Bogdan Rosca

Zilele care au trecut au fost un adevărat iureș pentrru mine…Săptămâna trecută cea mai importantă persoană din viața mea, Luca, a împlinit 4 ani. Mi-am luat liber să stau o zi întreagă cu el și să ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Am căzut lat la sfârșitul zilei pentru că meseria de tată, de părinte, e cred printre cele mai grele din lume. Atâta atenție, atâta creativitate și inventivitate trebuie să pui în acest joc încât, uneori, poate fi extenuant. Sunt sigur că nu există un joc al vieții mai plăcut și mai plin de satisfacții chiar dacă uneori uităm acest lucru.Sâmbătă am organizat petrecerea piticilor, unde ne-am bucurat să fim împreună cu prietenii și copiii lor și să mai schimbăm idei despre acest job de părinte.Duminica și zilele care au urmat au produs un moment de tsunamii interior ale cărui urme cred că se vor vedea și pe mai departe . A murit Codruța. Vestea ne-a izbit în moalele capului pe toți. Încă nu nerevenim. Avea 45 de ani. Cu doar nouă ani mai mare decât mine. A făcut infarct… Am scris cu Dan Izvoreanu, colegul de la știri anunțul despre acest tragic moment. Dan, pe care îl consider unul dintre cei mai serioși editori de știri mi-a spus că nu crede că e în stare să citească textul în direct. Suntem încă șocați de ceea ce s-a întâmplat… Andrada a fost și ea cu plânsul în gât luni seara la jurnal. Suntem întorși pe dos.Ar trebui să vă spun cum era Codruța. Era o persoană deschisă și muncitoare. Duminică dimineața a prezentat cu vervă dedicațiile de muzică populară în direct. Era un membru al echipei mele cu care te puteai înțelege din priviri. Era persoana pe care dacă o rugai să facă ceva, făcea fără să-ți fluture sub nas fișa postului așa cum fac unii nimurugi care cred că dețin adevărul suprem. Era colega care își dădea interesul pentru tot ceea ce făcea. Era mereu prezentă la întâlnirile echipei, fără să invoce motive puerile ca să nu participe. Era, cu alte cuvinte, un om de bază și destoinic. Era…A fost , dacă bine îmi amintesc, prima persoană care m-a felicitat atunci când am avansat. Era colega care știa să se bucure sincer de reușita unui membru al echipei. Era colega care putea împărți totul cu tine și dacă era nevoie putea să-ți dea totul fără a ține pentru ea nimic. Era așa cum nu sunt mulți alții al căror interes meschin și mărunt e mai presus de toți…Vestea aceasta m-a adus, din nou, în fața acelui gen de moment când viața îți amintește că nu ești veșnic. Da, știu că nu e nimic nou în ceea ce scriu aici, dar parcă mai mereu uităm lucrul ăsta și ajungem să ne comportăm ca niște câini. Uităm să ne îmbrățișăm, uităm să ne apreciem unii pe alții pentru ceea ce suntem, uităm să spunem cuvinte frumoase. Ne urâm pentru ceea ce nu suntem, ne dăm în judecată, ne înjurăm, ne împroșcăm. Și vine o clipă când viața îți dă una în moalele capului și-ți amintește că mai bine ai trăi frumos așa cum a făcut-o și Codruța.Miercuri e înmormîntarea. Cred că vom închide studioul și vom merge aproape toți să ne luăm rămas bun.Sincere condoleanțe familiei.