Drept de autor în U.E.
Documentul despre care scriam în postarea anterioară a fost adoptat de Parlamentul European în sesiunea sa de la finalul lunii martie.
În preambulul documentului adoptat găsim referințe la felul în care oficialii europeni se raportează la serviciile de sharing (ex. Facebook, YouTube):
66) Având în vedere că prestatorii de servicii online de partajare de conținut oferă acces la un conținut care nu este încărcat de ei, ci de utilizatorii lor, este oportun să se prevadă un mecanism specific privind răspunderea, în sensul prezentei directive, pentru cazurile în care nu a fost acordată nicio autorizație. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere măsurilor reparatorii prevăzute de dreptul intern pentru alte cazuri decât cele legate de răspunderea pentru încălcarea dreptului de autor și nici posibilității instanțelor naționale sau a autorităților administrative de a emite ordine judecătorești sau acte administrative, în conformitate cu dreptul Uniunii.
Comisia Europeană va intra la consultare cu marile platforme, conform Art 17 (10) al documentului adoptat:
Art 17 (10)Comisia, în cooperare cu statele membre, organizează dialoguri cu părțile interesate pentru a discuta despre cele mai bune practici de cooperare între prestatorii de servicii online de partajare de conținut și titularii de drepturi. Comisia, în consultare cu prestatorii de servicii online de partajare de conținut, titularii de drepturi, organizațiile de utilizatori și alte părți interesate relevante, și ținând seama de rezultatele dialogurilor cu părțile interesate, emite orientări privind aplicarea prezentului articol, în special în ceea ce privește cooperarea menționatăla alineatul (4).
Alineatul (4) de la Articolul 17 se referă la cazul în care nu este acordată nicio autorizație, prestatorii de servicii online de partajare de conținut răspund pentru actele neautorizate de comunicare publică, inclusiv pentru punerea la dispoziția publicului, a operelor protejate prin drept de autor sau a altor obiecte protejate cu câteva excepții.
Este evident faptul că în aceste discuții fiecare parte va încerca să obțină maximum din ele.
Platformele de social media nu sunt nominalizate în concret (aka Facebook, Twitter, Youtube, etc) ci ele sunt grupate sub genericul prestator de serviciu online de partajare de conținut. Este vorba de un prestator al cărui scop principal este de a stoca și de a oferi publicului acces la un volum semnificativ de opere protejate prin drept de autor sau de alte obiecte protejate (n.r. de Legea Dreptului de Autor), încărcate de către utilizatoriii săi, pe care le organizează și le promovează în scop lucrativ. (Titlul I Dispoziții Generale, Articolul 2 Definiții). Recunoașteți că asta e o descriere potrivită pentru ceea ce fac platformele de social media. În drept, prin scop lucrativ se înțeleg activități ce urmăresc profitul. Sunt considerate ca fiind fără scop lucrativ – arhivele educaționale sau științifice, platformele de partajare de softuri cu sursă deschisă, prestatorii de servici de comunicații electronice, piețele online și serviciile cloud pentru uz propriu.
Titlul IV conține măsuri de asigurare a unei piețe performante a dreptului de autor prin care: Statele membre trebuie să acorde editorilor de publicații de presă , stabiliți într-un stat membru drepturile prevăzute la articolul 2 și la articolul 3 alin (2) din Directiva 2011/29/CE pentru utilizarea online a publicațiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ale societății informaționale. Articolele citate se referă la dreptul de reproducere a operei și dreptul de comunicare publică a operelor. Aceste drepturi nu se aplică utilizării publicațiilor în scop personal ( adică putem copia un articol in calculatorul nostru pentru uz personal) și actelor de introducere de hyperlinkuri. Cu alte cuvinte dacă un jurnalist scrie despre un subiect și face trimiteri cu hyperlink către , să zicem, un alt text el nu v-a fi sunat de autor să i se ceară despăgubiri.
Pe de altă parte, trebuie acordată maximă atenție la preluarea și includerea în articole a fotografiilor, textelor sau video-urilor protejate de drept de autor (și cam toate sunt) pentru că la aliniatul (5) al Articolului 15 se spune Statele membre prevăd că autorii operelor încorporate într-o publicație de presă primesc o parte corespunzătoare din veniturile pe care le obțin editorii de presă în urma utilizării publicațiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ai societății informașionale.
În fond ce se va întâmpla? Păi avem modelul GDPR-ului . Plecând de la o Directivă Europeană ne-am trezit cu o traducere a prevederilor acesteia în legislația internă.
Personal, abia aștept să văd în ce măsură și cât va completa Legea dreptului de Autor (Legea 8) transpunerea în legislația internă a acestei Directive
