A personal statement
OK. E vremea unui personal statement.
Asta, pentru că vine o vreme când simţi că trebuie să schimbi ceva. Şi asta nu pentru că vrei să fi în trend sau să-ţi demonstrezi apartenenţa la un grup.
Vrei să schimbi ceva pentru că simţi că lucrurile merg într-o direcţie greşită. Ca în politică şi în sondajele CURS:)
Nu săriţi cu semnul mirării şi al întrebării (!!!!!??????) pentru că nu sunt schimbări atât de radicale încât să vă surprind chiar aşa.
Deci:
De o vreme încoace simt că mă lasă balamalele. Mici chestiuni legate de lipsa de mişcare. Şi de fumat:( Oboseală, gâfâială, rezistenţă scăzută la efort, cîte un cuţit în glezne…
Cu ţigara în mână am făcut în week-end proiectul acestei declaraţii personale. Am stins ţigara…Şi mi-am dat seama că fumez de la 15 ani. Şi acum am 38….So, am fumat mai mult de jumătate din viaţă. Sad 🙁 Dar, nu e numai asta.
Am făcut mult sport în copilărie. Cu cantonamente, meciuri, fain. Am făcut baschet la CSS Viitorul. Aşa că am o structură ceva mai robustă dar care cere puţină întreţinere.
Prin urmare sâmbătă am alergat seara jumătate de oră cu Nero. N-a fost foarte plăcut. Duminică am urcat pantele din cartier pe bicicleta plină de praf. M-am întors cu o durere de cap. Azi la 6.45 am ieşit pe poartă la alergare. M-am întors stors la 7.15. Mai bine…poate pentru că era un aer superb de dimineaţă în cartierul meu.
Aşa că, dacă se întâmplă să vedeţi prin cartierul Andrei Mureşanu din Cluj un tip scuipându-şi plămânii şi cu o grimasă pe faţă în timp ce aleargă, vă rog să nu-l claxonaţi. Sunt destul de irascibil din cauza performanţelor fizice scăzute la care am ajuns:). Mă şi agită puţin, sau mai bine zis mă ţine-n priză, albumul Fighting al celor de la Thin Lizzy.
