Battle Hymm of the Republic de pe discul cu Red Nichols mi-a dezvăluit pasaje de o virtuozitate extraordinară. Summertime, compoziția G. Gershwin /Du Bose Heyward, cu același band ,este una dintre cele mai frumoase piese pe care am auzit-o în interpretarea  unui astfel de trupe. Tradiționalul When the Saints Go Marchin In, m-a convins că am făcut o achizițe bună.

La fel și Limehouse Blues, Satanic Blues sau St Louis Blues de pe discul cu Phil Napoleon au trezit admirația mea penru acești muzicieni-Harry di Vito -trombon, Ken Davern-clarinet, Johnny Varo-pian, Pete Rogers-bass, Sonny Igoe-tobe și Phil Napoleon-trompeta.

Așadar, Danke Herr Peter fur diese LPs!

 

Share

Muzicale

Aveam vreo 5 sau 6 ani cand intr-un apartament din cartierul Manastur al Clujului eram avertizat de tata sa umblu incet prin camera,  sa nu sara acul de la pick-up. In apartamentul doctorului Dan Igretiu (fost baterist la Chromatic-trupa din care a pornit apoi Semnal M) tata, unchiul meu si Dan Igretiu copiau pe banda de magnetofon discuri cu Smokey, Led Zeppelin , Abba si Boney M. Ma speria putin sonoritatea dura de pe Made in Japan al celor de la Deep Purple dar, acesta era mediul sonor in care ma invarteam.

Asa ca nu ma mir ca astazi colectionez muzica si ascult cu atentie aproape tot ce imi cade in mana. Mai putin pacanelele si manelele. Nu ma mir nici ca in clasa a noua mergeam la ore de tobe cu maestrul Lucian Păiș. Sau, ca acum imi omor nervii cu un bass Ibanez :). Nu am ajuns la perfectiune dar nu pot sta departe de instrumente si sunete. Acum cand scriu ascult Edo Castro-Sacred Grafitti din 2010. Foarte bun albumul!

Apropo. Foarte buna vocea de pe piesa Casablanca! E un negru masiv care canta cu o voce de Barry White ceva Casa..Casablanca, oooo. Dar partea instrumentala e un mare ZERO. O fraza pusa in loop si care se cheama muzica. Pentru piesa asta nici macar nu trebuie sa cunosti notele muzicale. Dar, se vinde!! 🙁

M-am hotarit sa va impartasesc parerile mele despre albumele pe care le cumpar. Am scris pe blog despre cum ma plimb uneori  prin Oser si caut muzica. Sambata trecuta am cumparat asta, cu doi lei (negociat de la trei 🙂 )

Cum era sa-l las acolo pe cel care a inventat riff-ul pe chitara electrica? Dupe ce l-am vazut pe DVD-ul Celebration Day lansat in noiembrie 2012? La doar doi lei!?

Discul are 13 piese din care remarc piesa a patra Writes of Winter si piesa a 11-a, un mix din Custard Pie si Black Dog de la Zep.

Nu e tocmai ceea ce asteptam pentru ca imprimarea (poate microfoanele de la acea vreme sau masterizarea discului sunt de vina) e cam seaca. Nu are amplitudine si greu iti dai seama uneori ce face bass-ul. Dar nu as spune ca e foarte rau. Te concentrezi pe chitara si ai ce-ti trebuie!

Vocea e a lui John Miles si daca iti sunt in urechi piesele de la Led Zeppelin cu  Robert Plant la voce, vei fi putin dezamagit. Am fost surprins sa aflu ca pe acest disc, datat octombrie 1988 apare la tobe Jason Bonham, fiul regretatului John Bonham.  Jason avea aici 22 de ani (n. 1966) si era la opt ani dupa ce murise tatal sau, membru  Led Zeppelin.

Durban Laverde la bass, evident maestrul Page la chitara si asta e trupa pe care am cumparat-o cu doi lei.

Pina sambata seara cand va astept la Rock-ul de noapte la ClujFM, va spun doar atat Rock ON!

P.S. ora e 22, frecventa 95.6 in Cluj sau pe www.radiocluj.ro

 

Share

Sunt Bogdan si sunt…audiofil

Aseara ma gandeam care e diferenta dintre blogareala si spumareala. Pai, cred ca prima activitate se potriveste celor care scriu cu argumente iar cea de-a doua celor care pun poze plus doua randuri de adinca intelepciune doar pentru un click in plus 🙂 Vezi AICI…

In ultima vreme trec printr-o criza. Muzicala 🙂

Colectionez (mai degraba adun) muzica de foarte multa vreme. O perioada am lasat-o mai moale si am fost convins ca mp3-urile si torentele vor ucide frumoasa perioada a vinilurilor, casetelor si a cd-urilor cu booklet-uri lucioase. Nu sunt ipocrit si recunosc ca am muzica si in acest format, dar mi se pare ca nu pot sa pastrez ordinea printre atatea fisiere. Spuneti-mi ca atunci cand va intoarceti din concediu descarcati si arhivati frumos (cu titlu, data,etc..) pozele de pe aparatul digital! Nu va cred!  Ele ramin pe card pina la urmatoarea utilizare si apoi descarcate undeva in computer. Corect?

In primavara am mers dupa o pauza foarte lunga pe Oser. Pentru cei care nu stiu, Oser-ul e piata de vechituri din Cluj. Inainte de 1989 undeva in Someseni era singurul loc in care puteai gasi obiecte cu iz occidental. Adidasi adusi cumva in tara si care nu li se potriveau  destinatarilor, obiecte vechi, reviste Burda si viniluri rusesti. Asa am inceput sa strang discuri si sa-i ascult pe Led Zeppelin, Deep Purple, Pink Floyd. Discurile scoase (ilegal banuiesc) de casa de discuri sovietica Melodya erau la mare cautare…

In primavara am mers de curiozitate pe Oser. E un loc care nu-mi place. E un loc care arata fata Romaniei in care nu vreau sa traiesc. 99,9 la suta din lucrurile care se vand acolo  le-as pune in saci si le-as lasa la gunoi. Nu-mi vine sa cred ca cineva se poate gandi ca resturile de sarma, acele, bricele si toate mizeriile se pot vinde. Si sunt oameni tristi care stau cu un nylon in fata incercand sa obtina unu, doi, trei lei pe un gunoi…

Sunt insa si nemtii care fac curat prin curtile si garajele vesticilor aducand cu duba electronice uzate, vesela veche si cate o lada cu…discuri sau o mana de CD-uri. Acestia sunt vedetele din mahala.

Daca treci peste atmosfera sordida si nu te deranjeaza sa mergi prin noroi si sa te freci de tot felul de oameni, atunci intri in pielea cautatorului. Si vreau sa va zic ca sunt din ce in ce mai multi oameni care cauta cate un mic diamant in gramada de rahat de acolo…

Asa si eu in ultimele doua luni am gasit CD-uri la preturi foarte mici (3-5 lei). Un exemplu-Giovani Allevi, CD nou, dublu, live in concert la 5 lei. Sau M Manson la 3 lei si tot asa. Eu caut rock clasic sau jazz.

Sambata am dat un tur. Mi-au placut afisele electorale care supravegheau distant toata viermuiala de acolo. Senatorul tau, de care eu nu am auzit in viata mea si e pe listele unei aliante importante, privea trufas de pe garduri si stalpi. Ignoranti, vreo doi pensionari au rupt un colt sa faca schimb de numere de telefon pentru vanzarea unei canapele…

Am avut noroc. La un neamt am ochit doua cutii cu casete audio. Pretul? Cinci bucati la 1 leu ! (Un leu)

Si iata achizitiile:

Asa ca am sa trec in continuare peste greata ce mi-o provoaca coltul acela de Romanie si de Cluj de 5 stele (de tabla). Si poate ma vedeti pe acolo analizand fonogramele expulzate de nemti sau de catre vreun colectionar. Si nu uitati: daca auziti pe cineva ca vrea sa-si vanda muzica, dati-mi de stire!

 

Share

M-am (re)apucat de cintat! Pe bune!

Am facut putin teasing pe twitter si facebook despre noua (actually veche) preocupare, muzica.

Prin clasa a noua, stimulat de Niko McBrain de la Iron Maiden  pe care ii ascultam pe vinil -“Live afther Death”, singurul disc disponibil in Liceul Nicolae Balcesu, proprietatea colegului meu de banca, Dariu Calugaroiu, m-am hotarit ca vreau sa cint la tobe. Zis si facut. Am cumparat un set de tobe de la Edi si m-am inscris la cursurile de percutie pe care le tinea la Clubul CFR, bateristul Lucian Pais. A fost absolut dementiala perioada respectiva. Am gasit una sau doua trupe cu care repetam in subsolul blocului turn de pe strada Pata. Vremuri cu plete, jegari, sosete albe lungi si bascheti. Am evoluat si chiar am reusit sa cumpar un set de tobe noi noute din vitrina magazinului muzica vis-a-vis de Prefectura.

La inceputul anilor 90, am vindut repde tobele in speranta ca pot cumpara un set mai bun. Tama sau Sonor. Din pacate devalorizarea repetata a leului nu mi-a permis sa cumpar setul mult visat si am ramas doar cu un set de bete Paiste de care, am si acum grija :)).

Anii au trecut, prioritatile s-au schimbat dar colectia de viniluri, casete si mai apoi CD-uri a crescut. Acum ma laud si cu aproape un Terra de muzica digitalizata. Discul cu Iron Maiden mi-a ramas mostenire, cind Dariu a plecat in Canada.

Anul trecut insa am intrat intr-un magazin de instrumente muzicale. Mi-am lasat inima pe seturile  de tobe ce ma invitau sa le iau acasa, la fel cum pe marinari ii cheama sirenele in adancuri. Nu mi-am luat (inca 🙂 ) tobe pentru ca nu gasesc un loc potrivit in care sa le asez in casa. Stiti voi…camera copilului, dormitorul, living-ul, nu e loc, etc…. In schimb, mi-am cumparat un kit de start pentru bass. Un bass Ibanez cu patru corzi si o boxa pentru amplificare. Hotarit sa ma apuc, asa finut, sa ma perfectionez in acest instrument, parte a sectiei ritmice pe care o prefer in orice trupa. Reactiile au fost diverse. Mama zice ca nu-mi trebuia, Luca a sarit sa cinte , a se citi “zdrangane”, Andreea a zimbit in fata sotului care se intoarce la visele din copilarie.

Am reusit putin sa ma intilnesc cu Vasile Barbos pentru “studiu”, dar am abandonat cind am constatat ca trebuie sa stau mai mult in studio decit as fi vrut.

DAR,

Simbata trecuta totul s-a schimbat! Razvan Zavaleanu, un prieten despre care stiam ca impartaseste pasiunea mea pentru muzica si instrumente m-a invitat intr-o sala de repetitii ca sa “zanganim”. Si uite asa am ajuns cu reala emotie in sala de repetitii dintr-o fabrica comunista undeva in zona fostului Electrometal, cu Razvan si Alex, “cintind” ceva. Se vede in acest videoclip, zimbetul triumfator de pe fata mea. Unul cam timp e drept, dar m-am intors!!!!!!!!!!!! Chiar daca eu am mers cu bass-ul acolo, deocamdata mai am foarte mult de studiu. Asa ca mi-a fost mai usor sa bat la tobele pe care le-am gasit acolo.

Cert e ca dupa aceasta experienta, Razvan s-a ambitionat si in acest moment pot sa va spun a avem o sala de repetitii a noastra, care arata foarte bine, unde am dus toti cam ce instrumente aveam pe acasa. Eu mixer-ul principal,microfonul, boxele si stativele, Alex- tobele electronice (nu-mi place cu suna, dar sunt comode), Razvan- clapele, doua chitari, monitoare, stative, mop, matura, faras…Ni s-a alaturat si Radu, care o rupe cu clapele si chitara, baga si putina voce.

Asa ca avem jucaria noastra. Vom repeta atunci cind putem , dar e lot of fun.
Cautam un nume pentru trupa. The Hruba e prima idee si ii apartine lui Razvan, inspirat de prima salita de repetitii in care am intrat.

Concluzia e una pe care o poate trage un tip de numai 37 de ani: Daca visezi sa faci ceva, pina la urma o vei face! sau “Ai rabdare si nu-ti abandona marile placeri. Mai devreme sau mai tirziu tot acolo te intorci”
[facebook_ilike]

Share

M-am hotarit. La revedere televiziune!

De vreo doua-trei luni ma gandesc sa renunt la Televiziune. Gandul ma framinta si revine periodic in mintea mea… Ciclul depinde de cit de obosit sunt, cite emisiuni realizez intr-o saptamina  si…cite chestiuni ratez stind in studio aproape 12 ore

Azi noapte am visat ca am luat aceasta decizie. Ca am renuntat la prezentarea emsiunilor Transilvania la Zi. M-am trezit fericit pentru ca, in vis, am realizat ca am timp sa ma ocup de Luca, sa ies in oras cu Andreea ,sa ma ocup de dresajul Tashei , sa scriu  si sa studiez, tihnit, bass-ul  in timp ce in fundal suna muzica lui Yaron Hermann. Oarecum am atins una din corzile mele interioare profunde. Inconstientul a rezolvat problema mai repede decit constientul…

Framintarile acestea tin de cele spuse mai sus, de care nu am timp, comparativ cu o “naluca” a notorietatii pe care cica, mi-ar aduce-o televiziunea. Insa, acum sunt sigur ca nu merita aceasta bruma de notorietate comparativ cu toate acele lucruri pe care le ratez. Mai mult eu ,asa cum am mai spus-o, nu sunt un profitor al pozitiei in care ma aflu, asa ca nu am nici un alt motiv sa tin cu dintii de aceasta expunere profesionala.

Sunt zile, doua, trei, poate chiar patru pe saptamina cind stau aproape 12 ore in studio. Ies pentru o ora, o ora si jumatate, sa maninc ceva si sa-mi schimb tricoul. Plec la 8.30 si ajung acasa la ora 20.00…Banii pe care ii cistig in plus pentru prestatia mea la televiziune nu justifica deloc pierderile pe care le am si de care imi pare din ce in ce mai rau.Pina la urma nu e  o chestiune de bani.

Asa ca e clar ce am de facut.

[facebook_ilike]

Share

Era sa devin hacker?!

Ca m-am specializat putin in hardware, asta-i deja istorie 🙂 .

Dar stati sa vedeti… Eu, fiindca lucrez in domeniul productiei audio si video n-am dat “jos” de pe net vreun film sau muzica. Sunt din cei care investesc bani in cd-urile originale de la Carturesti sau care cauta viniluri prin tirguri si pe net. Am o colectie personala la care tin destul de mult. Ei da, recunosc ca am si fake-uri primite sau cumparate de pe la rusi sau  copii facute pe calculator. Sa ridice mina sus colectionarul care n-are asa ceva in fonoteca! Dar, grosul colectiei mele e format din discuri si cd-uri originale pe care le cumpar inca din scola generala.

Simbata a fost la mine un prieten. I-am prezentat noul hard pe care imi trec (extrag) piesele de pe cd-urile mele  ca mai apoi sa le pot pune pe un mp3 player. Incintat de achizitia mea, m-a intrebat de ce nu-mi “dau jos de pe net” muzica si filme? Cum? Si se apuca omul si-mi prezinta pe larg DC++ si Torentele. .. Nu-mi vine sa cred ce gasesti acolo. Intimplator am constatat ca foarte multe hub-uri publice sunt din Romania si Federatia Rusa, Ukraina, s.am.d.  Tot intimplator am gasit in file-listul unuia care-si zicea “balalau” integralele Led Zepelin, Dio si Kiss. Ba fratilor nu-i normal ce se intimpla… Si eu care ma gandeam, in naivitatea mea, ca as putea initia o afacere cu discuri pe internet…

Ma tem in continuare sa dau jos de pe net filme si muzica. Poate ca sunt fraier fiindca  dau bani pe discuri. Dar, nu mi se pare deloc “kusher” sa ofer gratis colectia mea de discuri sau sa o iau gratis de la altii.

[facebook_ilike]

Share