M-am (re)apucat de cintat! Pe bune!
Am facut putin teasing pe twitter si facebook despre noua (actually veche) preocupare, muzica.
Prin clasa a noua, stimulat de Niko McBrain de la Iron Maiden pe care ii ascultam pe vinil -“Live afther Death”, singurul disc disponibil in Liceul Nicolae Balcesu, proprietatea colegului meu de banca, Dariu Calugaroiu, m-am hotarit ca vreau sa cint la tobe. Zis si facut. Am cumparat un set de tobe de la Edi si m-am inscris la cursurile de percutie pe care le tinea la Clubul CFR, bateristul Lucian Pais. A fost absolut dementiala perioada respectiva. Am gasit una sau doua trupe cu care repetam in subsolul blocului turn de pe strada Pata. Vremuri cu plete, jegari, sosete albe lungi si bascheti. Am evoluat si chiar am reusit sa cumpar un set de tobe noi noute din vitrina magazinului muzica vis-a-vis de Prefectura.
La inceputul anilor 90, am vindut repde tobele in speranta ca pot cumpara un set mai bun. Tama sau Sonor. Din pacate devalorizarea repetata a leului nu mi-a permis sa cumpar setul mult visat si am ramas doar cu un set de bete Paiste de care, am si acum grija :)).
Anii au trecut, prioritatile s-au schimbat dar colectia de viniluri, casete si mai apoi CD-uri a crescut. Acum ma laud si cu aproape un Terra de muzica digitalizata. Discul cu Iron Maiden mi-a ramas mostenire, cind Dariu a plecat in Canada.
Anul trecut insa am intrat intr-un magazin de instrumente muzicale. Mi-am lasat inima pe seturile de tobe ce ma invitau sa le iau acasa, la fel cum pe marinari ii cheama sirenele in adancuri. Nu mi-am luat (inca 🙂 ) tobe pentru ca nu gasesc un loc potrivit in care sa le asez in casa. Stiti voi…camera copilului, dormitorul, living-ul, nu e loc, etc…. In schimb, mi-am cumparat un kit de start pentru bass. Un bass Ibanez cu patru corzi si o boxa pentru amplificare. Hotarit sa ma apuc, asa finut, sa ma perfectionez in acest instrument, parte a sectiei ritmice pe care o prefer in orice trupa. Reactiile au fost diverse. Mama zice ca nu-mi trebuia, Luca a sarit sa cinte , a se citi “zdrangane”, Andreea a zimbit in fata sotului care se intoarce la visele din copilarie.
Am reusit putin sa ma intilnesc cu Vasile Barbos pentru “studiu”, dar am abandonat cind am constatat ca trebuie sa stau mai mult in studio decit as fi vrut.
DAR,
Simbata trecuta totul s-a schimbat! Razvan Zavaleanu, un prieten despre care stiam ca impartaseste pasiunea mea pentru muzica si instrumente m-a invitat intr-o sala de repetitii ca sa “zanganim”. Si uite asa am ajuns cu reala emotie in sala de repetitii dintr-o fabrica comunista undeva in zona fostului Electrometal, cu Razvan si Alex, “cintind” ceva. Se vede in acest videoclip, zimbetul triumfator de pe fata mea. Unul cam timp e drept, dar m-am intors!!!!!!!!!!!! Chiar daca eu am mers cu bass-ul acolo, deocamdata mai am foarte mult de studiu. Asa ca mi-a fost mai usor sa bat la tobele pe care le-am gasit acolo.
Cert e ca dupa aceasta experienta, Razvan s-a ambitionat si in acest moment pot sa va spun a avem o sala de repetitii a noastra, care arata foarte bine, unde am dus toti cam ce instrumente aveam pe acasa. Eu mixer-ul principal,microfonul, boxele si stativele, Alex- tobele electronice (nu-mi place cu suna, dar sunt comode), Razvan- clapele, doua chitari, monitoare, stative, mop, matura, faras…Ni s-a alaturat si Radu, care o rupe cu clapele si chitara, baga si putina voce.
Asa ca avem jucaria noastra. Vom repeta atunci cind putem , dar e lot of fun.
Cautam un nume pentru trupa. The Hruba e prima idee si ii apartine lui Razvan, inspirat de prima salita de repetitii in care am intrat.
Concluzia e una pe care o poate trage un tip de numai 37 de ani: Daca visezi sa faci ceva, pina la urma o vei face! sau “Ai rabdare si nu-ti abandona marile placeri. Mai devreme sau mai tirziu tot acolo te intorci”
[facebook_ilike]
1 comment found