Ce vreți de la media?

Media publice sunt preocupate mai mult ca oricând de tânăra generație.  Este preocuparea prezentă în toate instituțiile publice de media din Europa, care se confruntă cu o scădere constantă de audiență. Dealtfel, media audio-vizuala, în general, își pierde consumatorii. Ei se îndepărtează de produsele jurnalistice livrate  pe canale tradiționale: televizor, radio sau presă tipărită. Ce fac tinerii? De unde își iau informațiile? În ce surse au încredere?

Sunt două aspecte principale care trebuie lămurite:

  1. Cum poate ajunge mesajul jurnaliștilor la tineri? În context, este evident faptul că noile tehnologii și canalele de social media sunt mai rapid adoptate, înțelese și folosite de un public tânăr. Jurnaliștii trebuie să țină pasul cu ei și să aleagă cel mai bun canal pentru a-și promova conținutul, în paralel cu canalul oficial (audio, video sau print). Răspunsul la această întrebare e simplu pentru că sunt disponibile date statistice despre fiecare rețea de social media în diferite țări. România ”stă” pe facebook și instagram și a cam renunțat la twitter. Ajungem însă la cel mai sensibil punct:

 

  1. Ce conținut citesc/privesc/ascultă=consumă tinerii? La întrebarea asta nu putea fi dat un răspuns global, până când nu a fost făcut un sondaj european coordonat de European Broadcasting Union, în parteneriat cu mai multe companii de media publice. (p.s. România nu a fost inclusă în acest survey).Cercetarea se numește Generation What?. Găsiți datele grupate pe țări pe pagina generation-what.eu

 

Mi-au atras atenția următoarele date:

-86 la sută dintre cei întrebați nu se văd trăind fără muzică. Iată de ce este important playlist-ul unui post de radio sau de ce au crescut Apple Music și Spotify (care, by the way, au anunțat că vor veni și în România).

-52 la sută dintre tineri, sunt permanent conectați la internet. Citită altfel, informația asta ne spune că cel mai mult conținut este consumat pe device-uri mobile. Prin urmare, e obligatoriu să avem aplicații pentru mobil sau site-uri care se  adaptează la ecrane mici.

-72 la sută cred că școala nu îi pregătește pentru un loc de muncă. Asta nu e neapărat o informație care privește rolul presei dar, niște articole mai prietenoase în stilul how to din domenii profesionale care se pretează la comunicarea online, ar putea fi un conținut atractiv.

-62 la sută nu cred în politicieni. De aceea nu ies la vot. De aceea se poziționează antisitem și nu vor să se implice în politică. O dezbatere reală pe teme specifice dreptului constituțional s-ar impune. Însă nu sunt convins că aceasta poate și trebuie făcută de presă, al cărui rol este mai degrabă perceput în zona de infotainment.

Share

Post title. New title. New direction

Au trecut aproape patru ani de cand am crezut ca se poate schimba ceva…

Ei bine, nu! E atat de mare conflictul intre vechi si nou incat prefer sa ma gandesc la evadare.  Undeva departe…unde lucrurile normale raman normale si unde lucrurile corect facute sunt apreciate ca atare. 

Vechi vs nou…Uite, in cazul meu, am descoperit ca cel mai vocal detractor al meu e absolvent de Stefan Gheorghiu. Daca faceti putina cercetare veti descoperi ca la aceasta scoala de partid nu aveau acces decat muncitorii la recomandarea organizatiei de partid din intreprindere (comunisti zelosi). Daca erai absolvent de facultate nu aveai acces la aceasta scoala decat la sectia de pregatire a cadrelor de conducere (acolo mergeau numai sefii din institutiile statului). Dupa 1989 Petre Roman s-a ingrijit ca Stefan Gheorghiu sa fie recunoscuta ca facultate si uite asa toti muncitorii scoliti acolo erau egali cu cei care facusera o facultate pe bune…Au ocupat institutii si tin de ele, in timp ce generatii ce le-au urmat pleaca din tara.  Ce sa zic… O sa fie bine…cititi aici

Nici macar n-am mai scris pe blog. Ca sa , ce? Nu mai intereseaza pe nimeni nimic. Opinia fara argumente, dublata de injuraturi, delatiuni, anonime si jigniri valoreaza drept lucru judecat…
Ma uitam prin codul penal  si spre deosebire de cel vechi de aici lipseste calomnia. Ma intrebam de ce a fost scoasa? Nu m-ar mira ca in parteneriat cu unii patroni de presa politicienii sa accepte lipsa sanctiunii pentru astfel de fapte, tocmai pentru a-si putea umple cu zoale adversarii… Sper ca ati observat ca in majoritatea dosarelor de coruptie apare cate un ziarist, un patron de presa, ceva legat de meseria asta.

Mai lipseste sa disparata hartuirea, amenintarea, pedofilia si violul ca tot se bucura de sustinere publica vinovatii de astfel de fapte. 

Cred ca scrisul este un bun panaceu. Mai ales atunci cand o faci pur si simplu. Fara miza, fara tinta. 

Saptamana trecuta am avut o discutie cu Robert Katai despre radio. Mi-a pus foarte multe intrebari si m-a intrebat de ce nu scriu toate raspunsurile acelea? Chiar asa? De ce? Pentru ca nu intereseaza? Pentru ca e plin de parerologi si priceputi la toate? Pentru ca fug de conceptul mioritic de anal-ist? Poate.

Dar, cred ca ar fi chestii misto de dezbatut despre audio. Neviciate de interese diverse ci marcate de pasiune. Asa ca, schimbam putin directia acestei pagini de internet. Voi scrie despre radio si mediul audio. Fara opinii sociale, politice sau chestiuni personale. Acelea raman personale 🙂 

See you next week:), B. 

Share

OSDN 12. 3 luni

Old school digital nation a împlinit trei luni. Acum suntem într-un moment similar cu cel pe care îl traversezi atunci când te reapuci de sport și după o vreme rămâi fără motivație. Sau te cuprinde lenea…  Poate de aceea uneori suntem doar câte doi. În ultimul episod eu și Robi vorbim despre media tradițională și efortul de a se adapta noilor tehnologii. Pe scurt, ziarele, radiourile și televiziunile nu credeau la începutul erei digitale că niște băieți care inventează o aplicație, să îi spunem youtube sau facebook pot să îi bată în audiențe… Restul discuției aici:

Share

Mi-e dor sa scriu aici

Nu stiu altii cum sunt dar pentru mine lunile acestea sunt de foc. Lipsesc de ceva vreme din on-line…Nici macar concediul programat nu l-am mai putut lua. Si poate stati acum pe undeva la soare si mai intrati pe adresa acestui blog si vedeti ca nu mai misc nimic. Deocamdata va spun ca sunt responsabil de proiectul de mai jos si sunt convins ca ma veti intelege de ce nu mai apar prin fabulosul mediu electronic.

 

Share

O săptămână plină

Ei bine de îndată ce am încheiat incursiunile nefericite prin spitalele clujene am intrat serios în pită 🙂

Două emsiuni la TVR Cluj, o apariție în matinalul TVR Cluj și o oră în studio la Transilvania L!ve, ca invitat la Dana Berinde. Plus o grămadă de treabă la Radio… E mult mai confortabil studioul lor decât cel în care prestez eu. Mai răcoros și parcă luminile mnu sunt atât de calde. Aaaa și să nu uit de proiectele de comunicare pentru prietenii mei din raliuri

Îmi place ideea ca emsiunile de pe Transilvania L!ve pot fi revăzute în arhivă.


 

Share

Job-uri si Concursuri

Oarecum anuntul pe care il veti citi mai jos are legatura cu mine. Dupa ce am pritocit, lucrat, aproape lansat varianta 3.0 a site-ului radiocluj.ro, acum avem nevoie si de niste oameni buni pe domeniu. Prin urmare, iata anuntul pentru web editori pe care nu am apucat sa-l postez mai devreme din cauza off-line-ului aglomerat 🙂 :

CANDIDATUL IDEAL:
* Studii superioare (Comunicare/ Litere/ Limbi străine / Jurnalism);
* Cunoștințe editare web și a limbajului HTML;

RESPONSABILITĂȚI:
* Încarcă pe site materialele text/audio/video etc. produse de echipa Radio Cluj
* Prelucrează materialele editoriale (text, audio, imagine etc.);
* Realizează materiale originale (figuri, grafice, tabele etc.)
* Redactează știri din producțiile specializate ale companiei precum și din alte surse;
* Întreține și actualizează în permanență conținutul site-ului;
* Se preocupa în a găsi modalități de creștere a traficului pe site;

Constituie avantaj:
* Prezentarea unui blog sau site propriu
* Experiență în jurnalism

Redactorul web își va desfășura activitatea în redacție.

Data și locul interviului: 27 octombrie 2011, de la ora 9.oo, sediul Radio Cluj. Candidatul își va aduce CV-ul și copie după diplomă sau echivalent. Nu facem preselecție, concursul va consta în probe practice.

Daca acest va fi un concurs profesional va mai anunt oficial participarea in aceasta simbata si duminica la concursurile canine CAC si CACIB de la Baia Mare. Mergem la primul concurs cu Nero, pe numele sau oficial Benny Spirit of Dacica. Ne-am inscris la clasa baby si sunt foarte curios ce va fi si cum va fi. Detalii ale evenimentului gasiti aici

 

[facebook_ilike]

Share

Avem si noi presa fecala. Chiar si in on-line!

Nu inteleg jurnalismul senzational.

Din dorinta de a genera trafic, ceea ce din pacate nu regasesc in publicitate, unele site-uri de stiri ma bombardeaza zilnic cu texte de genul-INEDIT, IMAGINI SOCANTE cu cadavrele de la locul accidentului, s.a.m.d. Ieri i-am intrebat pe unii daca s-au manelizat dupa ce m-au agasat  cu astfel de informatii.

In unele cazuri putem vorbi de manelizarea presei prin accentul pus pe inedit si pe presa pe care Jeff Jarvis o numeste “presa de scandal si dejectii”. Din pacate cei care practica un astfel de jurnalism cred ca cititorii lor sunt la fel de prosti ca si ei. Istoria recenta a presei a dovedit ca publicul nu a mai inghitit acest gen de mesaje si s-a orientat spre presa de nisa. Asta se intimpla in America anilor ’80. Asa se explica si cresterea audientei posturilor de nisa-Discovery, Nat Geo sau a traficului pe bloguri si in mediul on-line. Cu alte cuvinte, publicul, cel despre care o parte a editorilor cred ca e prost si ultra-manipulabil  incepe sa aleaga informatia pe care o consuma. Onlinerii care practica inca un jurnalism de dejectii sunt doar parazitii care alearga pe linga fluxul general si care cu siguranta vor disparea in viitorul apropiat.

Am mai scris despre lipsa de reactie a publicului in fata jurnalismului fecal , in fata incidentelor care ar trebui sa coaguleze o reactie publica, atit sociala cit si administrativa. Este un efect pervers al bombardarii cu cadre si poze agresive. Publicul nu mai este impresionat de ceea ce vede, si , atentie!, pleaca de pe sursa respectiva de informatii. (ceea ce, in definitiv,  nu e rau).

Sa vin cu un exemplu:inmultirea cazurilor de accidente rutiere cu victime ar trebui sa atraga atentia excesiva a autoritatilor (Politie, administratori de drumuri), structuri sociale (scoli, ONG-uri) si intr-un final tembelilor care confunda drumul public cu pista de concurs. Asta tine de o logica fireasca a comunicarii si a efectelor ei. Din pacate aceeasi presa fecala il ridica la rang de erou, de model, pe un pustan care calareste pe banii familiei un bolid scump si care, evident, ii depaseste capacitatile de a-l pilota.

P.S. Ma irita si mesajele de genul VEZI ce crede X despre… sau VEZI care sunt… Daca in engleza “See how” sau “See who” suna bine, traducerea romaneasca este de-a dreptul imbecila. Nu putem folosi “afla cum”, “afla cind”, “descopera” “citeste aici” in loc de imbecilul “VEZI”?

[facebook_ilike]

Share

Prea mult in offline

Saptamina aceasta am fost asa de ocupat in off-line ca desi mi-am propus sa trec in fiecare zi pe aici, n-am reusit. Nu stiu cum reusesc altii, dar eu dupa 10-12 ore de munca nu mai am putere sa mai postez ,desi idei am pentru trei articole pe zi. E drept ca acasa incerc sa-mi vad de jobul de tatic (extenuant uneori)

Saptamina aceasta am lucrat vreo doua nopti pe un raport al carui dead-line  a venit dupa modelul “imi trebuie ieri”, am stat a treia noapte cu varu’ Raul la o bere (doua, trei..). Miercuri m-am bagat cu capul inainte intr-o transmisie de o ora si jumatate din holul noului cinematograf “Florin Piersic” (fosta Repci) renovat si pus la punct in 35 de zile. Azi Transilvania la Zi de la ora 17.00, miine antrenament la schi cu Luca….pina si acum cind scriu am facut o pauza de 20 de minute intrerupt de intilnirile pe care trebuie sa le am.

Aproape am ratat initiativa colegului de blogosfera groparu care azi a dezvelit la sediul primariei Cluj Napoca un afis cu bloggerii din Cluj. Am apucat sa dau si eu un mesaj pe Twitter…

De citeva saptamini amin o intilnire cu bloggeri prin funkybar. Nu ca m-ar fi invitat dar vreau sa-i cunosc si eu pe cei care-si fac traiul in on-line si se intilnesc la o limonada in funkybar.

Tin legatura insa cu Daniel Rus caruia ii multumesc pentru faptul ca ma tine la curent cu ce se mai intimpla prin blogosfera, la fel cum o face si colegul Marian Hurducas (racit bocna astazi).

Acuma, dupa ce iar am fost intrerupt timp de o ora sa scriu postul acesta   vin cu promisiunea ca in week-end o sa revin. Da’ am fost intrerupt in sensul fain, pentru ca tocmai am batut palma cu Ovidiu Ratiu si Vasile Cipcigan pentru un parteneriat pe expeditia lor pe McKinley, in Antarctica din mai 2011.

Share