Universuri paralele

February 12, 2012 · Posted in GoodTime · 3 Comments 

Imi place sa cred ca fiecare dintre noi suntem o poveste. Si povestea noastra trece dincolo de persoana fizica si se extinde mereu spre lumea materiala cu care ne inconjuram. Spre obiectele pe care le cumparam dintr-un motiv sau altul.

Satul sa aflu de la televizor cit de prosti/rai/incompetenti/nenorociti/slabi suntem ca natie traiesc in ultima vreme cu sentimentul ca lumea reala nu are nici o treaba cu discursurile apocaliptice ale “in-formatorilor de opinie” care ne bombardeaza subliminal de fiecare data cand electronii se pun in miscare in tubul catodic.    Convins de existenta realitatii paralalele a politicienilor, diferita de cea a “in-formatorilor de opinie”  si in totala contradictie cu cea a urbei, caut experiente care sa-mi permita sa-mi reglez busola personala.

Asa se face ca sambata pe minus 14 grade m-am suit in Renault-ul rosu de bugetar cu care patinez prin oras, si am ajuns in piata de vechituri. Experienta vine in totala contradictie cu rarele dar necesarele vizite la mall cand fie fac realimentarea frigiderului , fie caut vreo hainuta pentru baiatul meu care creste “ca din apa”.

E o experienta foarte interesanta piata de vechituri. In primul rind este intr-un loc in care nu risti sa dai peste imitatiile vedetelor de slaba factura pe care ti le promoveaza televiziunile. Apoi, e un loc care poate fi interpretat in mai mule chei.

M-am intilnit cu profesorul Dorel Gaina de la catedra de fotografie care era cuprins parca de un foc interior cu aparatul in mina. “Eu ii zic fotodrom! Sunt absolut geniale povestile pe care le spun chipurile oamenilor si obiectele de aici. Ma lasa sa-i fotografiez daca le spun ca nu le pun pe internet”.

Am vazut citiva tineri haiosi care cautau obiecte de butaforie pentru o piesa de teatru. Dezinvolti, rascoleau printre mormanele de vase si obiecte aparent inutile intrebindu-se unii pe altii daca un obiect  e potrivit sau nu pentru o piesa de teatru.

Am facut turul pietei de vreo trei ori strecurindu-ma printre mormanele de haine vechi, schiuri folosite si multe alte nimicuri.

Era mare inghesuiala la un “stand” cu scule electrice unde barbatii negociau pretul pentru masini de gaurit, moto-fierastraie si discuri pentru flex.

Vedeta tirgului era o doamna care pe doua mese mari insirase echipament militar dezafectat de la armata austriaca. Pe minus 14 grade toata lumea proba pantaloni grosi si bluze cu inscriptii militare austriece. Nu m-au tentat pentru ca eu nu am unde sa port un astfel de echipament, dar tot am dat 10 lei pe asta:

Imi pare rau ca nu am staruit mai mult sa cumpar un rucsac militar adevarat care mi-ar fi prins bine cand plec cu Nero la concurs (buzunare multe, catarame pentru agatat obiecte mici, fain intr-un cuvint) Costa 130 de lei.

Am mai cumparat si o casuta pentru pasarele pentru ca Luca isi doreste tare mult sa punem una in gradina. 5 lei:

Am discutat cu un vanzator pretul pentru doua tavi mici din bronz datate 1928. Nu ne-am inteles la pret.

Acolo totul valoreaza atit cit vrei sa dai pentru o poveste. 5 lei povestea casutei noastre pentru pasari, o casuta din placaj construita probabil de vreun pusti in Germania sau Olanda.  Oare cit a lucrat la ea? A facut-o singur, sau cu parintii?  Cine era el? Cum arata? Si povestea poate usor sa inceapa de aici.  La fel si plosca militara: Cine a baut din ea? Vreun ofiter sau un soldat de rind? Pe unde a umblat? Si asa mai departe…

Totul valoreaza exact cit vrei sa dai. E la fel ca si in mall unde incerci intrand la Zara, spre exemplu, sa-ti platesti aspiratiile cu cardul, onorind  preturile de pe eticheta. In piata nu ai etichete ci doar povesti pe care vrei sau nu sa le cumperi cu banii jos.

[facebook_ilike]