Bogdan Rosca

Concertul celor șase muzicieni polonezi de la Contemporary Noise Sextet ne-a propus o întâlnire cu jazzul contemporan de factură nouă. Există în permanență un conflict al puriștilor care spun că jazz-ul s-a terminat undeva înainte de bee-bop și cei care susțin ca formă a jazz-ului tot ceea ce se întâmplă pe o scenă pe care se întâlnesc diferite instrumente și care au în comun doar câte o linie melodică pentru ca fiecare instrumentist să meargă pe parcursul piesei  pe drumul său pentru o improvizație inedită. Dacă ar fi să răspund la întrebarea ce înseamnă jazz-ul contemporan cu siguranță nu aș putea da un răspuns general valabil. Astăzi ascultăm din milioanele de surse disponibile, orice.  Momentul în care stilurile interpretative , genurile muzicale și instrumentele clasice se întâlnesc cu aria instrumentală digitală  va fi unul al rezultatelor inedite, neașteptate, plăcute sau poate mai puțin plăcute. Raportarea la public e însă una care validează succesul unui astfel de experiment și care consacră un nume sau îl dă uitării pe altul.

Grupul polonez care a cântat aseară în curtea Casei TIFF (nu-i pot spune scenă) își trage rădăcinile din rock, a trecut  prin jazz-ul coloșilor ca Miles Davis și John Coltrane și lucrează la un proiect cu serioase influențe simfonice. Cel puțin asta îmi declara într-un interviu liderul formației, pianistul Kuba Kapsa. Și a avut dreptate.

Fratele lui Kuba, Bartek a oferit la tobe un ritm incendiar. Aproape toată interpretarea sa conținea înflorituri agresive, cu bătăi dublate pe premier și tomuri, cu accente puternice și alarmiste pe cinele. Bass-ul lui Patryk Węcławek susținea ritmul fără greșeală dând dovadă de o rigurozitate și o finețe demne de admirat (recunosc că am stat cu ochii pe el , eu fiind un novice al instrumentului 🙂 ). Împreună cu Kuba Kapsa la pian, am avea o formulă perfectă pentru un trio care ar face față cu brio unei concurențe ca E.S.T. , spre exemplu…

Dar, trio-ul acesta este ajutat de saxofonistul Ireneusz Wojtczak şi trompetistul Wojtek Jachna. Cei doi au intervenit într-o manieră fină și elegantă peste discursul energic al celor trei asumându-și rolul de a tempera ieșirile bateriei și discursul pianului. Pe finalul concertului au avut însă un moment în care au arătat că pot fi și guralivi în câteva solo-uri mai acute.

Cireașa pe tort a pus-o însă chitaristul Kamil Pater. El a scos mesajul energic și impetuos al trupei în fața audienței. Prin interpretarea temelelor, prin maniera de fatură rock prin care a energizat atmosfera, Kamil a fost cumva antemergătorul celorlalți cinci. Cu toate acestea a știut când să se retragă în spatele unor sunete psihedelice generate de chitara sa prin niște riff-uri foarte fine și de efect.

În concluzie, un concert foarte bun,umbrit doar de prezența în curtea Casei TIFF a unor nimeriți care  ascultă cu siguranță jazz doar pentru că e în trend la fel cum e a și smart-phone-u fără abonament de date. Țin să o remarc pe domnișoara blondă din stânga mea care tot concertul a stat la masă cu spatele la instrumentiști și a vorbit neobosită timp de aproape două ore cu o altă mâță . Dacă la astfel de spectatori adăugați fetele de la Martini și de la Camel care făceau sampling printre spectatori veți înțelege probabil de ce curtea unei case vechi, transformata în terasă de bar nu e tocmai potrivită pentru astfel de momente. Ori concert, ori bar de fițe. Mă tem că la concertul lui Nils Peter Molvaer de mâine seara nu o să aud mare lucru.

Contemporary Noise Sextet la Cluj