Bogdan Roşca

Radio Industry & Music

Ziaristul ideal nu se lasă…nici în vacanță

Vă salut din Ungaria!

Acum suntem în vacanță în țara vecină, grație unei invitații adresate de un amic din Baia Mare. Am fost de multe ori aici, dar niciodată nu am avut ocazia sa vizitez cea mai mai mare stațiune balneoclimaterică din Europa,Hajdiszoboszlo. Cum e aici? Ei bine, bine! În luna mai s-a deschis un Aqua Park acoperit.E situat chiar în vecinătatea ștrandului pe care cred că foarte mulți îl cunosc deja.Viața nu mi se pare scumpă dacă stai să compari cu ce găsești în Felix spre exemplu, care e la doar 70 de kilometri distanță. Oricum e mult mai civilizat aici și investițiile făcute în ultimii ani se simt și se justifică prin numărul mare de turiști. Zoli, un băiat din vecini, originar din Cluj apropo, îmi spune că acum e cam liniște pentru că odată sezonul estival trecut, turiștii sunt mai numeroși în week-end. Sunt foarte mulți turiști români din județele din NV-Satu Mare, Maramureș, Bihor. Plus slovaci, nemți, polonezi și evident.

Să vă spun ce mi-a adus ziua de astăzi. Aproape toată ziua am petrecut-o în grădina zoologică din Debrecen, pe care dacă ajungeți acolo vă recoman să o vedeți. Apoi, tot azi am aflat că ziaristul ideal, despre care puteți citi și pe acest blog, a găsit o nouă metodă de a mă ataca. Nu numai pe mine,ci pe toți care nu sunt deacord cu el. Ideea e că mi se RUPE! M-am gândit la o metodă de a riposta și sigur am să o pun în aplicare. Cert e că n-am să-mi las echipa din radio la mâna lui și a celorlalți doi nebuni cu acte în regulă. Asta e! Avem și noi rahaturile noastre, care în interesul lor personal de a deveni cineva, în lipsa unor capacități profesionale reale, sunt gata să-și dea în judecată și proprii copii dacă-i contrazic. Ei bine pe mine nu mă intimidează aceste manevre pentru că argumentele profesionale sunt de partea noastră. Sunt sigur că oricine ar fi în locul meu ar fi atacat așa că, dau eu lupta asta pentru echipa mea. Ce mă miră este că aceste gunoaie, pentru că asta sunt cu indulgență, sunt exact cei mai slabi profesioniști pe care îi am în subordine. Din păcate se erijează și în persoane preocupate de lupta sindicală, ceea ce mă face să-mi pierd încrederea în acest gen de partener social. Nici unul dintre colegii pe care îi respect pentru felul în care își fac meseria nu au astfel de preocupări. Și asta pentru că nu au mintea odihnită. Și ultima chestiune pentru astăzi: Seara s-a încheiat extraordinar! Am mâncat  ce mai bun Bogracsgulyas, sper că am scris corect fiindcă din păcate nu vorbesc limba maghiară. Am stins cu două Soprony, trei dacă o scotesc și pe cea de acum… Pont în Hajdu: restaurantul Kemences Csarda. Mâine mergem la băi și am programat un bobgulyas.

Share

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.