Despre credinta
Fiindca luni incepe Saptamina Mare cred ca e momentul sa va impartasesc citeva din ideile care in ultima vreme ma framinta atunci cind ma gindesc la credinta.
Saptamina aceasta l-am cunoscut intr-un cadru privat pe Wargha Enayati. Este printre primii antreprenori din Romania in domeniul sanatatii, fondatorul lantului de policlinici si spitale private CMU.Pentru cei care sunt interesati doar de aspectele financiare este unul dintre cei mai bogati medici din Romania. Va ginditi probabil ca ma invirt in medii selecte si ca e o chestie tare sa poti sta de vorba cu un astfel de om de afaceri. Intilnirea noastra a avut loc intr-un cadru mult mai intim in care nu s-a vorbit despre afaceri, bani sau oportunitati.
Am luat cina impreuna si ne-a marturisit citeva din ideile credintei Baha’i al carei adept este. L-am descoperit pe acest medic dintr-o alta perspectiva.Total diferita de cea obisnuita in care astfel de momente sunt, sa spunem, marcate de stabilirea unui contact de afaceri, de un interes, de oportunitatea stabilirii unui contact pentru o eventuala colaborare. In cazul meu acest gen de legaturi sunt in totalitate neinteresante pentru ca nu conduc vreun bussines major in care sa am nevoie de relatii. Sunt, deocamdata, jurnalist si chiar daca am ocazia sa cunosc diferite personalitati relatiile mele nu au mers mai departe decit nevoia de documentare, dialog sau confirmare a informatiilor.
Sa ma intorc la credinta. M-a frapat foarte tare faptul ca in credinta baha’i nu e nevoie de un mijlocitor in dialogul cu Dumnezeu. Stiam acest lucru dar discutia cu dr.Wargha Enayati a fost mult mai lamuritoare. Apoi, ca in diversitatea noastra toti ar trebui sa ne facem un scop in a-i iubi pe cei din jurul nostru si a incerca sa ne gasim mintuirea prin unificarea religiilor.Un scop despre care auzim vorbindu-se atunci cind prelatii diferitelor culte intra in dialog.
Pe de alta parte, gindurile mele au trecut rapid prin cursul de istorie a religiilor din facultate si s-au oprit la credinta mea ortodoxa. Intrebarile mele se nasc dintr-un oarecare dualism comportamental pe care il observ in jurul meu la persoane care isi afirma credinta si urmeaza oranduielile bisericesti cu o oarecare regularitate.
Cunosc un preot care are numarul de la masina VIP. Ce marca? Mercedes!, ati ghicit. Mai stiu unul care cumpara copiiilor sai masini de 70000 de euro. Am vazut calugari conducind sportiv Passat-uri noi. Nu vreau sa credeti ca le dau dreptate in totalitate celor care critica biserica din cauza averii ei, dar unele lucruri nu se leaga. Unde sunt preotii din cartile cu Kazantsakis?
De fiecare data cind merg la biserica oamenii isi scot portofelele. Luminari 40 de bani; pomelnicele intre 5 si 10 lei cit te lasa mina; carti de rugaciuni, CD-uri si iconite la vinzare in interior. Azi in biserica la care am fost, cum intrai , in stinga, statea un domn cu chitatinerul. Cum reusesti sa te rupi de cele lumesti si sa te prezinti simplu in fata lui Dumnezeu, acolo unde averea de pe Pamint nu conteaza? Mi se pare un efort de dedublare prea mare atunci cind in biserica sunt pomeniti „donatorii”sau „binefacatorii bisericii noastre”. Nu e acesta un lucru meschin? Nu inseamna asta ca vrem ca statutul nostru social din exteriorul templului sa fie afirmat si in fata altarului? Aici exemplele sunt foarte numeroase si din pacate colegii mei de breasla de prea multe ori dau apa la moara unora care in curtea bisericii sunt niste oameni fara Dumnezeu si care isi folosesc apoi averea ca sa-si spele pacatele in biserica. Acest joc al dedublarii il vad si atunci cind oamenii isi rup coatele si genunchii pentru a merge in jurul bisericii, pentru ca mai apoi, in acelasi cadru, sa-si rupa hainele si parul pentru o portie gratuita de sarmale.
Unde mai e in aceste conditii legatura cu Dumnezeu? Cit mai intelegem sa fim buni credinciosi in afara zidurilor bisericii? Cum poti sa fi o lepra de om care faci rau celor din jur si mai apoi de Pasti sau Craciun sa te lauzi ca tu dai pastile sau ca ai facut nu stiu ce donatie in Saptamina Mare. Chestiunile aceste ma pun pe ginduri atunci cind ma gindesc la crestinii ortodocsi ca mine si imi amintesc de intilnirea cu dr. Enayati. Am avut sentimentul coerentei in ceea ce priveste felul sau de a fi. Succesul in afaceri a venit pe baza unei credinte liniare si constante ca cei din jurul sau trebuie ajutati, intelesi, sprijinit, in definitiv, iubiti.
Incepe Saptamina Mare. N-am sa tin post pentru ca nu cred ca asa ma spal de pacate. Am sa gindesc insa cum reusesc sa fiu mai bun in interior si fata de ceilalti.
[facebook_ilike]
4 comments found