Vreau o ţară ca afară
Trăim într-o ţară în care locuitorii iubesc muzica clasică, sunt pasionaţi de ornitologie, citesc în parcuri şi pe terase, respectă natura şi preferă drumeţiile în locul shopingului…
Acesta este textul pe care mi-l rostesc în fiecare dimineaţă când îmi beau cafeaua şi mă plesnesc în figură ştirile televiziunilor.
Asta e reacţia mea în faţa ştirilor cu păduri incendiate, violuri şi crime odioase. M-am săturat să constat că asta e ţara în care trăim. M-am săturat de invitaţii televiziunilor care vin şi explică magistral cum trebuie făcut şi când, fără să ne spună care e interesul lor personal şi meschin în subiect. M-am săturat să văd prezentatori care latră la unii şi ling pe alţii doar pentru că aşa le dictează şeful şi interesul personal. Sunt exemple destule de jurnalişti pentru care şantajul este acelaşi lucru cu reportajul. Şi continuă să mă mintă. Pe mine, pe voi, pe cei care mai cred că un partid trebuie să se desăvârşească în direct la televizor fără vreo legătură cu cu realităţile economice şi sociale.
Aflu de existenţa Gărzii de Media. Fraţilor e foarte frumos că scoateţi la suprafaţă greşelile gramaticale şi absenţa unor ş-uri şi i-uri. Dar poate că ar fi mai interesant să ne spuneţi care sunt interesele unora din presă faţă de anumite probleme sau topic-uri. Şi poate începeţi de aici.