Cuget, deci întreb
Trebuie să vă spun că sunt plictisit de ipocrizia care ne înconjoară.
Pe mine unul a ajuns să mă sufoce. Diferența enormă între ceea ce se spune și ceea ce se face cred că este una din principalele boli de care suferim. Uitați-vă în jur.
Dacă ar fi să vorbim despre ipocrizie cred că ar trebui să ne uităm atent la noi ca nație. Suntem predispuși , setați, să fim ipocriți și lipsiți de moralitate.
Pe la începutul anului am comentat scurt pe facebook cât de jalnici suntem ca popor dacă suntem în stare să ne călcăm în picioare pentru o sticlă de aghiasmă. Cum toate țelurile noastre fundamentale se reduc la chestiile gratuite, la promoții și reduceri, la tertipuri mici sau mari care să ne ajute să supraviețuim pe termen scurt. Discuția a generat discuții aprinse care s-au orientat spre rolul presei. Mă gândesc și la asta.
Credeți că România de azi ar putea face ceea ce au făcut românii în perioada interbelică, spre exemplu? Am fi noi în stare să ridicăm un nou Mic Paris? Să fim serioși…Uitați-vă la Cluj. Vrem să fim capitală culturală europeană dar nu reușim să construim o Filarmonică. Văd zilnic cum se ridică pe terenul de pe Calea Turzii cladirea unei facultăți și mă bucur că ne întărim pe latura universitară. Dar recunosc că sunt puțin invidios când văd viteza acelui șantier comparativ cu bâlbâielile birocratice pentru o Filarmonică…
Ce e în miezul acestei nații, în core-ul său ? Căpătuiala rapidă, ignoranța, obiectivele minore și meschine? Ipocrizia?
Voi ce credeţi?
