Bogdan Rosca

Vecinu’ meu e om din popor. Hotarit si fara jene. Pe vremuri ii mai dadea o batuta la nevasta-sa si o tipa de-acasa cu copii cu tot. Acu’ c-o mai imbatrint, din cind in cind se-mbata o saptamina la rind dupa care “intra-n post”.

In fiecare iarna taie porcu’ sau scroafa. Depinde  ce gaseste in tirg. De cind s-a dat DSV-ul la el nu mai tine porcu’ in gradina din cartierul Andrei Muresanu. Cotetul e tot acolo ca o reduta ramasa peste timp, in amintirea vremurilor cind nu exista Politia Primariei, nici gripa aviara si nici vecini furiosi ca pute cotetu’ cind ei fac un gratar.

Deci, iarna de iarna la usa din spatele casei mele se aud niste urlete infernale, scoase de porcu’ care tre sa-si dea ortu popii pentru umplerea congelatorului, a matului propriu cu carnea din dotare sub forma de carnati si mai apoi a  matului consumatorului-cumparator.

Azi scroafa de 300 de kile s-a injunghiat, fara asomare, la ora 6 si vreo 20 de minute dimineata. Zarva n-a durat foarte mult pentru ca animala o stat cuminte cind doi macelari, proprietarul de drept al carnurilor si un amic de-al lui i-au infipt cutitu’-n git. Azi curtea din spate se transforma intr-un abator in aer liber ca o ofranda mistica adusa zeului care umplea spatiul ancestral al credintelor populare  inainte de aparitia Craciunului.

Experienta matinala nu s-a incheiat aici. Pe la ora 7 si un sfert toti cei patru barbati din jurul scroafei decedate  erau   tepeni si  cu priviri fixe, nu de frig, ci din cauza moleculelor de alcool care curgeau din zori pe git. “Sa-si taie greata”, imi spune un coleg. Ase o fi , dar fiindca eu n-am avut nici o greata de dimineata, m-am vazut nevoit sa refuz paharul intins prieteneste pe la 7 si jumatate cind am iesit din casa.

Si parca vad… Scroafa moarta-n curte si vecina o suna pe mama s-o ajute, mai cheama un cumnat si-o sora sa-o transeze naibii, ca “porcii” astia iar s-o ‘mbetat.

Hai, Craciun Fericit s-avem cu sau fara porc!