Thailanda
Sunt dator cu câteva impresii după vacanța asiatică. Au trecut câteva săptămâni de la aterizare și parcă m-a lovit realitatea românească în moalele capului. Mi-au trebuit mai mult de șapte zile să-mi revin…
E prima oară când am trecut bariera europeană spre est. Atlanticul l-am trecut, dar să zbor aproape 16 ore peste Rusia si India spre o țară despre care citisem câte ceva în ghidul turistic National Geographic, a fost ceva inedit. Zborul a însumat pe un sens trei curse: 1,5 ore plus 12.15 ore și încă 1.4 ore până la Phuket. Și cum trăim într-o zonă cu Aeroporturi Internaționale low cost, mai pontați și un drum Cluj-Napoca-Budapesta pe fiecare sens. 30 de ore pe drum.
Dar, a meritat efortul. Ador să descopăr lumi noi. De n-ar fi avioanele…Am o oarecare groază de zbor după o experiență neplăcută cu defunctul Blue Air pe ruta București-Cluj. Mamă ce-am mai urlat atunci! De data aceasta aeroportul Changi din Singapore a compensat greața mea de avioane.
Să ne întoarcem la Thailanda.
În primul rând faptul că sunt majoritar budiști se vede în atitudinea lor. Sunt foarte amabili și serviabili și par în permanență fericiți și liniștiți. Muncesc și ei, poate mai mult ca noi dar, nu îi vezi încruntați. Arată un respect deosebit la adresa familiei regale, ale cărei fotografii și statui le întâlnești peste tot. Sunt încă triști și îndoliați după tsunami-ul din 2004. Pe Ko Phi Phi (insula Phi-Phi) au murit peste 2.000 de oameni. Ghidul cu care am mers acolo mi-a spus că încă sunt persoane date dispărute după ce valul înalt de 20 de metri a măturat insula.
Thailnda este în primul rănd o destinație culinară perfectă. Asta pentru oamenii liniștiți 🙂 . Da, nu fac pe mironosița. Sexul se vinde acolo ca suvenirurile în Turcia. În Patong, trag de tine să intri în cluburile de strip-tease. Apropo de asta, cea mai perfectă tipă pe care am văzut-o acolo era…bărbat. Urmele de barbă, mărul lui Adam proeminent și maxilarul lat au dat-o de gol. Sau l-au dat?
Nu am avut impresia că e foarte ieftin. Ca să vă faceți o idee, pentru 100 de euro primești 3700 de bath (moneda națională). O masă pentru trei persoane într-un sat pescăresc costa până în 1000 de bath. Excursiile opționale nu sunt ieftine. În jur de 3200 de bath pentru o persoană excursia pe Ko Phi Phi, spre exemplu. Un taxi din zona noastră până în Patong și înapoi 1800 de bath. Masajul pe plajă 400 de bath o oră.
Dar mâncarea este într-adevăr extraordinară. Cred că succesul culinar al Thailandei se datorează felului în care gătesc legumele și, evident, varietății de fructe de mare și pești oferiți de marea Andaman. Adăugați condimentele extraordinare și vă puteți face o idee. Legumele sunt gătite separat, nu sunt sotate după modelul românesc. Sunt puțin fierte sau prăjite . Astfel își păstrează aroma și consistența și nu au toate același gust în farfurie. Am mâncat de toate. Am mâncat pe stradă, la pescari și chiar în piață. Am mâncat și gândaci, dar nu am fost la fel de curajos în fața șobolanilor de orezărie. Sunt foarte buni gândacii! Pe bune! Seamănă cu sămânța de floarea spoarelui strivită între dinți cu tot cu coajă. Și se consumă cu bere 🙂
Dacă ajungeți acolo vă recomand să faceți o tură pe elefant prin junglă, un masaj, să vedeți fantasticile insule Phi-Phi și Maya Beach, să faceți scufundări în marea Andaman și să mâncați supă Tom Yum Kong. Asta e supă cu fructe de mare, disponibilă în varianta picantă sau ne-piantă cu niște arome fenomenale datorate ghimbirului și bucățelelor de lemon grass. Căutați supa în locurile mai puțin pretențioase. Pe stradă sau la terasele de pe malul mării. Restaurantele cu mai multe stele sunt atente la cât material pun în supă 🙂
Aaa, merită să vizitați și un templu budhist pentru atmosferă. Noi am văzut un templu de pe insula Phuket și statuia marelui Budha de pe aceeași insulă. Templul era însă o destinație foarte călcată de turiști dar tot a meritat.
Oooo și ar mai fi! Dar cine mai citește azi un post lung în care nu se fac glume desuete 🙂 ? Vă recomand și week-end market-urile. O experiență senzorială complexă. Căutați zona cu mâncare și nu vă temeți. Deși primul reflex e să căutați un inspector sanitar, mâncați liniștiți. Marfa e proaspătă și rulajul e mare.
Am mai făcut o constatare. România e o mironosiță atunci când se vorbește de poluare. Știți voi…timbrul de mediu, mașini cu motoare de scuter și 120 de cai putere, impozite ucigătoare pentru un motor sănătos de 3 litri. Ei bine, în partea aceea de lume nimeni nu are nici o treabă. Rar vezi mașini cu capacitatea cilindrică sub 2,5 litri. Benzină! Unul dintre taximetriștii cu care am circulat conducea un Isuzu cu 379.000 de kilometri la bord. E plin de vehicole de litraj mare. De scutere, camioane mici și mari,microbuze,autobuze… Țara are 66 de milioane de locuitori și ai clar impresia că toată lumea lucrează în domeniul transporturilor. Toți cară căte ceva în SUV-uri și camioane. Un litru de benzină costă în jur de 34 de bath (sub un euro). Am rămas cu impresia că transportul este unul din principalele motoare de dezvoltare . Și da au autostrăzi…. Deci, dacă vă gândiți la comportamentul auto al asiaticilor și al americanilor vă vine să credeți că România e principala luptătoare împotriva poluării globale? Mie nu! Suntem săraci, dar ne place să stăm la masa bogaților. Nu mai bine în locul de prețul biletului pentru balul fandosiților europeni, am ajuta micii întreprinzători din domeniul transporturilor? Sau am crea rețeaua de artere de circulație pe care să se plimbe banii din nord în sud, de la mare la Gyor? Trăiesc cu impresia că suntem o nație care se vrea indobitocită prin apariții TV de genul Tatoiu, Zăvoranu și doamna care mută munții cu tigaia…
Și pentru că am făcut peste 600 de instantanee cu Canon-ul meu G11, aveți aici și o mică galerie foto.
P.S. În continuare vreau să mă mut în Mallorca…
