Bogdan Rosca

Se pare că am avut dreptate în postul anterior atunci când întrebam unde au fost asistentele de pe secţia ATI de la Maternitatea Giuleşti când a izbucnit incendiul. Azi televiziunile de ştiri titrează: Asistentele au fost la chef. În altă ordine de idei, am cunoscut ieri un cadru militar. Am intrat în vorbă în parc unde copiii noştri se jucau împreună. Un prilej bun pentru mine să-l întreb cum e acum după tăierea a 25 la sută din salariu. Pe scurt, omul a pierdut o sumă bunicică şi se gândeşte să părăsească sistemul pentru găsire unei soluţii mai bune pentru a supravieţui. Dacă statul nu se mai ocupă de profesori ( despre care El Presidente crede că se pot descurca cu 600 de lei fiindcă au timp liber) de medici (în care tot statul a investit educaţie numai bună pentru export) de militari (care spre deosebire de profesori şi medici nu au voie să lucreze în privat) de justiţie ( ştim ce înseamnă un proces când mori cu dreptatea în mână), atunci ce este statul? Este doar o adunătură de aleşi (uninominal sau pe liste că e acelşi lucru) care-şi urmăresc propriile interese? Este doar o ministră care are sub mînă trei ministere şi face ce vrea pentru că oricum nu păţeşte nimic? Care mai e rostul statului dacă nu se poate ocupa de chestiunile vitale ale unei ţări cum sunt educaţia, sănătatea şi apărarea? Da ştiu, aceste domenii nu aduc profit ci din contră consumă mult şi nu e loc pentru comisioane prea mari.Atitudinea angajaţilor de la Giuleşti e copiată după atitudinea statului. În jur totul arde şi românii nu pot scăpa de foc iar cei care pot lua măsuri le iau doar dacă le serveşte interesului propriu. Cred că interesul naţional, care n-are nici o legătură cu naţionalismul de prost gust al unor lideri schizofrenici, este sufocat de interesul comisionului. Suntem în situaţia în care atît de multe comisioane mărunte se plătesc, încît acestea sufocă efectiv acest interes naţional care e tot mai palid şi mai puţin vizibil. Prin urmare, faptul că asistentele şi personalul de serviciu de la Giuleşti petrecea în timp ce copiii ardeau alături, nu ar trebui să ne mire . Ştiu că sună cinic şi dur, dar acesta este modelul de atitudine pe care o întîlnim tot mai des în jurul nostru.